Răsărit de vis


Am strâns clipele
în căuşul palmei drepte,
le-am încălzit,
răsturnat în palma stângă
şi
le-am numărat.
 .
Erau toate.
Nu lipseai
decât tu.
 .
Erai între ele lipsind.
Am pus parfumul lor la macerat
şi le-am sărutat
ca pe un fir de iarbă
cu călcâiul plin de rouă.
 .
Lacrimile lor au început a striga
după tine,
erai acolo,
te simţeam, te ştiam cu toate ale mele,
dezlipeam clipele palmei stângi,
le lipeam pe cerul nostru pentru
a-mi lumina infinitul.
 .
Erai acolo, mă priveai cu depărtarea ta,
cu dorul,
tăcerea ta îngustă,
mă priveai cu dorinţele tale îmbibate de mine,
cu suprafaţa mărilor
şi adâncul munţilor,
cu leacul ăsta fără început şi sfârşit,
fără vătămare trupească
ci doar umbrind umbrele luminilor verzi.
 .
Soarbe-mi sufletul,
pune-mi-l la dospit,
îndulceşte-mi-l cu ochii tăi,
pune-i strop de sare din gurile rele.
 .
S-ar putea să fie îmbâcsit de dor
şi să crească sub podul palmei,
la gura fiorului,
sub lespezile nopţilor beteşugite
 .
Adună-ţi clipele în palmă,
în palma mea
sau a ta.
 .
Totuna.
 .
Suntem amândoi în clipele mele,
amândoi în clipele tale,
rezist
până în ziua când vom despleti
clipa supremă peste toată iarba lumii.
 .
Până când voi desluşi venirea
clipei avidă de căldura mâinilor mele.
 .
Îmi voi implora palmele să te atingă,
cerul să te lumineze,
drumul să te îndrume,
paşii să te poarte,
braţele să te cuprindă,
buzele să te dezmierde
 într-un răsărit de vis.
 .

Prefer un transfer


 

 

 

 

Azi noapte-am dormit cu capul pe vers,
de-o viaţă o fac dar, azi m-am trezit
cu ochii albaştri de cearcăne, mers
de viaţă prea plină, mi s-a hărăzit.

În noaptea flămândă mi-au curs peste vis
iubiri la secundă cu fast şi alai,
un suflet m-aşteaptă cu geamul deschis
şi braţele pline cu visul din Rai.

Azi noapte-am dormit cu gândul plecat
la poalele erei în care trăim,
mi-e ciudă de noaptea în care-am visat
că totuşi se poate, de dor să murim.

În ziua ce vine mă nasc într-un vis,
prefer altă lume, prefer un transfer,
m-aşteaptă un înger cu geamul deschis
pe norii mei sobri, dar fără mister.

 

 

 

Alt dor… nemărginit


Visez că-mi pui pe gură nuferi,

pe ochi sărutul cel divin

o viaţă întreagă să-mi enumeri

în vers, petalele de crin.

Îmi pui aripi de îngeraş

prin noaptea grea să mă strecor

la pieptul tău, să nu mă laşi

decât din dragoste să mor.

Visez că-mi pui pe sâni petale

de trandafiri catifelaţi

cu dragostea inimii tale,

sădiţi din zorii parfumaţi.

Şi nu mă satur de sărutul

ce s-a născut în asfinţit,

acesta e doar începutul

unui alt dor… nemărginit

Plec departe


Drumul e lung dar nu-mi mai pasă
oricâte staţii voi străbate
e timpul să dispar de-acasă
şi să colind tot mai departe…
    .
M-aştepţi cu braţele deschise
de parcă sunt rază de soare,
povestea nopţii fără vise
sau ciocârlie migratoare…

Drumul e lung dar nu-mi mai pasă
de voi zbura sau voi străbate
cărări din vise de crăiasă,
nu mai contează, plec departe…

Nu se mai poartă uşa larg deschisă


 

De la un timp mă limpezesc în soare
şi-n lacrimile mării mă usuc,
de la un timp nu-mi mai trimiţi culoare,
nici eu nu plec deşi încet mă duc.

De la un timp mă îngrozesc netoţii
cu vorbe aruncate la-ntâmplare,
încătuşez iubirea cum fac hoţii
să nu mă rătăcesc în bălţi de soare.

De la un timp izbesc în laşitate
cu braţele-ncleştate de durere,
nu-ţi cer nici timp, nici aur, nici dreptate,
nici frunzelor ce cad nu le cer miere.

Mă duc spre miazănoapte să-mpart stele,
spre miazăzi să-mpart ce-a mai rămas
din curcubeul frânt în acuarele
şi ploi torenţiale fără glas.

Mi-e teamă să-ţi repet ce-mi arde pieptul,
nu se mai poartă flăcări de prisos,
acum se osândeşte alfabetul
şi se alungă tot ce-i mai frumos.

Nu se mai poartă dorul sărutării,
nici ochii dragi nu se aşteaptă-n prag,
acum ne tăvălim ca valul mării
şi rătăcim icoana celui drag.

Aş fi ridicolă dacă ţi-aş cere
să te gândeşti cât un sărut la mine,
un strop infim… Imensa mea avere
e sentimentul ce-a uitat să se încline.

Nu se mai poartă uşa larg deschisă,
nici sufletul la purtător nu-i de bone-tone,
iubirea e o noapte contrazisă
de-o lacrimă ascunsă sub beton.

Începutul săptămânii


Cu privirea-ţi pătimaşă
M-am spălat pe ochi în zori,
Soarele-mi făcea cămaşă
Şi maramă, de fiori.

Zorii au venit cu tine
Prin fereastra larg deschisă,
Reuşind din nou să-mbine
Poezia mea nescrisă.

Timpul s-a oprit s-asculte
Vibrând, inimile noastre,
Noaptea, cea cu stele multe
Mi-a lăsat două, albastre.

Am rămas datoare lunii
Să-i brodez albe petale,
La-nceputul săptămânii
Mi-a întins braţele tale.

Mă-ntorc la pieptul tău


 

Am obosit să-i tot spun mării
Ce crunt m-apasă dorul tău,
În valurile disperării
L-aş azvârlii, să-i pară rău
Că s-a ascuns în geamantan,
Fără să-i pese vreo secundă
Că eu doar două braţe am
Iar, el cu zece mă inundă.

Am obosit să ascund clipa
Sub valuri neastâmpărate,
Să înfrunt singura risipa
Orelor, de-aici de departe.
N-am să-ţi mai car dorul cu mine,
Nu l-am putut amaneta,
N-am să mai plec de lângă tine,
Am obosit, nu pot lupta.

Ar fi o luptă infernală,
Aş obosi din primul ceas
Să transform lacrima-n cerneală
Pentru un groaznic „bun rămas!”.
Mă-ntorc la pieptul tău iubite,
Sufletu-n palme să-ţi strecor,
Să nu îmi mai aduc aminte
De valuri îmbibate-n dor.