Înger târziu


Înger târziu,
venit în noapte
pe malul lacrimilor mele,
răzbind prin friguri
şi pustiu,
mă împingi spre stele.

M-aduni din ghearele durerii
pe geană-mi pui
frânturi de vis
mă porţi pe pieptul primăverii
din interzis.

Aroma clipelor răscoapte
pe alei îmi împleteşti,
dărâmi zid dintre vis şi fapte
prin ger să mă iubeşti.

Drumuri întortocheate


 

 

 

Nu toţi au şansa să-şi atingă visul
Exact aşa cum l-au pictat în gând,
Ca nu cumva să-l afle tot învinsul
Prin fire de nisip cutreierând.

Nu toţi avem acelaşi drum cu soare,
Cu umbre sau cu stropii reci de ploi,
Unii pornesc cu lacrimile-amare
Timizi, pe alei bătătorite-n doi.

Alţii se nasc odată cu trecutul
Sau cu prezentul crud şi arogant,
Se-avântă fără-a mai şterge de praf scutul,
Se-ntorc pe-acelaşi drum, extravagant.

Alţii pudrează pur şi simplu totul
Cu flori de nuferi, lebede desculţe,
Aşa firesc, ca şi când alfabetul
De-abia s-ar zămisli ca să-l pronunţe.

 

 

 

 

 

Nu te mai caut


Nu te mai caut cu privirea,
Nici nu-mi mai este dor de tine,
Mi-am agăţat cândva iubirea
În colţul lacrimilor fine.

Nu-ţi mai rostesc cuvinte calde,
Nici pagina nu-ţi răsfoiesc,
Mi-am pus pe inimă smaralde
Din ochii tăi, să înmuguresc.

Nu te mai caut, nici n-am unde,
Mi-am oprit paşii pe alei,
În lacrimile muribunde
Răsună fila dragostei.

Nu-ţi mai şoptesc nicio silabă,
De-acum te mai sărut  în gând,
Te voi păstra ca pe-o podoabă
Înţepenită-n primul rând.

Nu te mai caut la fereastră,
Nici stelele nu mai implor
Să înlesnească clipa noastră
De dragul unui simplu zbor.

Din stropii verzi, plini de speranţă,
Nici unul n-am să-ţi mai cerşesc,
Am înţeles că-n astă viaţă
Incontestabil te iubesc!

De-aş fi simplu trecător


Dacă versurile mele
S-ar strecura îngheţate
Peste pagini, printre stele,
Peste lacrimi asortate,
Mii de cioburi s-ar răsfrânge
În oceane de durere,
Toate florile ar plânge
Fără pic de mângâiere.
.
Dacă sufletul din mine
S-ar confunda cu ţiţeiul,
Smulgând aripi de albine
Ce sărută-n taină teiul,
Mii de stânci şi pietre grele
Mi-ar acoperi suspinul,
Aş zbura de-acum spre stele
Împletind norii cu chinul.
.
Dacă gândurile mele
S-ar extrage din infern,
Ar duhni a geruri grele,
N-aş avea tupeu să cern
Lacrimile astea toate,
Ce se scurg fără vreo vină
Până hăt…. târziu în noapte,
Să vă scalde în lumină.
.
Aş lua din flori polenul
Pentru-a le ciobi petala,
Cu cerneala şi penelul
Mi-aş împrăştia doar fala,
V-aş lovi cu nepăsarea
Trecătorului uimit
Şi-aş lăsa în urmă sarea
Rece, crudă, de granit.
.
De-aş fi simplu trecător
Pe aleile-nflorite,
Nu v-aş spune că-mi e dor
Să pansez stele rănite,
Mi-aş lua razele lunii
Şi le-aş găzdui pe frunte,
Iar în mrejele minciunii
V-aş zidi, urcând pe munte.
.
Dar mi-e sufletul prea dornic
Iubire să plăsmuiască,
Lacrima mi-e un ceasornic,
Ce cu putere cerească
Zămisleşte mângâiere
Din lovituri şi suspine,
Din viscole şi durere,
Numai să vă fie bine!