MASCULII=DURERE.


Dup-o noapte minunată
M-am simțit din nou pătată.
Mi-am dorit așa o noapte,
Dar parcă eram aproape
De-o prăpastie imensă
Și plutind prin ceața densă
Podu-îl căutam de zor,
Dar strigam dup-ajutor
Fără să rostesc ceva.
Și zbieram în sinea mea:
,,Vă urăsc, da, va urăsc!!!
Pe toți, toți, dar îmi doresc
Să mă schimb, altfel voi fi
Dură și cu-ai mei copii
Doar pentru că sunt masculi.
Chiar dacă ei vor fi buni,
Sunt de genul masculin.
Deci: butoaie de venin,
Indolența, egoism,
Răutate și sadism
Vedeam în ei inflorind
Și veșnic în al meu gând
Domnea aceeași părere:
MASCULII=DURERE.
Durere, numai atât
Nu-mi putea trece prin gând
Altceva , decât atât.
Și-am luptat cu al meu gând
Întrebându-ma mereu…
Oare vinovata-s eu?
Eu?doar eu? și pentru ce?
El mi-a spus că ,,nu-s rece”.
Alt mascul mi-a spus odată
Că am inima curata,
Că sunt ,, viața lui” spunea
Altul, însă …cât mintea…
Merg pe stradă, mă oprește ,
Un individ, și rostește:
,,Sărut mană!”,,ești frumoasă!”
Doamne ce minciună crasă…
Am încercat, și am vrut
Să mă pierd, dar am văzut
Că după așa o noapte
Îmi erau mult mai seci toate.
Ziua care a urmat,
Totu-n jur s-a destrămat
Toate îmi erau străine
Și fierbea lacrima-n mine…
Întrebându-mă mereu:
Vinovată-s numai eu?
Da! doar eu sunt vinovată!
Am dat totul, viața toată,
Tot ce am avut mai bun
Iar acum n-am cui să-i spun
Ceea ce simt, ce gândesc
Trebuie să mă feresc,
Trebuie să mă prefac
În orice gest ce îl fac.
Ca un robot rebegit
Sufletul mi-e adormit,
Încerc sa-mi aduc aminte…
Cum eram eu înainte,
Cu râsul meu cristalin…
Dar primind numai venin,
Ani de-a rândul mi-este greu
Să nasc dinlăuntrul meu…
Să …renasc mai bine zis….
A fost o noapte de vis…
Un mascul m-a mângâiat
Ore-n sir, m-a sărutat,
În timp ce eu doar luptam
Cu mine, și-l respingeam
Din gând cât puteam de tare.
El îmi lua o sărutare,
Răspundeam, teatru jucând
Și iar ma zbăteam în gând
Strigând:,,groaznic vă urăsc!”
Pe toți, toți și îmi doresc
Să vă transform dintr-odată
Într-o inima curată.
Minciuna-n voi s-o ucid,
Sufletul vostru cel vid
Să-l umplu doar cu căldură,
Să nu știți ce-înseamnă ură,
Dar oricât m-aș chinui
N-am să pot , cât voi trai
Veninul sa-l îndulcesc,
Cât de mult mă perpelesc…
Vreau sa-înving, dar n-am putere
Copleșită-s de durere
Când? când oare voi putea
Să-mi câștig încrederea?
Încredere și-adevăr…
Cer prea mult? merit să mor?
Sunt mult prea pretențioasă?
Viata poate fi frumoasă
Și în prefăcătorie?
E doar teatru, actorie?
Nu ! refuz ! nu pot asa !
Încă îmi simt inima,
Încă sufletu-mi suspină
Nu poate fi a mea vina !
Încă simt, înca respir
Și-aromă de trandafir
Aș împrăștia în jur
Blândeții să-i dau contur…
Aș împrăștia speranță
Aș topi sloi-uri de gheață
Cu căldură și iubire
Încă mai am fericire
În micul meu univers,
Încă mai scriu cât-un vers
Încă mai găsesc o rimă,
Nu poate fi a mea vină!
Sau , poate că mă înșel?
Să-l întreb oare pe el?
Oare știe să-mi răspundă?
Oare-i cu mine pe-o undă?
Simte oare ce-am simțit
Când mă luptam să-l alint?
Simțea cum mă prefăceam?
Dar de fapt, groaznic mințeam…
Mă prefăceam că vibrez…
De ce trebui să trișez
Când nu m-aleg cu nimic?
Oare asa e mai ,,sic”?
Este mai la mod-acum
A te tăvăli prin scrum?
Să spui ,,am avut plăcere”
Să strâng în brate-o ,,părere”

,,O nălucă ,O stafie „
Doamne….mi se-întâmplă mie?

