Cobaii planetei din noi


Am auzit că se moare,
am auzit că te-ar duce
încet ca pe-o lumânare,
cu dricul, dar fără de cruce.

Ei spun că ar fi izoletă,
eu spun că e doar un sicriu,
o lacrimă în eprubetă,
și totuși nu e prea târziu.

Din noi unii scapă cu bine,
din noi alții merg la Iisus,
murim să-nviem cu puține
și multe sunt încă de spus.

Am auzit că se poate
să trecem prin Cer și apoi
să fim un întreg peste toate,
deși ne ucidem în doi.

Ei spun că vom fi sănătoși
dacă vom lăsa să alerge
dușmanul cu ochii hidoși,
Covidul cel fără de lege.

Dușmanul cel crud, nevăzut,
cel care ucide pe glob,
cel care din noi s-a născut
și nicicând nu ne va fi rob.

Covidul cel nou, fără milă,
cel ce va rămâne în toți,
ne va transforma într-o filă
pe care va scrie :”roboți”.

Roboți cu miros de tămâie,
cu ceară fierbinte-n obraz,
suspine din Cer în călcâie
și nopți țintuite-n grumaz..

Vom fi mai puternici, se spune,
vom fi mai „trecuți prin război”,
simțind cum Covidul compune
cobaii planetei din noi.

Autor: opicaturadesuflet

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s