Publicat în Dana Pătraşcu

Geamăt imens


Dezveleam clipe reci în miimi de fiori,
Dezgropam șoapta mută, mângâiată pe frunte.
Stele verzi și căprui dezgolisem din zori
Dezmierdând peste pleoape, lacrimi calde de munte.

Adoram infinitul lunecând izbitor,
Imploram raza caldă să-și croiască alt sens
Între șoaptele noastre și-o petală de dor,
Ne uneam biruința într-un geamăt imens.

Aprindeam noaptea crudă și-o plimbam peste timp,
Să clădim vers bezmetic rătăcind printre flori
Izgonite din lume, zămislind anotimp
Din petale de nuferi adormiţi în culori.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s