Publicat în Dana Pătraşcu

Umbrele veșniciei


 

 

Când dospește depărtarea
șoapte calde de iubire,
deși încercase zarea
să ne-alunge în pieire,

Când istoria repetă
clipe albe de alint,
lespezi reci din eprubetă
m-acuză de tot ce simt.

Când destinul îmi aduce
umbre ale veșniciei,
cuvânt pur, firav și dulce,
las versul pradă hârtiei.

Când în mine înflorește
dorința unui sărut,
lumea toată mă uimește.
Tu de unde-ai apărut?

Te doream de când sunt stele,
și speranțe la zenit,
acum în brațele mele
ești doar visul împlinit.

 

 

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s