Ce bine…


Ce bine că am învățat să cred în mine, 
Să mă ridic oricât mi-ar fi de greu, 
Că nu m-am risipit crezând în tine 
Și m-a ținut în viață Dumnezeu.

Ce bine că nu mi-am făcut iluzii, 
Ce bine că-n minciună n-am crezut, 
Ce bine că mai sunt, fără perfuzii, 
Deschizând ochii altui început.

Iar dacă mâine-mi vei ieși în cale
Să-mi spui din nou că doar mi s-a părut,
Că-s vinovată, că o iau la vale…
Că nu-i adevărat că m-a durut…

Ce bine că n-am adunat otrava 
Cu care mă hrăneai la prânz și-n zori, 
Ca și la cină… netezindu-mi tava
Cu-al tău venin – un dar de sărbători .

Ce bine că mai pot picta o strofă,
Ce bine că mai pot gândi un vers, 
Ce bine că mai curg, chiar pe sub stofă,
După doi ani, doi ani trăiți invers.

Reclame

Autor: opicaturadesuflet

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

3 gânduri despre „Ce bine…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s