Cât sunt aici


 Nu pot să pun geană pe geană,
Nu pot să-ţi rătăcesc suflarea,
Tăcerea ta-n adânc mă cheamă
Şi-n valuri mă îneacă marea.
În palme storc o amintire,
Ca lacrima să mă strecor,
Cerşind o şoaptă de iubire
Să-mi hrănesc sufletul de dor.
.

Mă-ngână noaptea cu veşmântul
Tristeţii, care m-a cuprins,
Mi-aş lua, din gheara ei, avântul
Dar fără tine-s un învins.
Visele-mi spun să-ţi uit surâsul,
Eu nu am timp să le ascult,
Zadarnic mă-ncolţeşte plânsul,
Tăcerea ta spune prea mult.

Iubeşte-mă cât sunt în floare,
Nu-mi transforma retina-n râu,
Nu sunt o simplă întâmplare
Dar nici nu îţi voi pune frâu.
De vrei să scrii pe alte file
Luând cu tine tot ce-am strâns,
Poţi lua şi sufletul din mine,
Chiar dacă e atât de plâns.

Dar dacă ceru-mi porunceşte
Din suflet lacrima să scot
Şi-o altă viaţă-mi dăruieşte,
Să mă întorc, n-am să mai pot.
Voi înflori pe geana lunii
Aşa cum mi-o fi scris destinul,
Uitând gustul amărăciunii,
Cu nesaţ voi sorbi tainul.

Iar de vei vrea să-ntorc privirea,
În ochii mei să zăboveşti
Cautând îndelung iubirea
De care astăzi te fereşti,
Mi-e teamă că în locul care
Jarul iubirii a domnit,
Vei găsi valuri de uitare
Şi-un suflet, de dor, împietrit.

Reclame

Visând, pe culmile alpine


De mult îmi rătăceşti prin vise,
De mult pluteşti pe-un cer trişat
Lăsând cuvintele nescrise
Să le absorb ca pe-un păcat.

Mi-am construit în gând lasoul,
M-am folosit de o planetă
Şi-am încercat, cu geana, noul
Topindu-te în eprubetă.

De mult îmi spun că noaptea vine
Doar pentru-a te visa profund
Dar, norii mei, pe culmi alpine,
De-a ta privire, mă ascund.

I-am dat iluziei puterea
De-a mă lovi cu-orice pumnal
Şi-aşa nu mai simţeam durerea
De când te-ai transformat în val.

De mult mi-am ferecat aripa
Cu un lanţ greu, stânjenitor
Să îmi pot ţine-n frâu risipa
De-a mă topi de al tău dor.

Pe plajă urmele ţi-am şters
Cu umbra ce m-a invadat
Dar, n-am ştiut s-alung din mers
Trenul în care am urcat.

De mult te-ascund după petale,
Nu am curaj să te privesc,
De teamă că-n braţele tale
Aş putea să mă rătăcesc.

Clipele-mi ard în palma dreaptă
Iar amintirile mă dor,
Loveşti cu fiecare treaptă
Pe care încerc să o măsor.

De mult nu vreau să mai privesc
În urma mea, aceea alee,
Chiar de-mi va fi dat să trăiesc
Trei nopţi pe an ca o femeie.

Aleg să-l iubesc cu credinţă
Aşa cum te-am iubit pe tine
Chiar de-am să zac în suferinţă
Visând, pe culmile alpine.

 

E prea târziu


De ce mi-aş pune spini sub pernă
Când am de fapt un singur vis,
De ce-aş amaneta lucernă
Când munţi de viaţă am admis?
.
De ce-aş întoarce iar privirea,
Vărsând izvoare pe-al tău umăr,
Când m-a împodobit iubirea
Cu sărutări fără de număr?
.
De ce tot rătăceşti prin vreme,
Nu laşi în urmă tot ce-a fost,
Când amintirea, tristă, geme?
E prea târziu şi fără rost!

Nu mai exiști



De ce-mi mai ieși astăzi în cale,
De ce-mi aduci atâtea flori,
În ciuda depărtării tale
Te-am așteptat de mii de ori.

De ce mă tulburi și-mi strecori
Zeci de-amintiri în buzunar,
De ce-mi zidești albastre zori,
Năruind orice calendar.

De ce-mi mai ieși astăzi în cale,
De ce-mi mai măsori ochii triști,
De mult m-am îmbrăcat în zale,
De mulți ani, tu, nu mai exiști.

Amintiri din călimară


Fumul dens mă înconjoară
Ieșit dintr-o lampă veche,
Adormise-n călimară,
Acum plânge la ureche.

Caută a mea căldură
De care-a fugit cândva,
Sperând că din picătură
Va mai curge lacrima.

Amintirile lovesc
Precum pașii cei grăbiți,
Nu am cum să-i îmblânzesc,
Anii-s mult prea prăfuiți.

Peste ei s-au așternut
Zeci și sute de cuvinte,
Rămâi lespede-n trecut,
Eu pășesc demn înainte.

 

Lasă-mă să-mi trăiesc clipa!


 

Lasă-mă să-mi trăiesc clipa
Sus pe culmile alpine,
Nu-mi mai frânge-n zbor aripa
Acum, când plutesc mai bine.

Lasă-mă să dăruiesc
Din suflet, cum fac mereu,
Iubirea-n care-nfloresc,
Lasă-mă pe drumul meu.

Trecutul ne urmărește,
Oricât e de minunat
Dar, iubirea se clădește
Doar din sentiment curat.

Lasă marea liniștită,
N-aruca cu pietre-n ea!
Astăzi vreau să fiu iubită,
Să dăruiesc dragostea.

Puii junglei



Miliarde de secunde,
Milioane de suspine
Mai șoptite, mai profunde,
Mi-au ars sufletul în mine.

Zeci de zile, nopți, o groază,
Dimineți fără suflare,
Junglă fără nicio oază,
Totul plânge, totul doare…

Lacrimi izvorând din vise,
Clipe fără conținut,
Jale-n paginile scrise,
Dor ascuns și menținut.

Zbucium cutremurător,
Ploi de flăcări neoprite
Sfâșiau sufletu-n dor,
Amintiri sculptate-n minte…

Totul părea o ruină
Sub nămeții de tăcere,
Strivind de la rădăcină
Orice soi de mângâiere.

Frământări nenumărate
S-au oprit într-o clipită,
Mările învolburate
Au stins flacăra cumplită.

Cerul a-nflorit de stele,
Soarele-i liber de-acum
Stropind aripile mele
Cu-n misterios parfum.

Zorii cern sfânta iubire,
Nopțile se limpezesc
Visele să le înșire
În șirag dumnezeiesc.

Regele iubirii mele,
Întors de la vânătoare,
Reaprinde mii de stele
Zilnic, doar cu-o sărutare.

Curge clipa fără teamă,
Rănile s-au vindecat,
Viaţa neîncetat ne cheamă
Să trăim adevărat.

Un întreg în jungla deasă,
S-a născut dintr-o privire,
Bine-ai revenit acasă,
Leul meu plin de iubire!