Clipe pe caldarâm


Uneori pășesc pe scoarța copacilor
să îmi tocesc pașii de ramurile nopților,
să strivesc clipele pe caldarâm
cu călcâiul plin de ţepe,
să nu le mai aud niciodată plângând…
să-mi lecuiesc sufletul
de geamătul serilor
și ghearele coșmarelor.

Mi-aș unge lacrima cu tine,
să o întregesc,
să-i dau puritatea cuvenită,
să o înfășor în cuvintele tale,
mângâierile vântului,
clipocitul apelor,
adierile vântului
și freamătul zorilor.

Alteori aș călca pur și simplu pe nori,
aș ploua cu stele,
aș încetini vântul și
mi-aș rupe sufletul în două părți egale
să nu-i mai simt focul în care îngheață,
nici flăcările de care nu se mai ferește.