Iubirea, care nu ne mai ajunge

tu crezi ce vrei…,
ştiu că-mi vei da dreptate,
asta citesc uşor în ochii tăi,
pictaţi în toate…

încât, cu orice mască
ţi-ai zdrobi privirea…,
nu pot fi gură cască,
eu recunosc iubirea.

tu ştii prea bine cât
mă biciuieşte gândul,
mă arde într-atât
încât, mi-am pierdut rândul.

mi-am mai schimbat
din stilul plâns pe umăr,
dar n-am uitat
că eu nu mă enumăr.

poţi desena zeci, sute de năluci
dacă n-ai lut să-ţi modelezi iubirea…,
ştiu bine că n-ai unde să te duci
din mine, fiindcă tu-mi eşti fericirea.

tu crezi ce vrei…,
eu ştiu că versul plânge
în clipa când găsesc în ochii tăi
iubirea, care nu ne mai ajunge…

sigur că da, ţi-aş şterge depărtarea
şi calendarul l-aş zdrobi cu stele,
aş îngropa oceanul, râul, marea…
de-ai reveni cu bune şi cu rele.