Soarele și luna


Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt și stâncă, sunt și lut,
Sunt un suflet fără trup,
Sunt suspinul absolut
Când din lacrimă erup
De dorul ochilor tăi,
Și te caut ca nebuna
Peste câmpuri, peste văi.
Suntem soarele și luna.

Rătăcim pe cer desculți,
Nimeni nu ne înțelege,
Mări, oceane, râuri, munți
Ne judecă-n a lor lege,
Ne privesc cu ochi de ceară,
Suntem de neînțeles,
Iubirea noastră-i amară
Însă, nu noi am ales.

Dumnezeu a vrut așa,
El a vrut să ne unească,
Să inventăm dragostea
Într-o lume ca o iască.
Depărtările, furtuna,
Nu au nicio importanță
Suntem soarele și luna
Strălucind fără vacanță.

Reclame

Amnezie


Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Te-am șters din paginile toate,
Te-am șters chiar și din telefon,
Poate-i mai bine, ai dreptate
S-apăs acum pe un buton,
La secțiunea amnezie,
Instantaneu să te topesc.
De-acum oricare poezie
Va spune: nu te mai doresc!

În lacrimi, dorul tău imens
N-am să-l păstrez, rana-i adâncă
Dar, voi găsi în univers
Iubire pură, pe-altă stâncă.
Floarea de colț va înflori
Și pentru mine-n zori pufoși
Într-un amurg sau zori pustii,
Cu dor de ochii tăi frumoși.

În umbra versului


Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Priveam în ochi naivitatea
Zbătându-se într-un mister
Hrănit cu inegalitatea
Norului din cadrilater.

Explicam surdului ideea
Și orbului îi arătam
Lumina din Casiopeea
Când stâncile interogam.

Vânam suspinele din soare
Să nu-mi alunge liniştea,
Despleteam apa din izvoare
Cu maci tăcuţi din catifea.

Pictam pe curcubeu dorinţe
Redând exactitatea clipei,
Pierdută printre suferinţe,
Sculptam zadarnic, vis, risipei.

Neînţeles rămâne zborul,
Nemăsurată mi-e tăcerea,
Nelimitat îmi este dorul,
Doar tu îmi înţelegi durerea.

În umbra versului ascund
De graba ochilor naivi,
Iubirea, sentiment profund,
Strivită de prea mulţi nocivi.

Deşi


Deşi astăzi nu am rostit cuvinte,
Aşa cum procedam de obicei,
Tu locuieşti în suflet şi în minte
Şi-mi este dor nespus de ochii tăi.

Deşi astăzi n-am avut timp de-o frază,
Am vrut să par puternică şi rece,
Numai speranţa mă încurajează
Că timpul ăsta repede va trece.

Deşi astăzi n-am apucat să-ţi spun
Cât mi-e de greu când pleci peste hotare,
Îmi plânge sufletul de dor nebun,
Nu-mi călca lacrimile în picioare!

De dor



Mi-aș vopsi ușa la intrare,
Un preș soios aș pune-n față,
Să par, în lumea asta mare,
Un suflet sterp cuprins de gheață.

Mi-aş pune draperii lugubre,
Pereții toți i-aş zugrăvi
Cu ghiare lungi, zdrențe și umbre,
Suspinul să-l pot isprăvi.

Mi-aş pune solzi ciudați de fiară
Şi coarne de distrugător
Să-ţi spun, când vei veni diseară,
Că nu am suferit de dor.

Dar ochii tăi în prag de seară
Îmi ard dorințe nefirești,
Sufletul cald din stropi de ceară
Așteaptă mereu să-l privești.

Oricât coșmar aş investi,
Sub ochii tăi gerul se curmă.
Pe bratul tău aș povesti
Tot dorul, în cele din urmă.

Oda zilei trecute



În roşu purpuriu ţi-aş picta zorii,
Lacrima în săruturi aş zvânta,
Cu aripi aş dota toţi trecătorii
Ce au lăsat umbre negre-n calea ta.

În galben pai aş decora dorinţa
De-a te sustrage dintre norii grei,
Cu visul pur ţi-aş tapeta voinţa
De-a exista senină-n ochii mei.

În verde crud ţi-aş edita destinul,
În roz aprins, petala de noroc,
Cu dragoste ţi-aş inunda suspinul,
Să-nving tristeţea cu un singur joc.

Din dor ţi-aş împleti amurgul grabnic,
Cu diafane flori de trandafiri,
Să-ţi fie drumul parfumat puternic
Cu vers, din care viaţă să inspiri.

Ţi-aş pune busuioc sub pui de pernă,
Să-ţi fie noaptea fără de coşmar,
Dar, ca o simplă zi, nu eşti eternă.
Pleci în curând, ca multe-n calendar.

Tristeţea s-ar risipi?





Oare, dacă n-aş mai fi,

Tristeţea s-ar risipi?

Lacrimile s-ar zvânta,

Ciocârliile-ar cânta

Mult mai vesele prin crâng?

De-o viaţă de când tot plâng

Norii mei, nimic nu-i spală.

Oare se-nvaţă la şcoală

Cum alungi nefericirea?

Tot acolo şi iubirea

Rătăcită-i printre file?

Se-nvaţă-n câteva zile

Sau doar după ani de chin,

Cu lacrimă şi suspin,

Poţi cumpără zâmbet cald

Şi iubire de smarald?

M-aş duce în depărtare!!!

Mă reţine o-ntrebare:

Oare, dacă n-aş mai fi,

Tristeţea s-ar risipi?