Alt dor… nemărginit


Visez că-mi pui pe gură nuferi,

pe ochi sărutul cel divin

o viaţă întreagă să-mi enumeri

în vers, petalele de crin.

Îmi pui aripi de îngeraş

prin noaptea grea să mă strecor

la pieptul tău, să nu mă laşi

decât din dragoste să mor.

Visez că-mi pui pe sâni petale

de trandafiri catifelaţi

cu dragostea inimii tale,

sădiţi din zorii parfumaţi.

Şi nu mă satur de sărutul

ce s-a născut în asfinţit,

acesta e doar începutul

unui alt dor… nemărginit

Reclame

Într-o zi


 

 

Îmi păstrez aripile frânte
Ştiind că doar al tău sărut
Sufletul poate să-mi încânte,
Nu am nevoie de mai mult.

Desigur, depărtarea arde,
Lacrimile m-au gârbovit
Dar, dintre stele miliarde
Doar ochii tăi m-au cucerit.

Îmi păstrez sufletul curat
Ştiind că vor veni şi zorii
Când inima ce mi-ai furat
Va rupe lanţu-nsingurării.

Desigur, ţi se vor opri
Uimiţi, ca de-obicei, să îmi sărute
Fiinţa toată, când va reuşi
S-adune dorul vârfului de munte.

Îmi păstrez la fel de pură
Inima încătuşată,
Însă fără vreo măsură
Am să te-aştept viaţa toată.

Desigur, într-o zi te vei întoarce
Ca orice trubadur îndrăgostit,
Iar Cerul va-nceta să mai descarce
Atâtea ploi şi-atâta asfinţit

 

 

 

 

Din glasul tău


Un strop de verde, picurat
Din glasul tău, la asfințit,
Sufletul mi-a îmbălsămat
Și zâmbetul mi-a revenit.

Un fir de gând misterios
Ți-a șoptit care-mi era vrerea,
Din glasul tău armonios
Mi-am însușit toată puterea.

Din ochii tăi am luat culoare
Să pictez versu-înfometat
De dragoste și de candoare,
Și-n glasul tău l-am completat.

Mi-am luat secunda de iubire
S-o port în visul următor,
Ca pe o trenă cu safire
Ce-mi spală ochii de-al tău dor.

 

Acreditare


 


Sunt doar deșertul însetat
Veșnic, de-a ta sărutare,
Stelele am acreditat

Să îți trimită înștiințare.

Sunt mult prea reci în astă seară,
Parcă nici nu m-ar fi simțit
Cât îmi e viața de amară
Fără de tine-n asfințit.

Sunt zgribulită-n colț de casă
Căutând ochii-ți luminoși,
Glasul tău cald nu mă mai lasă
În gheara norilor țepoși.

Sunt curioasă cine oare
Ți-a șoptit că am lăcrimat
În lipsa ta, de-ai pus culoare
Pe curcubeu și m-ai calmat.

Sunt mulțumită că exiști
Chiar dacă mi-ai luat inima,
Ochii mei nu mai pot fi triști
Când am în schimb dragostea ta.

 

Aceeași


De ce pășesc pe aceeași stradă?
Nici nu mai știu, cred c-am uitat,
Fiindcă doream să mă mai vadă
Norii care m-au fermecat.

De ce mă scald cu-aceeași apă?
Fiindcă sunt doar un vărsător,
Lacrima mea nu-i solz de ceapă,
Lacrima mea curge de dor.

De ce visez cu-aceeași geană,
Pe-aceeași pernă ca și ieri?
Fiindcă în noaptea pământeană
Am sculptat multe primăveri.

De ce îmi rog a mea tăcere
Să se reverse-n asfințit
Și nu invoc lapte și miere
Șoaptelor care-au ațipit?

De ce sărut aceeași gheaţă
Cu buze tremurânde, reci?
Fiindcă nu vreau din a mea viaţă
Să mai fii nevoit să pleci.

De ce aprind aceeași torţă
Și-aceeași candelă mereu
Fiindcă iubirea mea-i o forță
Ce vine de la Dumnezeu.