Publicat în Dana Pătraşcu

Cât mai e vreme


 *
De-ar fi să fiu un fir de crin albastru,
Să-mi fii parfumul ce alungi suspinul
Cu glasul tău – fiorul unui astru –
Mi-aș răstigni în inimă tot chinul.
*
De-ar fi să fiu iubirea înghețată
În pieptul celor ce frâng răsăritul,
Aș înflori din ochii tăi, purtată
De-un dor nebun, ce-ntrece infinitul.
*
Ești sufletul ce-mi toarnă-n suflet soare,
Pe lacrima ce-a curs neîncetat
Când versul se așterne la-ntâmplare
Din călimara cerului visat.
*
Ești cel ce mi-a ucis lacrima tristă
Pe care o purtam în buzunar
La loc călduţ, un nufăr pe-o batistă,
Sub gerul iernii, rupt din calendar.
*
Ești ceea ce ar trebui să fiu
La brațul dimineților prezente,
Aprinde-mă cât nu e prea târziu,
Iar stelele, geloase, nu-s atente.
*

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s