Încă iubesc


Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Îmbrăcată-n straie grele
Mi-a bătut la ușă viața
Printre crengi și rămurele,
Să-mi reclădească speranța.

Că-mi va reda, mi-a promis,
Ceea ce n-am întâlnit
Nici în cel mai visat vis,
Dar există negreșit.

Mi-a spus că lacrima-mi șterge,
De voi deveni un vid,
Voi zbura-n timp ce voi merge,
Fără să-ntâmpin vreun zid.

Mi-a reamintit că-n ceață
Mi-am pierdut de-atâtea ori
Ultimul gram de speranță
Bazat pe-ale mele flori.

Mi-a reamintit că-n lupta
Fără armă-am abdicat,
Deși am primit insulta,
Cerul n-am abandonat.

C-am lăsat în urmă vise
Învelite-n poleială,
Cu brațele ei deschise
Îmi va oferi vrăjeală.

Par plăpândă și firavă,
Cu sufletul de poet,
Dar nu vreau să beau otravă
Din niciun potir perfect.

Par plăpândă și novice,
Cu vis, încă, mă hrănesc,
Dar nu sunt vidul propice
Fiindcă eu, încă iubesc.

Chiar de sufăr peste poate
Și vărs lacrimi în zadar,
Vor veni zori într-o noapte
Și-i voi oferi în dar.

Reclame

Bun venit!


Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Ai sosit în miez de iarnă
Ca un brad împodobit,
Cerul a-nceput să cearnă
Rostindu-ți bine-ai venit.

Vraja a-nceput să curgă
Dintr-un cer ascuns sub nori,
Ochii tăi să mă parcurgă
Ca pe un buchet de flori.

Ai sosit ca o meteahnă
Peste care nu pot trece,
Să-mi aduci dulce odihnă
Într-o iarnă mult prea rece.

Să-mi împodobeşti suspinul
Cu sărutul tău divin,
Să-mi îndepărtezi pelinul,
Peste stele să plutim.

Mi-ai adus sfântă iubire,
Darul cel mai minunat,
Nu-i nevoie de safire,
Stelele ne-au cununat.

De veghe



Sunt aici seară de seară
Ghemuită-n locul meu,
Picurând din inimioră
Daruri de la Dumnezeu.

Slovele îmi sunt ca mierea,
Îndulcesc fiere sau ceai,
Din suflet alung durerea
Şi şterg orice mucegai.

Nu posed plete divine,
Nici sub lauri nu poftesc,
Peste culmile alpine
Doar cuvânt curat dospesc.

Eu sunt doar o picătură,
Nu aveţi de ce vă teme,
Nu urzesc nimic cu ură,
Nu am timp de-aşa probleme.

Trăiesc dar, în graba mare
Umbre prin spate îmi vin,
Mă lovesc fără-ncetare
Însă, nu-mi provoacă chin.

Picături de suferinţă,
Puse în vârf de săgeată,
Sperând într-o biruinţă,
Spre călcâiul meu, se îndreaptă.

Le ignor privind spre stele
Şi mă rog la Dumnezeu
Să m-ajute-n clipe grele
Aşa cum face mereu.

Cu doze mici de iubire,
Picurate-n al meu vers,
Vreau să dau la toţi de ştire
Că nu am suflet pervers.

Iubesc graiul, iubesc glia
Şi urmaşii, îndeajuns,
M-am născut în România
Şi n-am nimic de ascuns.

Vibrații



Astrele mă preocupă
Cu jocul lor asimetric,
După ce-am băut o cupă
De lumină, pe întuneric.

Mă răsfrâng pe geana Lunii
Punând semnul sub copertă
Și-n mijlocul săptămânii
Scot durerea la ofertă.

Dau secundele uitării,
Liniștind ape-nspumate
Ce mi-au smuls gardul tăcerii
Cu strigăte disperate.

Întind mâna spre himere
Cerșind un cuvânt mahmur,
Printre clipe austere,
Aripii să-i dau contur.

Răstorn ceru-n palma stângă,
Cu dreapta sfios mă-nchin,
Aștern, sperând să v-atingă
În suflet, darul divin.

La Mulţi Ani, Iubirea Mea!




Sub cerul nostru aş ascunde
Toată iubirea mea curată,
Şi-n sufletul tău aş pătrunde
Cum n-am făcut-o niciodată,
Să-ţi luminez bolta cu stele,
Doar cu petale să-ţi pansez
Unele clipe seci şi grele.
Din suflet vreau să îţi urez:
De ziua ta, iubite drag,
Tot ce-i mai luminos şi sfânt
Veşnic să ai în al tău prag
Iubirea mea într-un cuvânt,
Iubirea mea, pură şi clară,
Inima mea îţi dăruiesc
În sfântă zi de primăvară
Lângă eternul: Te iubesc!

Mă-ntreb şi eu


Mă-ntreb şi eu, de multe ori,
Ce hrană sfântă mi-ai redat,
Ce paşi lăuntrici îmi măsori,
De sufletul mi-ai transformat?
Mă-ntreb şi eu, cum mulţi o fac,
Oare cu ce m-ai cucerit?
Cu ce cuvânt mi-ai pus capac?
Şi stelele mi-ai răsărit.
Mă-ntreb şi eu, în zori de zi,
Privindu-ţi ochii zâmbitori,
Am fost, atunci, doar doi copii
Ce strecurau roua din nori?
Mă-ntreb şi eu, iubite drag,
Cu ce lentile te-am privit
Prin coaja trunchiului de fag
Când primăveri mi-ai zugrăvit?
Mă-ntreb şi eu, iubitul meu
Deşi nu sunt o curioasă,
Eşti darul de la Dumnezeu,
Iar eu o simplă păcătoasă?
Mă-ntreb şi eu, în nopţi pustii,
Când prin gânduri rătăcesc,
De ce te-aştept fără să ştii?
De ce te ştiu şi te iubesc?