Am făcut un pas deja?
Dar mă doare inima
Gândindu-mă c-am trisat
Prin ,,teatrul” ce l-am jucat
Spunand ,,DA” si gandind ,,NU”
Cât de mult mă doare acu’!
Pe mana lui m-am lasat
Și-n picioare mi-a călcat
Simțămintele, sperând
Că voi putea in curând
Să mă-îmbăt cu ,,apă chioră”
Dar pe mine mă doboară
Gândul numai de a fi
Cum sunt ei, numai o zi,
De fapt noapte-a fi robot
Oricât vreau , nu am să pot
Nici odată-n saptamana
Să mă simt ca o nebună!
SUNT UN OM ! si-mi este teamă
C-am s-ajung o ,,HOLOGRAMA”
Vreau să traiesc,vreau să simt !
Nu pot suporta să mint !
Nu pot ! nu vreau ! mă detest !
Eu cand mint nu mai trăiesc,
Sunt moarta pe jumatate,
Sunt cuprinsă-n chingi de noapte,
De-ntuneric si teroare…
Vreau să daruiesc splendoare!
Vreau să nu-mi mai fie teamă
De clipa ce se destramă.
Vreau doar un strop de credință
Nu mai vreau doar suferință!
Poate n-are nici o vină
Când mă umple de lumină
Poate chiar asa-si doreste
Despre mine, chiar gandeste ,
Ca sunt asa cum pretind?
Mi-as dori să-l vad zimbind ….
Și-n același timp si eu
Să zâmbesc , dar asa greu
Îmi este să zambesc pur,
Drumul vieti-i asa dur…..
Si-mi pierd timpul povestind
Întamplari ce mă aprind,
Ce mă ard când povestesc,
Dar eu tot pălăvrăgesc,
Să mă-îndepărtez de fapt
De focul în care ard.
El m-asculta, cred ca da,
Mie nu-mi tace gura,
Spun cu lux de amănunte
Încercând să urc pe-un munte
Dar în vârf , nu reusesc
S-ajung … și pălăvrăgesc…
Ocolind focul aprins
Din mijloc de jar nestins.
Tălpile imi sunt fierbinti,
Parca simt ca-mi ies din minti!
E prea blând, prea grijuliu
Ce să mai cred, nu mai stiu
E prea tandru , prea tăcut ,
Eu am suferit prea mult

Să pot crede c-un străin

Nu-i un butoi cu venin,

De fapt …un MASCUL cum sunt
Miliarde pe pământ !

Un fir de mac



Un suflet sincer aş vrea
Să am la inima mea,
Nu vreau bani, nu vreau avere,
Nici prea multă mângâiere
Ce după un timp dispare.
Vreau numai un strop de soare
Să-mi dai, să mă luminezi.
Crezi că poţi să-mi demonstrezi
Că în lanul de neghină
Un mac mai face lumina?
Un singur fir, înțelegi?
Dintr-un câmp plin poţi s-alegi?
Mai exista vreo speranţă?
Poţi să-mi demonstezi că-n gheaţă
Un ghiocel poate-apare
Luminat de-un strop de soare?
Şi răsare cu curaj?
Sau totul e doar miraj
Ce se naşte în deşert?
Nemai fiind nimic cert
Doar atât mai am să-ţi spun:
SĂNĂTATE şi DRUM BUN!

Nu pot să cred




Nu pot să cred că mă abțin….
Că nu arunc în jur venin,
Că numai în interior
Ard, fierb uşor şi mă dobor,
Încet şi sigur în suspine,
Şi nici măcar ziua ce vine
Nu prevesteşte vreun senin,
Nu pot să cred că mă abţin…
Şi nu zbier , zborul să mi-l iau,
Printre lacrimi să nu mai stau,
Să le alung , să le transform,
Să le adorm cu cloroform
Pe veci, nu ştiu cum mă abtin,…
Mi-e dor să mai zâmbesc puţin,
S-alung lacrimile-mpletite
Ce par de ochii mei lipite…
Iar când, târziu şi în sfârșit
Motiv de zâmbet am găsit,
Vreo două zile râd frumos,
Din tot sufletul, sănătos
Şi-apoi în lacrimi mă topesc
Nu pot să cred că nu răzbesc
S-alung tristeţea-n depărtări
S-o pierd în noapte sau în zori,
Să uit ce-nseamnă, cum arată,
Să râd , odată şi-nc-odată,
Să râd, să râd cu lacrimi chiar,
Să râd, şi nu aşa-n zadar…
Să râd de un motiv sau zece
Cu lacrimi mari, dar râsul trece
Pe lângă mine cu paşi iuţi,
Se-ascunde undeva în munţi,
Prăpăstii sau fund de ocean,
Nu-l pot păstra într-un lighean
Printre degete s-ar prelinge
Şi tot într-un ocean ajunge,
Chiar nu pot crede cum mă-abţin…
Să nu blestem atâta chin.

