Iubesc lumea asta cu tine în ea!


 

 

Iubesc lumea asta cu tine în ea!
De ce te descopăr aşa de târziu?
Ţi-aş fi dat o stâncă dar, am dragostea
Albastră de verde şi vreau să te ştiu!

Iubesc lumea-n care zburând îmi şopteşti,
De ce-aş rezuma-o la ce n-am visat?
Ofer viaţa-ntreagă doar să-mi dăruieşti
Albastru din noaptea când m-ai sărutat.

Iubesc lumea-n care mă duci pe-nserat,
Pe aripi de vise şi fluturi divini,
Descopăr în tine un suflet curat
Albastru şi verde, cu care m-alini.

Iubesc lumea-n care te-aud zi de zi,
Îmi scalzi trupul fraged în ochii tăi verzi,
O viaţă întreagă de mă vei iubi,
Iubeşte-mă sincer şi n-ai să mă pierzi!

 

 

Zadarnic cauţi umbre


 
 
 
Va trebui să zbier, să strig cu frenezie,
Să mituiesc trompeta sau tobele stridente?
Dar eu nu ştiu s-o fac, eu aştern poezie
Sau doar gânduri mărunte, zic eu, adiacente.

Ce-ar trebui să fac să-mi înţelegi amarul,
Ce-ar trebui să scriu ca să mă poţi citi?
Sunt doar un strop de suflet ce spulberă coşmarul,
N-am stânci otrăvitoare în dreptul inimii.

Încerc să-ţi aflu scopul, să-ţi dau masca deoparte,
Să-ţi pun în palme totul, aşa cum e de fapt,
Dar mă loveşti întruna, cu laude deşarte
Şi nu cred în fantasma unui tablou inapt.

De vei pleca, ştiu sigur că-n zori te vei întoarce
Să-mi răscoleşti tăcerea aşa cum faci de fel
Când roua dimineţii o lacrimă îşi stoarce
Din iarba primăverii în al meu sufleţel.

Zadarnic cauţi umbre, s-au dus de-o veşnicie,
Nu le mai iau în seamă de când s-au dezmembrat,
Ignor a lor culoare, albastru-i pe hârtie,
În versul meu răsună ce s-a concretizat.

 
 
 
 
 
 
 

În şoapte să mă-nvelesc


În noaptea asta, mai albastră
Decât albastrul ce-mi oferi,
Voi cere lunii, prin fereastră
Să-ascundă umbrele de ieri.
.
Să simt cum îmi pansezi aripa
Cu glasul tău mângâietor,
Să-nvingem lacrima şi clipa
În care ne-am topit de dor.
.
În noaptea asta fără vise
Cu insomnie parfumată,
Presar petale de narcise
Din dragoste adevărată.
.
Să-ţi aud glasul cum mă cheamă,
La pieptul tău să mă topesc,
Să nu mai bag nimic în seamă
Şi-n şoapte dulci să mă-nvelesc.

Clipa următoare


Pentru clipa următoare
Vreau să-mi pun toţi norii-n glastră,
Păsările migratoare
Să le-alung sub bolta albastră.

Vreau să-mi recunosc abisul,
Gardul viu ce înfloreşte,
Să descopăr zilnic visul
Care mă adăposteşte.

Pentru clipa următoare
Vreau să-mi definesc menirea,
Iar pe razele de soare
Să-mi reclădesc fericirea.

Vreau să te privesc cu mâna
Sufletul să ţi-l ating,
Se sfârşeşte săptămâna
Şi nu-mi doresc să mă sting.

Pentru clipa următoare
Vreau lacrimile să-mi zvânt,
Sufletul prea aprig doare
Să pot scoate un cuvânt.

Vreau să fac salturi mărunte,
Să te mângâi cu privirea
Din călcâie până-n frunte,
Redescoperind iubirea.

Pe-aceeaşi undă


În ochii tăi s-a oprit cerul
Să modeleze fericirea,
S-alunge lacrima şi gerul,
Să-mi redea pacea şi iubirea.
.
În ochii tăi s-a oprit marea
Cu valurile albastre,
Să-mi dăruiască alinarea
Ce-o rătăcisem printre astre.
.
În ochii tăi m-am oglindit
Să pot atinge cerul,
La pieptul tău m-am regăsit
Descoperind misterul.
.
Era acolo, undeva,
L-am prins într-o secundă
Când soarele ne modela
Un drum pe-aceeaşi undă.

Toţi norii au un rost


Să-ţi privesc ochii-i prea târziu,
Glasul m-a fermecat,
De vise numai vreau să ştiu,
Totul i-adevărat.

În jurul meu se modelează
O lume fără pată,
O eră albastră radiază
Cu aştrii parfumată.

Cerul e-albastru cum n-a fost
De mult, în a mea lume,
Toţi norii au de-acum un rost,
Visul se descompune.

Degeaba-ncearcă să revină,
Albastrul îl doboară,
E pace iar, a lui lumină
În suflet îmi coboară.

Îmi umple inima rănită
Cu un senin imaculat,
Mă simt o stea adăpostită
În gândul tău catifelat.

Oricare alt trandafir


Mă sufoc sub vorba rece,
Mă lovesc priviri răzleţe,
Îmi închipui că va trece,
Dar sunt doar gânduri măreţe.

Menghina a prins motorul,
Îl strânge din răsputeri,
Parcă aş strivi zăvorul
Dar mai am un pic din ieri.

Încă sunt pe-această coală
Fără vina nimănui,
Într-o lume-atât de goală
Exist doar din vrerea Lui.

Nu-mi e teamă de-ntuneric,
Nici de legi nu-mi este teamă,
În jocul tău esoteric
Nicio şoaptă nu mă cheamă.

Ţi se pare că petala,
Bântuită de-o albină,
Îţi aduce oboseala
Şi-mi distrugi filă cu filă.

Conştient c-aduci furtună,
Laşi în urmă vorbe dulci,
Neavând cine să-ţi spună
Pe ce parte să te culci.

Privirea-ţi mă biciuieşte
Cu albastru de safir,
Poemul îmi otrăveşte
Oricare alt trandafir.

Pleacă-n lumea ta de vise,
Paşii nu-mi mai urmări!
Drumurile sunt deschise,
Eu rămân, am ce iubi!

Am un trandafir pe care
Numai eu ştiu să-l hrănesc,
Numai razele de soare
Ne despart şi ne unesc.