Publicat în Dana Pătraşcu

Paralelism


 

 

 

Nici nu-mi mai pasă
de stațiile rămase
de lumina care s-a stins
la capătul tunelului,
de fluieratul trenului,
de vagoanele goale,
de călătorii torturați
de țipetele roților,,
roțile alea ce luptă…
fără oprire…
nu le auzi?

Ele înving timpul,
îl calcă în picioare,
îl strivesc pe șinele alea înghețate,

ca pe o amintire
pe care nu am unde să o ascund
și o privesc lipită de buza roții…
o împing, se duce… dar,
se întoarce imediat…

nu-mi mai pasă
de becul pe care
vrei să-l schimbi
cu o rază de soare…
sau stea…

nu mai contează,
oricum vom rămâne
striviți de șinele căilor ferate,
timpul nu va cădea perpendicular,
ci secerat de dor.

 

 

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s