Blestem




Voi…ce râdeți de iubire
Atunci când o întâlniți,
Să nu aveţi fericire,
Blestemaţi de ea să fiţi!

Voi… ce râdeți când iubirea
Din suflet vă este dată,
Vă blestem ca fericirea
Să n-o-întâlniți niciodată!

Voi… ce spuneţi prea uşor
Că-adoraţi, sau că iubiţi,
Blestemaţi să fiţi, de dor
O viaţă să suferiţi!

De veţi râde de iubirea
Caldă , sinceră, curată,
Să căutaţi fericirea,
Să n-o găsiţi niciodată!

Să-întâlniți odată-n viaţă
O fiinţă minunată,
Să vă dea doar o speranţă
Şi iubire niciodată!

Voi iubire să-i cerşiţi,
Să-i cerşiţi o mângâiere,
Nicicând fericiţi să fiţi,
Să iubiți doar cu durere!

Că doar aţi râs de iubire,
Şi iubirea v-a ajuns.
Poate că de fericire
Nu vă stă ochii din plâns,

Nu mai râdeți de iubire,
Acum când şi voi iubiţi?
Prea târziu pentru căire,
Blestemaţi pe veci să fiţi!

Reclame

Parfumul florilor de tei


Parfumul florilor de tei
Sau steaua blândă-a dragostei,
Din răzbunare, să distrugi
Oricât ai vrea, n-ai să ajungi.
Teii din nou vor răsări,
Stelele iar vor străluci,
Doar inima poți s-o ucizi
Mâna, de nu vrei să-i întinzi,
S-o-ajuţi măcar cu un cuvânt
Sincer, curat, nu vorbă-n vânt.
Nu-ţi fie teamă niciodată
Să priveşti bolta înstelată,
Nu-ţi fie teamă, dacă vrei
Te poţi plimba şi printre tei,
Mireasma lor te va-mbăta,
Când gura îţi voi săruta,
Înspre iubire vom păşi
Din miez de noapte înspre zi.

Cred că …


Cred că…teama am învins
Lângă tine …şi… nu-i vis,
Cred că timpul a trecut
De nici nu am priceput
Cînd şi unde a fugit…
Cred că astăzi am zâmbit
Peste puterile mele.
Cred c-a fost zi de …cinci stele.
Cred că-n mine mai există
Puterea de-a nu fi tristă
Cînd îmi inspiri…nu ştiu ce
Cred că … nu sunt chiar rece,
Cum credeam, eu, despre mine
Dar… vom mai vedea şi mâine
Deși, cred că pot păși
Spre ,,mai mult” în …altă zi!
Cred că stelele-au dansat
Atunci când m-ai sărutat
Cred că-n miez de vară-a nins
Aseară când am atins
Cele mai înalte culmi
Din Universul cu lumi,
Universul plin de astre
Şi cu bolțile albastre,
Univers şi Paradis,
Atingând realul vis
Din Paradis şi-Univers,
Toate relele s-au șters
Ca malul mării scăldat
Şi totul s-a preschimbat
Din coșmar în minunat.

De-ar fi sa fiu..





De-ar fi să fiu
Un trandafir în glastră,
Până târziu
În noaptea cea albastră,
Aş înflori
Doar pentru-a te vedea
În orice zi
Numai în viața mea.

Nu vreau să știu,
Nicicând nu vreau să ştiu
Că-n viața mea
Totul e prea tîrziu,
Vreau să revii,
Viaţa să-mi dăruiești
Şi-n orice zi
Să-mi spui că mă iubești!

Din visul primaverii



În prag de toamnă, începutul serii pare
Un vis urât, ce mult prea greu dispare,
În prag de noapte, visul toamnei lungi
Te bântuie-n furtuni, făcându-te să plângi
Ca cerul ce într-una peste noi se revarsă,
Îţi macină inima, cu ploi cu tot, prea arsă
Şi totul se învârte începând cu pământul,
Pe care îl irită şi îl răsfrânge vântul
Şi stropii reci de ploaie se învârt p
ână jos,
Ajutaţi chiar şi ei de cerul cel noros…
Se-nvârte… şi se-nvârte… la locul lui revine,
Chiar dac’ ameţesc toate, te ameţesc pe tine
De nu mai ştii ce faci, nu mai ştii ce gândeşti,
Te-nvâr
ţi şi tu cu ele, încercând să trăieşti
Şi te învâr
ţi prin viaţă, aducându-ţi aminte
De zeci de alte ploi, cu multe seri-nainte
Când zgomotul furtunii la fereastre-ţi bătea,
Din visul primăverii prea lesne te trezea.

Drumul meu…



Mergeam pe-un drum, atâtă ştiu, mergeam
Iar la un moment dat, el se deschise-n două.
Eu m-am oprit în loc şi mă gândeam…
Pe unde voi păşi? Pe aleea nouă?
Şi-am întâlnit o frunză verde,
Căzut-atunci dintr-un copac, şi-am prins-o-n mână
Iar ea pe loc a ruginit, n-a mai fost verde,
Nu era frunză, era doar minciună.
Şi am pornit din nou la drum…
Am întâlnit două grădini din care-am rupt o floare,
Pe care o păstrez mereu, o am şi-acum,
Hrănind-o doar cu razele fierbinți din soare.
Şi am pornit la drum din nou, iar drumul
Se desfăcu din nou în două părţi
În faţa mea a apărut castelul,
În el, eu aş intra, dar are două porți….
Dac-aş intra pe cea din dreapta mea?
Doar ea avea uşa mai larg deschisă
Şi-n clip-aceea am cules o altă stea
Pe care-o țin de-atunci mereu aprinsă.
Mergând aşa pe-aleea fermecată
Am dat în cale peste o răscruce,
Am salutat-o iar cu inima curată
Fără să întreb unde mă poate duce.
Privind spre cer, o pasăre zbura spre mine,
Doar brațul l-am întins iar ea s-a așezat
Şi de atunci o-nvăț mereu de bine
Iar sufletul îmi este mult mai împăcat.

VISUL MEU BLAND, SCUMP SI MARE


Mi-am călcat inima în picioare,
Mi-am ucis tresărirea de-arip
ă
Te-am zărit visul meu blând și mare,
Te-am zărit, te-am privit doar o clip
ă,

Un moment am crezut că mă-înșel,
Am crezut un moment c
ă visez,
Mult prea trist este, deci nu e el
E-un miraj sau poate aiurez…

Ai trecut la trei pași depărtare,
Am întors capul să te privesc,
Ești prea trist, mult prea trist, de ce oare
Zâmbetul de pe chip nu-ți găsesc?

Mă întreb, oare cine-a-îndrăznit
Zâmbetul de pe chip s
ă-ți răpească?
R
âsul tău, cristalin, ți-a răpit,
Ești prea trist, frunza mea cea albastr
ă

Poate ai fi zâmbit, de-ți ieșeam,
Doar o clipă, o clipă în cale
Îmi zâmbeai, oare, dacă-ți zâmbeam?
Spune-mi visul meu blând, scump și mare!