Publicat în Dana Pătraşcu

Incredibil


Acum, când cerul mi-a zâmbit, în fine,
Când viața-n verde crud s-a colorat,
Acum, când totul curge de la sine,
Mă-ntreb ca un nebun… e-adevărat?

Oare-am primit a doua șansă-n viață?
Oare-am deschis un lacăt fără cheie?
E prea târziu să fie dimineață,
Și totuși zbor, zbor prin Calea Lactee.

Așezăm stelele după tiparul
Pe care numai noi l-am modelat,
În așa fel încât întreg amarul
Acestei lumi, instant, s-a vindecat.

Am așteptat atât amar de vreme
Să-mi sărut leul meu plin de iubire,
De-acum numai de stele mă pot teme
Deși, și ele plâng de fericire.

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s