Publicat în Dana Pătraşcu

De ce-ai rămas?


Aș fi vrut să nu te-oprești,
șoaptele să nu-mi dorești,
aș fi mers mult mai departe,
nu citeam nicio carte,
leneveam pe o treaptă,
ce nicicând nu se-ndreaptă.

Rămâneam pe vecie
lacrima ce sfâșie,
nu veneam după tine
să mă lepăd de mine…

Mă întreb mai mereu…
Oare tu? De ce eu?
De ce tu te-ai oprit
și mi-ai spus ”S-a sfârșit!”
peste zorii aprinși,
oare noi suntem prinși?

De ce n-ai mers
peste alt vers?
De ce-ai rămas?
E doar popas?

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s