Publicat în Dana Pătraşcu

Resemnare


Am vrut să-ți scriu ceva cât o scânteie
Dar am sclipit o clipă și-am uitat,
M-am tot gândit, dar n-am nicio idee
Ce-am vrut să-ți spun, deși e-adevărat.

Am vrut să-ți spun că lumea se sfârșește
Dar aș minți, și-ar fi mare păcat,
Că sufletul meu nu te mai dorește,
Nici asta nu-i deloc adevărat.

Am vrut să-ți spun o vorbă, numai una,
Nu am avut cui să i-o mai rostesc,
Tu știi prea bine că urăsc minciuna
Și doar cu tine pot să mai zâmbesc.

Am vrut să-ți spun c-am devenit scânteie
Că te-am ascuns în zorii următori,
Dar vezi tu, eu nu am nicio idee
De voi putea să trag atâtea sfori.

Nu am prea multe pile-n catedrale,
Nici printre doctori nu m-am infiltrat,
Ei sunt prea sus, eu curg mereu la vale,
Cu sufletul, de lacrimi, amputat.

Am vrut să-ți spun două cuvinte parcă
Dar ți le-am repetat de mii de ori,
Încât acum sunt singură pe-o barcă,
O lacrimă zvântată de culori.

De ce mi-aș pierde timpul cu istorii
Care de care mai ieșite din comun
Când orice-aș face, nu te dau uitării,
Doar – te aștept – … atât voiam să-ți spun.

 

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s