Publicat în Dana Pătraşcu

Fară lege



De mult n-am mai compus o poezie,
de mult n-am așternut nimic, nimic…
mi-e inima pustie, prea pustie
să mai aștern ceva, oricât de mic…

Simt că-s robot din cel cu multe fiare
prea ruginite să mai și gândească,
mă simt un bol de gheață care n-are
timp pentru viață… cum să zăbovească?

Azi m-a cuprins așa o nepăsare
a tot ce-nseamnă mâine și va fi,
încât durerea însăși cu splendoare
și dăruire mă va copleși.

Mă dor și virgule și puncte și vocale,
la fel și rimele uitate-n rând,
mă dor tăcerile acestea mormântale,
care ascund zidirile în gând.

Nu-i vremea încă să mă-ntorc acasă,
să-mi pun pe pagini toată suferința,
deși pe suflet groaznic mă apasă
o lacrimă ce-mi zguduie ființa.

Când mă pornesc a scrie fără viață,
deși știu bine c-ai să mă-nțelegi,
ascund tot harul într-un cub de gheață…
trăind cum mi-e sortit… fără de legi.

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s