Publicat în Dana Pătraşcu

Ce-ai putea să-mi ceri?


 

 

Mă-mpotrivesc uitării,
cu tot ce-nseamnă vrere
până-n ziua plecării…
Tu nu mai ai ce-mi cere.

Mă lepăd de durerea
de a te fi uitat,
scăldându-mă-n tăcerea
ce curge neîncetat.

Mă ninge depărtarea
cu hohotele ei,
revin la fel ca marea
cu valuri și scântei.

Din tine nasc cuvântul
rostit sau doar cântat,
îngenunchez avântul
de a te fi uitat.

Nu ai cum să mă scuturi
de tine, orice-ar fi,
suntem un dans de fluturi,
ce-n veci ne vom iubi.

 

 

 

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s