Publicat în Dana Pătraşcu

Însetare


 

 

Mi-e sete de cupa izbânzii depline,
De stele-mpletite împreună,
Mi-e sete iubire, mi-e sete de tine,
Mi-e dor să mă scoţi din furtună!

Îmi e aşa sete de-o cupă de vis
Încât mii de flăcări se sting
Pe cerul mai verde decât e descris…,
Îmi e aşa dor să te-ating!

O trenă greoaie de frunză fierbinte
M-azvârle în ghearele ceţii,
Îmi e dor de tine, ca de-o rugăminte
Ce poartă aroma blândeţii.

 

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Reîmprospătăm iubirea


În noaptea asta prindem luna
În palme, să-i slăvim splendoarea,
Să-i împletim cu vers cununa
Din flori de crin să-i dăm culoarea.
 .
În noaptea asta punem stele
La încolţit, să dăinuiască
De-a pururi în clipele mele
Privirea-ţi blândă, îngerească.
.
În noaptea asta strângem bolta
Sub aripile noastre pure,
Doar toamna se-adună recolta
Stol de iubire să îndure.
 .
În noaptea asta capturăm
Pentru vecie, fericirea,
În lacrimi albe o scăldăm
Să reîmprospătăm iubirea.
 .
 În noaptea asta, zborul nostru
Va lăsa urme-n univers,
Vom pune dorului căpăstru
Şi-l vom topi-ntr-un singur vers.
Publicat în Dana Pătraşcu

Dezmeticire


De sub tăcerea mormântală
În care m-am scăldat trei seri,
Strecor prin valul frânt de-o zală
O lacrimă pierdută ieri.
.
Încerc s-o prind în palma stângă,
Să pot clădi cu ea un vis
Sufletu-ncepe să se plângă
De dorul unui Paradis.

Din glas ţi-am adunat tristeţea
Şi agonia nesecată,
Mi-aş fi dorit să-ţi dau blândeţea
Cum o făceam, neobservată.

Pe vis să-ţi scriu cu picătura
Nopţilor astea, mult prea sumbre?!?
M-ar condamna literatura
C-am născocit-o printre umbre.

Prin întuneric fac potecă
Să îți pătrund adânc în minte,
Deşi nu sunt o indiscretă,
Mi-e dor să-mi dai două cuvinte.

Încerc să mă dezmeticesc,
Deşi sunt foarte rătăcită,
În jungla asta mă lovesc
De-atâţia spini, şi-s obosită…

Îi simt în ceafă uneori,
Iar răsuflarea lor sfidează,
Se linguşesc ca nişte flori
Ce cu nimic nu se-asortează.

Pe norii mei, nu-i pot urca,
Sunt ascuţiţi şi plini de ei,
Deşi un timp m-aş mai juca,
Prea plină-i lumea de mişei…

Mi-e groază-n palmă să-i aştern
Văzându-le rigiditatea,
Dar nici nu-i pot hrăni etern
Abandonându-mi libertatea.

Lentilele nu-s aburite,
Încă mai văd destul de clar,
Întind o plasă de cuvinte
Când spinii-mi dau otrava-n dar.

Beau doar o gură de ceai verde
Să mă ridic din jar mocnit,
Ştiu sigur că nu ne vom pierde
Doar ne iubim la infinit.

Spinii sub forma de secure
În vreascuri de vor ofili,
Sufletul meu poate să-ndure
Dezmeticindu-se într-o zi.