Publicat în Dana Pătraşcu

Am scris cândva


Scriam cândva ca un robot,
pe stele, lacrimi și pe Luna dezmierdată,
pe geana nopții strânsă-n chingi,
pe șoapte și pe strigăt și pe dor…

scriam cu gândurile strânse-n palme,
pe tremurul lăsat de stele-n cer,
cercuri născute, în fântâni, de Lună,
pe valul mărilor și pe destin…

Azi nu mai scriu pe nimeni, nu mai pot,
am scris cândva, cândva ca niciodată,
azi nu mai scriu, tăcerile-mi învingi,
de vrei să strig că am murit de dor .

Azi nu mai scriu, secundele-mi sunt calme,
am scris pe nori, lumină și pe ger,
am scris cândva, prea mult, ca o nebună…
Azi sunt robot… e timpul să și mor…

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s