Vis adevărat


Te-am absorbit prin ochi, prin pori şi vene,
M-ai invadat cu viaţă, cu tot ce îmi lipsea,
Cu-n verde crud ascuns adânc sub gene
Şi mi-ai redat cu şoapta fierbinte, liniştea.

M-ai ridicat spre stele, zână fără pecete,
Prin aburul iubirii, feeric, m-ai valsat,
Mi-ai dat un strop de soare din ale tale plete
Şi-o aripă de înger, aşa cum am visat.

Mi-ai hrănit noaptea goală cu raze de săruturi,
Zorii încercănaţi, cu seninul de mai.
Revii acum frenetic, cu alte începuturi
Deşi, mai ieri, în grabă, în urmă nu priveai.

Te-am reînnodat din firimituri de lună,
Cu stropii ploii noastre iar, te-am remodelat,
Ai mai rostit o şoaptă, probabil o minciună,
Nici nu mai ştiu ce-a fost, visam adevărat.

Am învăţat să-nnot prin apele sărate,
Să nu mă las învinsă de nici un muritor,
Să beau din cupe, viaţa adeverită-n fapte
Deşi, sunt o nălucă pe culmea norilor.

Mă vei ascunde poate sub frunza ruginită
Strivindu-mi versul care iubire-ţi picura
Dar, n-ai sa poţi uita o şoaptă nerostită
De stropul plin de suflet care te înconjura.

Te voi păstra, în suflet, cum este scris destinul
Sorbindu-ţi clipa surdă din ghearele uitării,
Te voi iubi şi-n lipsă înmiresmând suspinul
Cu dorul de lumină născut în pragul serii.



Îngăduie-mi să te iubesc!


Îngăduie-mi în astă seară
Să uit de tine un minut,
Chiar dacă versul o să doară
Nu-ţi cer nimic, nimic mai mult.


Îngăduie-mi într-o visare,
Minutul gol să-l folosesc
Ca pe o barcă de salvare,
Să uit o clipă că iubesc.


Îngăduie-mi să fac o schemă
Pictând trecut fără de tine,
Să tălmăcesc clipa supremă
Într-un prezent ce nu conţine
Glasul tău cald, mângâietor,
Chipul ce veşnic mă susţine
În orice seară scursă-n dor
Şi-n stropi imenşi de culmi alpine.


Îngăduie-mi să uit secunda
Mirifică, şi-al tău sărut.
Îngăduie-mi să-mi iau dobânda
Iubirii ce mi s-a părut
A fi un foc aprins de paie
Ce se va stinge-ntru-un minut
Ca orice nor pierit în ploaie,
Pufos, dar fără conţinut.


Îngăduie-mi în astă seară,
Cu riscul de-a mă repeta,
Să îţi şoptesc ca-ntâia oară:
O clipă nu voi înceta
Să te aştept, pe veci să-mi fi
Oricărui minut alinare,
Să te iubesc cât voi trăi.
Îngăduie-mi să-ţi fiu datoare.


Să te ador cum mă adori,
Să te renasc când îţi şoptesc
Printre petalele de flori:
Îngăduie-mi să te iubesc!

Îngăduie-mi în astă seară
Să uit de tine un minut,
Chiar dacă versul o să doară
Nu-ţi cer nimic, nimic mai mult.

Noaptea scurtă


Curg secundele grăbite,
Se strecoară printre noi,
Printre vise adormite
Scufundate-n stropi de ploi…
Trec minutele prin viaţă,
Doar iubind prin ea răzbim
Să clădim o dimineaţă,
Înc-o şoaptă să rostim.
Clipa vine şi-apoi zboară,
Timpul stavilă nu are,
Dorul tău mă împresoară,
Noaptea scurtă-i mult mai mare
Decât m-aşteptam să fie,
Deşi ţi-am auzit glasul,
Mă simt singură, pustie,
Straturi de dor sfarmă ceasul,
Distanţa e prea imensă
Simt pe suflet că se-aşează
Dorul tău, ca o aversă…
Teamă mi-e că se-nserează…
Demnă, noaptea, peste mine
Fără milă se aşterne…
Mi-e aşa un dor de tine!
Cred că şi tu poţi discerne…