Doar zece


Când lacrima mi-a spălat chipul,
în sărutări m-ai îmbrăcat,
deși n-aș fi crezut, ești tipul
de suflet blând, nicicând uitat.

Când am pășit prin bezna deasă
cu teama-n suflet, trup și Cer,
tu m-ai convins că sunt acasă
și-au pierit clipele de ger.

Când mi-am dorit cu-nverșunare
pământul să-l deschid, de chin,
m-ai liniștit c-o sărutare
șoptindu-mi că-i un biet destin.

Când ai plecat pentru o toamnă,
un an sau doar o dimineață
mi-ai spus atât: „Frumoasă doamnă,
să nu mă uiți întreaga viață!”

Au trecut zece ani de-atunci
parcă mai ieri spuneai că ție
îți șade bine să te-arunci
la pieptul meu, ca o simbrie…

De la-nălțimea unui vers,
atât cât mi-a fost dat să cresc,
tu-mi vei rămâne Univers,
eu voi trăi să te iubesc!

Iar dacă lumea-mi va propune
în amintiri să te-nvelesc,
cu sufletul sfârșit voi spune
că m-am născut să te iubesc.

Am să te port adânc în mine,
chiar de va fi să mă topesc,
mă voi hrăni cu-n vers de tine
citit cândva și-am să răzbesc.

S-au scurs doar zece ani, se pare,
în suflet te adăpostesc,
și îți implor sfânta iertare
că m-am născut să te iubesc!

N-aș fi crezut că viața poate
să te păstreze ani la rând,
acum însă îti dau dreptate,
te voi purta pe veci în gând.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s