Zidit în al meu nume


 

 

Ardeam ca flăcările vii, în taină,
Strângând la pieptul obosit lumina
Ce-mi pătrundea misterios prin haină,
Cu dorul nemilos, ca ghilotina.
.

Mă strecuram cu lacrimile nopţii,
Înveşmântată ades în vise reci
Ce-mi sfâşiau sufletul ars, cu colţii,
Să rătăcesc aiurea, pe poteci.

Am adunat cuvintele răzleţe,
Ce mi le azvârleai din când în când,
Să-mi întreţină cu-aceeaşi nobleţe
Flacăra neştirbită prinsă-n gând.

Am aşternut dorinţele, de-a valma
Sau cum m-am priceput şi eu mai bine,
Lacrimile-mi ardeau adesea palma
Deşi, păreau atât de cristaline.

Cu tălpile crăpate-am străbătut,
Şi zi şi noapte stânca nemiloasă,
Ca o furnică-n lanţuri m-am zbătut
Şi m-am rugat să te întorci acasă.

Nici nu mai ştiu când ai plecat în lume,
Nici nu mai ştiu, de fapt, dac-ai plecat
Sau ai rămas, zidit în al meu nume,
Un curcubeu de dor catifelat.

 

 

 

 

Drumuri noi


Sunt clipe-n care-ți caut pasul
Ca pe un leac inexplicabil,
Să nu cumva să-ți confund glasul
Cu orice freamăt adorabil.

Sunt seri în care-ți caut steaua
Prin visele nenumărate,
Să nu pătrund prin catifeaua
Iubirii noastre închegate.

Sunt nopți în care-ți caut geana
Să-ți sărut ochii zâmbitori
Să nu cumva să uit că teama
Din vis, s-a rătăcit în zori.

Sunt drumuri ce le-ai străbătut
De-atâtea ori, purtând cu tine
Iubirea care s-a născut
În zbor, pe culmile alpine.

Sunt zile-n care-ți sorb cuvântul
Și-n flăcări albe-l împletesc,
Să nu cumva să uite vântul
Să-ți spună ce mult te iubesc.