Publicat în Dana Pătraşcu

Statornicie


Ieri pretindeam că voi rămâne
aici, să pot rosti precis
că nu ai rezervare mâine,
că te-ai topit, precum un vis.

Azi mă întorc la mal, ca marea,
lovind cu-același sentiment
am încercat să chem uitarea
dar, am făcut antrenament.

Am încercat, nu-i prima oară,
nici n-am crezut că voi lupta
cu-același gust în călimară,
atât și nu voi accepta.

Ieri ți-am promis că voi învinge
sub lespezile reci și grele,
că voi uita verbul ”a plânge”,
dar, vai de păcatele mele!

Mâine voi încerca probabil
să te înlocuiesc din nou,
dar sufletul nu-mi e capabil
să spulbere al tău ecou.

 

.

Anunțuri
Publicat în Dana Pătraşcu

În spatele meu


Uneori te aștept
ca și când am dormit
doar o noapte – coșmar,
doar o clipă de ger,
doar o zi de furtuni,
doar o lacrimă-n gând…
ca și când ai plecat
peste munți și câmpii
adineauri… din piept
șoapta mi-ai denumit,
peste gustul amar,
din cuvântul de fier,
într-o noapte de luni
m-am trezit lăcrimând
peste-un dor dezbrăcat
adunând utopii.

.
Uneori simt că ești
unde nu m-am uitat,
unde n-aș fi crezut,
nici nu ai avea loc,
totuși zorile-mi spun,
c-am dormit de ajuns,
că-i târziu să despic
nodul fin… gordian,
să te-aud cum zâmbești
într-un stil argintat
cum nu am mai văzut,
deși lacrimi de foc
mă izbesc și supun,
uneori stai ascuns
într-un hohot pitic
înger plâns de pian…

Publicat în Dana Pătraşcu

Înveșmântată-n sărutări


Răsfir clipele-n palmă
încercând să înțeleg totul,
iert pentru liniștea nopților mele
catifelele spinoase,
hrănesc cu zâmbete înlăcrimate,
smulse dintre bătăile inimii
cu freamătul versului meu
lunecând printre stânci
vopsite în culori palide
să n-am vreme a mă plânge
de flăcările stropite de ea
cu petrol.

Ard învolburată-n serile de taină
irosindu-mi clipele așteptărilor
înșirate pe ață
ca o primăvară pusă să-și lepede petalele
din dor de fructe.

Plâng alinată de amintirile noastre,
dorm legănată de visele tale,
înmulțesc vinul  cu încă un strop
din sufletul meu
și surâd chemându-te încă odată,
la infinit.

De acum înainte
te voi păstra în lacrimă,
să-mi mângâi retina
seară de seară,
să-mi adaugi vise fierbinți
noapte de noapte,
înveșmântându-mă  în sărutări.

Publicat în Dana Pătraşcu

Poem crunt


Am vrut să-ți scriu pe frunte, dimineața,
când șoapta ta-mi sădea în trup fiori
când soarele-mi cerea să-ți dărui viața
deși ți-am dat-o de mai multe ori.

nici nu mai știu cu ce se-nvinge lumea
cu ce se-ngână nopțile, pe rând,
din ce se naște vidul sau mulțimea,
știu doar atât, ești viu în al meu gând.

Am vrut să-ți scriu pe pletele albastre
când marea înceta să mă sărute,
pe firul de nisip căzut din astre,
să luminez zdrobind nopțile mute.

nici nu mai știu de când te-ascult în mine
silabisind tăcerile pustii
și mă ascund de tot ce se cuvine
să nu m-auzi cum te aștept să vii.

Am vrut să-mi șterg iluziile toate
de praful vremilor nepământești,
să-ți scriu din lacrimile-asimilate
poemul crunt în care dăinuiești.

nici nu mai știu unde mi-am pus cuvântul,
sub piatra rece să nu istovească,
dar am zidit pe stele jurământul
să te iubesc cu patimă cerească

Publicat în Dana Pătraşcu

Cu şi fără păcat


Nu vreau să aflu astăzi libertatea
de-a te purta printre nămeţi de dor,
m-am săturat să îţi despic dreptatea
în patru versuri frânte la izvor.

M-am săturat să răvăşesc oceanul
de vise, căutându-te-n zadar,
nu vreau s-aud cum curge-n mine anul,
să îţi descriu suspinul legendar.

M-am săturat să-mi pun pe suflet gheaţă
din flacără să ies, m-am săturat,
nu vreau să te mai vreau întreaga viaţă
iubindu-te cu şi fără păcat.

Nu vreau să-ţi mai înlătur amintirea
în fiecare zori de zi plângând,
să smulg din gheara morţii nemurirea
păstrându-te ca pe-o icoană gând.

Publicat în Dana Pătraşcu

Când totul va fi verde


scrijeleam cu buricele degetelor,
sângerânde,
pictam sub sălcii
dorul, gerul, întristarea.

uneori treceam alene
pe alei aglomerate
peste lacrimi, peste gene,
peste tot şi peste toate.

să nu calc iarba fragedă,
să nu răscolesc pământul
căutându-te…

mi-e frig…!!!
şi ce dacă?
nu te strig…
o să-mi placă.

să mă biciuieşti
zi de zi, oră de oră,
veac de veac.
o să-mi treacă,
să mă înfloreşti.

după ce-mi vei săruta
mâinile îngheţate
îmi voi săruta umbra
răsărită din călcâiele tale.

îmi voi smulge unghiile
cu cleştele de scos stele pe cer,
îmi voi aminti de tine
biciuindu-mă cu sărutări
şi vom înflori sub ape.

scrijeleam versuri albe
pe cerul verde de dor,
acum pun virgule pe catifeaua roşie,
corectându-mă la infinit.

o să-mi treacă,
nu-i aşa?
peste veacuri
când totul va fi verde
de dorul tău.