Dacă…


Dac-aș știi că tot ce mișcă
Este numai al meu gând
Că zăpada e din frișcă
Și lumină suspinând.

Dac-aș știi că noaptea pune
Bir pe sufletul rănit
Și din gândurile bune
Ia doar ceea ce-am simțit.

Dac-aș știi că lumea asta
Este singurul defect,
Iar eu stropul gri din vasta
Legătură spre perfect.

Dac-aș știi că-ți iau lumina
Și ți-o pun la macerat
Aș știi care-mi este vina
Și-aș visa că te-am furat.

Dac-aș știi ce va aduce
Ceasul care va veni
Aș bea lacrima cea dulce
Pentru a mă înzdrăveni.

Justițiară


Sentința se suspendă,
discursul s-a sfârșit…
Răsfoiesc o agendă
din care am ieșit.

Izbesc în geamandură
cu valul fără rost
să par o picătură
din care n-am mai fost.

Mă lepăd de noianul
de lacrimi și arginți,
desferecând cadranul
care m-a scos din minți.

Mă simt o picătură
de vers neînțeles,
alegând o armură
din care nu mai ies.

Îmi pun pe iarna crudă
miraj de primăveri,
nimeni să nu-mi audă
tăcerile de ieri.

Îmi pui o floare-n glastră,
o binecuvântare,
pentru iubirea noastră
cea fără de hotare.

Am tot ce vreau cu tine,
izbândă și temei,
din lacrima ce vine
acum din ochii mei.

Sărutul tău alină
dureri nepieritoare,
ochii tăi dau lumină,
inima ta-mi dă soare.

Sentința se suspendă
discursul a-ncetat,
lacrima i-a amendă
un sărut deșucheat.

Dezbracă-mă…


4slw4jquolz1

Îmbracă-mă în versuri dezlânate
punându-mă pe primul loc,
să-ți fiu metafora din toate
rimele arse fără foc.

Șoptește-mi la ureche vers mirific
din strofa care-ți place mai puțin,
din sute de stejari să-ți identific
sărutul crunt, să simt că-ți aparțin.

Rostește-mi zorii fără calendare
și roua verilor de sub călcâi,
să uit de tot ce arde, tot ce doare
să-ți împletesc din șoapte verzi… ”rămâi!”

Dezbracă-mă apoi de rima simplă
și de metafora fără surâs,
să-ți despletesc săruturi vii pe tâmplă
să luăm toate lacrimile-n râs.

Un suflet de femeie


Am vrut să-ți fiu odihnă, fir de geană,
să-ți aștern visele pe perne vii,
argintul stelelor fără prihană,
dar m-ai uita în nopțile târzii.

Am vrut să-ți împletesc un cer albastru
din care numai noi să ne-mbătăm
sorbind de-a pururi astru după astru,
dar m-ai uita în zori când fremătăm.

Am vrut să-ți fiu un val neferecabil,
să-mi uiți seninul ochilor instant,
să mă aduni și să mă bei inexplicabil,
dar m-am temut că malul e înalt.

Am vrut să-ți fiu aromă de-orhidee
și aripă de vis necugetat,
dar sunt atât – un suflet de femeie,
care-și dorește veșnic sărutat.

Am ales zborul


Din zeci, chiar sute de petale

ce-au vrut călcâiul să-mi sărute,

am ales lacrimile-n zale

și mângâierile născute.

Am ales zborul peste noapte

dintr-un abis necontrolat,

iubirea zămislită-n fapte

pe un covor imaculat.

Din mii de vise nevisate

și rugăminți fără corset

aleg ca lacrimile toate

să le predau la amanet.

Alegem zorii fără ceață

și șoapta plină de senin,

trăind să împletim  o viață

fără distanțe sau suspin.

Doar noi


Am învins prăpastia
cu toate barierele sale.
Le-am ridicat una câte una
Învingând spinii…
Nici nu apucasem
să ridic ochii spre tine,
Neglijentă, ca de obicei…
Ignorând orice cantitate…

Mi-am îndreptat pașii,
ignorandu-ţi privirea
spre alte seri cu lună
plină de speranță.

Nici n-aș fi crezut că
mi se va mai deschide o ușă.
Că sfârșitul anului
poate deveni începutul mileniului.

Cine ar fi crezut că
vom răsturna carul mare
peste o lume înfierbântată?
Inevitabil răspuns… doar noi.

Îndrăznește!


 

Am îndrăznit să visez
conștientă cât sunt de puternică.
Am învins
învingând teama de prăbușire.
Radiez ca soarele!
În miez de zi…
Am voie?
Simt că sunteți de partea mea…

Zburați cu mine de mână.
Vă pot împrumuta o pereche de aripi.
Totul este să aveți încredere în viață,
lumină, pace, Dumnezeu.
De acum puteți zbura…
nimic nu vă poate sta în cale…
nici măcar eu.