Publicat în Dana Pătraşcu

Să pot zbura


Am să m-agăţ de tot ce mă-nconjoară
Să pot păși numai cu tine-n gând,
N-am de ales, ești singura comoară
Care m-ajută să zâmbesc plângând.

Am să m-agăţ chiar și de frunza moartă,
De visele ce nu le-am împlinit,
De lună chiar, de stele, zori, de soartă,
De tot ce-nseamnă ”noi”, de asfinţit.

Am să m-agăţ de lacrima brodată
În ziua când ai hotărât să pleci
Fără să știi de voi putea vreodată
Să traversez oceane de dor, reci.

Așa voi izbuti să-ţi mângâi clipa,
Sub greutatea anilor pustii,
Păstrându-mi neştirbită-n zbor aripa,
Cândva, spre tine, să pot năpusti.

Publicat în Dana Pătraşcu

Dialog


 – Tu ce mai faci? Cum te descurci cu viața?
Eu o împart cum mă pricep mai bine,
deși n-am reușit să-nlătur ceața
de când pășesc prin lume fără tine.

Am încercat să zburd cu-altă aripă,
am încercat să te ascund în ger,
n-am reușit s-o fac, în nicio clipă,
ești tot aici, în sufletu-mi stingher.

– Cum poți clipi fără să-mi simți privirea?
Eu pot s-o fac silabisindu-mi Iadul,
te port aici, clădindu-mi nemurirea
și te alung mereu, dar nu rup gardul.

– Tu ce mai zici? Cu cine-ți mai pierzi timpul?
Eu mă ascund sub vreascuri de verdeață,
mă liniștesc pictându-mi anotimpul
cu frunze ruginite-n siguranță.

– Cum poți lipsi din singura mea viață
atât de mult, încât nu mai pot duce
nici lacrimă, nici dor, nicio… speranță?!?
Nu crezi că e prea grea așa o cruce?

Am încercat să îmi opresc apusul
cu zori pictați din raze aurii,
dar nimeni nu-i ca tine… ești opusul
nimicului… și-am să te-aștept să vii.

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Niciodată nu-i târziu


2186072-bigthumbnail

Când 25% din amici
M-au îndemnat să îmi urmez destinul,
I-am ignorat și-am așteptat aici
Să-mi îndulcesc secunda cu pelinul.

Mi-am făcut frați, prieteni și dușmani,
Am bătut palma de sute de ori,
Am lăcrimat zile în șir, chiar ani
Așteptând ochii verzi, să-mi dea fiori.

Din lacrimile toate-am scris poem
În nopțile pustii și înnorate,
Am îndurat arsuri ca de blestem,
Așteptând clipele înmiresmate.

Acum, când așteptarea se sfârșește,
Când toamnele covoare și-au țesut,
Te-ntorci la sufletul ce te iubește
Cu șase ani mai mult ca la-nceput

24696-bigthumbnail

Publicat în Dana Pătraşcu

Pamflet de plictiseală


Toată vara aștept ploaia
De caniculă să-mi scape
Sufletul, și vâlvătaia
De lene, s-o stingă-n ape.

Toamna vine prea grăbită
Peste noi cu ploi și vânt.
Ce mă fac, nu-s pregătită
Decât de somn și de cânt.

Fulgi de nea răzleți ne-ngheaţă
Nasul și picioarele,
Asta nu mai este viață,
Dacă nu văd soarele…

Floricele, muguri mici…
Toate-au invadat câmpia…
Primăvară…vin’ aici
Să ne salvezi România…

Dorm cuprins de-o mahmureală
Care nu se mai sfârșește,
Îmi place să fiu de fală
De aceea… dorm regește…

Publicat în Dana Pătraşcu

În spatele meu


Uneori te aștept
ca și când am dormit
doar o noapte – coșmar,
doar o clipă de ger,
doar o zi de furtuni,
doar o lacrimă-n gând…
ca și când ai plecat
peste munți și câmpii
adineauri… din piept
șoapta mi-ai denumit,
peste gustul amar,
din cuvântul de fier,
într-o noapte de luni
m-am trezit lăcrimând
peste-un dor dezbrăcat
adunând utopii.

.
Uneori simt că ești
unde nu m-am uitat,
unde n-aș fi crezut,
nici nu ai avea loc,
totuși zorile-mi spun,
c-am dormit de ajuns,
că-i târziu să despic
nodul fin… gordian,
să te-aud cum zâmbești
într-un stil argintat
cum nu am mai văzut,
deși lacrimi de foc
mă izbesc și supun,
uneori stai ascuns
într-un hohot pitic
înger plâns de pian…