Între "sigur" şi "precis"



Plouă cu durere, ninge cu suspine,
Lacrimile grele ne curg din retine
De-adevărul, care, e mereu ucis
Sub puhoi de „sigur” şi munţi de „precis”.

Arde miezul zilei sub greaua povară
Şi-n tupeu sălbatic gerul ne-nconjoară,
Ne străpunge pacea pe câmpul de luptă,
Veninul furtunii din senin se-nfruptă.

Ţipă de durere tăcerea din noi
Iar nemărginirea se destramă-n ploi,
Ne omoară visul mah
ării cu bani,
Îngropând speranţa pe sub bolovani.

Ne lovesc cu patos peste demnitate
Îngropând şi visul renăscut în noapte,
În sunet sarcastic se-avântă spre cer
Ridicând minciuna la rang de mister.

Dintr-un strop de suflet, cât un puf de nor
Mă ridic semeţ, pentru viitor,
Să salvez, din gheara nopţii, strălucirea
Oricât voi scălda cu lacrimi, iubirea.

Reclame

Îmi e teamă


Îmi e teamă de-ntuneric! Întunericul din soare,
De tăcerea aşternută peste-a munţilor ninsoare,
De lumina orbitoare a-ntunecatei fiinţe
Ce plăteşte, nesătulă, omenia-n suferinţe,
Îmi e teamă de covorul roşu, aşternut la uşă
Care-ascunde, printre trepte, otrăvitoare căpuşă.
Îmi e teamă de răspunsul crud al copacilor copţi
Fiindcă nu-mi iese din minte goliciune-acelei nopţi.
Îmi e teamă să-ntorc clipa, răsfoită la final,
Să citesc negru pe alb, masca unui carnaval.
Îmi e teamă să descopăr c-am avut sfânta dreptate
Şi din clipa următoare, să păşesc spre libertate,
Să inund bolta cu-n răcnet, provocând vreo avalanşă
Pe covorul plin de zgură, nedorindu-mi vreo revanşă,
Să rostogolesc pe-obrazul fript de cearcăne şi zloată
Universul altor lacrimi, răstignite pe o roată,
Îmi e teamă de durerea crenguţelor din grădină
Ce foşnesc de-a mea durere, suferind fără vreo vină.

N-am să mă declar învinsă!


Plânge muntele-n izvoare,
Plânge ceru-n ploi de vară,
Plânge tâmpla cu sudoare,
Sufletul îmi plânge iară…

.
Plânge Eminescu-n ceruri
C-am udat cu lacrimi rima,
Stelele-ascunse sub nouri
Plâng de şi-au pierdut lumina.

.
Plânge salcia pe maluri,
Plâng şi macii în câmpie,
Cu mine, plâng mări în valuri,
Numai versul m
ă mângâie.

.
Plâng petalele de nalbă
Peste geana diminetii,
Stropii îngânaţi în salbă
Izbucnesc sub stâncă vieţii.

.
Plânge-n depărtări vioara
Lângă clape de pian,
A sosit în grabă seara
Fără de muzician.

.
Plânge streaşina mâhnită
Şi fereastra larg deschisă,
Printre versuri rătăcită
N-am să mă declar învinsă!