Capitol nou



,,Să lași totul în urmă”,,să-ncepi capitol nou…”
Să-ţi minți sufletu-n tine, să te crezi un erou,
De parc-ai fi murit şi te-ai fi reîncarnat
Şi-acum din scutec eşti un mare împărat,
Ai fost o simplă mamă şi eşti flăcău fălos,
Ai fost un sărăntoc, azi eşti un mușchiulos…?
Un visător ai fost, iar azi eşti realist,
Ceea ce ai făcut miroase aşa-de …trist…
Da’-l stropești cu parfum, şi-i dai cu-n praf de talc
Şi nici nu-ţi vei da seama , ce pute dacă-l calc…
Te-ai re-încarnat acum, nu mai eşti ce ai fost ?
Te-ai transformat în cinci ca tine pe un post?
Vrei să spui un cuvânt şi rostești vorbe goale?
Deci nu mai stai la cozi , să ai ce pune-n oale…
Acum alegi din pomul cel lăudat şi plin
Cu farse fără „E”-uri şi pline de venin ?
Dar colorate cald și zmângălite-n dungi,
„Frumos mai este gardul şi ambalat în pungi”
Ce se topesc uşor, sunt ,,eco”de acum…
Ai lăsat totu-n urmă ? ai ales un alt drum?
N-ai timp să te întrebi dacă ce faci, ce spui,
E omenesc vorbind, pe placul cerului,
Stelelor ce zâmbesc, sau lunii care tace,
Ai vrea să ripostezi, dar lașitatea-îţi place,
Nici amici nu mai ai, cu toţii au plecat…
Motiv contemporan, doar i-ai împrumutat,
Dar eşti un realist, nu mai eşti un incult,
Liceu şi facultate? le-ai terminat, de mult…
Viața te-a învățat nimeni să nu te-învingă,
Chiar dacă folosești şi câte o seringă,
Sau ierburi, ori pastile, ori un energizant,
Aşa este la moda, aşa e elegant
Să porţi maieu deasupra, chiloţii tot la fel,
Eşti un re-încarnat doar, un mare top-model .

De vrei leguma sa traiesti…


Să te îneci în nepăsare,
Să poţi da vieţii o culoare,
Să te-nconjori de nesimţire
Ne luând în seama vreo clipire
Şi nici măcar o adiere,
Ca să trăieşti fără durere,
Ca să trăieşti în astă lume
Plină de rele zise bune,
Să nu îţi pese nici de vânt!
De vrei să mai fi pe pământ
Să nu îţi pese nici de-o boare…
Să te cuprinzi în nepăsare
De vrei ,,legumă” să trăieşti
În seră doar să înverzeşti,
Să fii udată şi plivită
Fără să-ţi pese o clipită
De ceea ce e-n jurul tău,
E vrerea ta, dar sfatul meu
Nu poate fi aşa cum eşti.
Trăiește cum vrei să trăieşti!
Pune sau nu, suflet în tot!
De nu te doare nici în cot,
N-am să te-nping eu azi la luptă,
Trăieşte-ţi viaţa ta cea ruptă
Probabil de realitate
În seră-n haos, nedreptate
Şi nepăsare câtă vrei…
Doar nu trăiești tu anii mei
Şi nici eu viaţa nu-ţi răpesc
Luptând mereu doar să răzbesc.

Blestem




Voi…ce râdeți de iubire
Atunci când o întâlniți,
Să nu aveţi fericire,
Blestemaţi de ea să fiţi!

Voi… ce râdeți când iubirea
Din suflet vă este dată,
Vă blestem ca fericirea
Să n-o-întâlniți niciodată!

Voi… ce spuneţi prea uşor
Că-adoraţi, sau că iubiţi,
Blestemaţi să fiţi, de dor
O viaţă să suferiţi!

De veţi râde de iubirea
Caldă , sinceră, curată,
Să căutaţi fericirea,
Să n-o găsiţi niciodată!

Să-întâlniți odată-n viaţă
O fiinţă minunată,
Să vă dea doar o speranţă
Şi iubire niciodată!

Voi iubire să-i cerşiţi,
Să-i cerşiţi o mângâiere,
Nicicând fericiţi să fiţi,
Să iubiți doar cu durere!

Că doar aţi râs de iubire,
Şi iubirea v-a ajuns.
Poate că de fericire
Nu vă stă ochii din plâns,

Nu mai râdeți de iubire,
Acum când şi voi iubiţi?
Prea târziu pentru căire,
Blestemaţi pe veci să fiţi!

Parfumul florilor de tei


Parfumul florilor de tei
Sau steaua blândă-a dragostei,
Din răzbunare, să distrugi
Oricât ai vrea, n-ai să ajungi.
Teii din nou vor răsări,
Stelele iar vor străluci,
Doar inima poți s-o ucizi
Mâna, de nu vrei să-i întinzi,
S-o-ajuţi măcar cu un cuvânt
Sincer, curat, nu vorbă-n vânt.
Nu-ţi fie teamă niciodată
Să priveşti bolta înstelată,
Nu-ţi fie teamă, dacă vrei
Te poţi plimba şi printre tei,
Mireasma lor te va-mbăta,
Când gura îţi voi săruta,
Înspre iubire vom păşi
Din miez de noapte înspre zi.