O pădure desfrunzită


goi şi fără pic de vlagă
m-au chemat iarna trecută,
cu visele în desagă,
să sorb amintirea mută.

unul zvelt striga sălbatic
ridurile să-i plesnească
într-un veşted acromatic,
inima să-mi încolţească.

vântul destrămat sărise
dintre toate-n ajutor,
m-a purtat un timp prin vise,
şi depus lângă izvor.

am interogat tot cerul,
l-am implorat să-mi dezmierde
şi despletească misterul
frunzelor pictate-n verde.

o crenguţă mai firavă
născută după amiază
îmi striga c-aş fi bolnavă
de vise, deşi sunt trează.

oare cine se opreşte
lacrimile să-mi mângăie?
vântul suflă nebuneşte,
n-are rost să mai rămâie.

şi-a trecut mâna prin plete
cu-o aripă rătăcită
mi-a rostit pe îndelete
o pădure desfrunzită.

Reclame

La masa noastră


La masa noastră totu-i ca acasă,
Nimic din ce ştiai nu s-a schimbat,
La masa noastră sunt cea mai frumoasă,
Mai fericită, cu adevărat.
.
La masa noastră viaţa străluceşte
Iubirea are aer delicat,
La masa noastră sufletu-mi zâmbeşte
Şi-s fericită cu adevărat.
.
La masa noastră norii-aduc culoare
Cu aripile veşnic argintii
Vrând să-i explice lumii muritoare
Ce-nseamnă fericirea de-a iubi.
.
La masa noastră nu a plâns vioara,
Nici lăutarii nu s-au perindat,
Privirile ne-au străpuns inimioara,
Nebuni să ne iubim, neîncetat.
.

Sunt pământ



Sunt, pe pământ
Ecou viu în mormânt,
Izvorât din cuvânt,
Dus de ape și vânt.

Sunt un zid din trecut,
Întuneric acut,
Neîncetat fremătând
În tăcere și cânt.

Sunt, pe cer, un mister
Dintr-un stol efemer,
Vis de crin, din destin
Smuls de ger și de spin.

Sunt un nor, trecător,
Aripi frânte în zbor,
Blestem alb de izvor
Să mă-înece în dor.

Sunt privire și gând,
Prunci la piept legând,
Renăscând spre mormânt
În frânturi de cuvânt.

Sunt un Iad nepermis
Între moarte și vis,
Un lăstar roditor
Între timp muritor.

Sunt spectator în viitor,
Cuib de condor, amețitor,
Pisc cu breton, uitat în pom
Ros de sindrom, sunt doar un om.