Pe aripa iubirii


Eu ştiu deja că-n drum spre soare,
Pot întâlni cioburi de vis,
Pot desluşi umbre sub care
Tăcerile s-au interzis.
.
Ştiu preţul lacrimilor calde
Ascunse-n norii stacojii,
Ce se feresc cu greu să-mi scalde
Obrajii-n nopţile târzii.

Eu știu că roua dimineții
Ascunde-n zori cioburi de stele,
Ce nu-și permit să dea tristeții
Durerea lacrimilor mele.

Știu gustul dorului zdrobit
În freamătul izvoarelor,
Ce zborul mi-au călăuzit
Rupând tăcerea frunzelor.

Eu ştiu că-n zori ciobiţi, m-aşteaptă
Visul nescris în calendar,
Că-n taină, lacrimile-ndreaptă
Tot ce-am crezut că e-n zadar.

Ştiu să-mpletesc din cioburi clipa
Când dragostea va birui,
Iar depărtarea, pe aripa
Iubirii, se va nărui.

Târâş


Ca frunza ruginită mă voi frânge
Sub paşii tăi, râvnindu-ţi mângâierea,
În dor de verde, lacrima-mi va curge,
Pe ritmul toamnei ce-a adus tăcerea.

Ca un ciorchine copt şi plin de sevă
Mă voi lăsa la poalele durerii,
Să smulg cuvântul tău uitat în grevă ,
Să îmi hrănesc cu el meteahna serii.

Ca un miracol printre zori voi curge
Purtând în mine cioburi de rugină,
Când lacrimile nu-mi vor mai ajunge
Să împletesc un vers din rădăcină.

Ca orice trenă istovită voi parcurge
Prin roua dimineţilor fără splendoare
Drum către ochii tăi, de-mi voi străpunge
Genunchii, adunând din ei culoare.

Fără ieşire


Fereastra zorilor s-a spart
În mii de bucăţele,
S-a luminat, de-acum împart
Un lanţ imens de stele.
.
M-ai luminat la ceas târziu
Ca luna argintie,
La pieptul tău să nu mai ştiu
Aleea cea pustie.

M-am regăsit în ochii tăi,
Cuvântul mi se-ascunde,
Ca un sonet pierdut în văi,
Privirea-ţi mă pătrunde.

Fereastra sufletului meu
Spre tine se deschide,
Cioburi de vis culeg mereu
Iar zorii vor decide.

Prin timp păşim lăsând în urmă
Seminţe de iubire
Ce nici în flăcări nu se curmă,
Nu există ieşire.

Susţinere


Trestia plângând se zbate
Precum norul dus de vânt,
Lacrimile picurate
Se-ntreabă câte mai sunt.

Lacul e deja o mare,
Marea e ocean de mult
N-are spaţiu, nici hotare,
Nici putere de consult.

Mii de cioburi de revarsă
Într-o sticlă-a nimănui,
Liniştea pierdută-i arsă
În nisipul gândului.

Spiritul iubirii piere
Fără şansă de izbândă
Înecat în val de fiere,
Se usucă, se afundă.

Urc pe bolta mea imensă
Să nu văd nimic în jur,
Totul pare o aversă
Fără miez, fără contur.

Văd cum vântul se-nteţeşte
Ploaia bate-n geam de piatră,
Lacrima se înmulţeşte,
Inundând a păcii vatră.

Petecul de nor mirific
Mă acuză de trădare,
Reuşesc să-l descalific
Printre stelele hoinare.

Versul curge în siroaie
Necuprins de-al urii gheară,
Sângele picură-n foaie,
Inima în flăcări zbiară.

Desluşesc în depărtare
Şanţuri pline de mâl crud,
Lacrima îmi e datoare,
Nu mai văd, nu mai aud.

Dau să-mi regăsesc menirea,
Răspândită printre flori,
Să-mi recapăt înfrunzirea
Crengilor frânte de mori.

Vântului să-i dau pedeapsa
Meritată, pe vecie,
Să-mi înlăture eclipsa
Hărăzită din pruncie.

Lupilor să le dau luna
Pentru urletul pierdut,
Să-nlătur din flăcări bruma
Trădătorului vândut

Pun răscrucea la fântână
Să-i descopăr claritatea,
Sparg oglinzile în mână
Să le-alung naivitatea.

Vorba crudă dovedeşte
C-a uitat să se mai coacă
În cuptorul ce mocneşte
Doar cu-n vârf firav de cracă.

Răsucesc o stea pestriţă
Dintr-o altă emisferă,
Strâng iluzii în lădiţă
Pentru-o viaţă efemeră.

Cioburile se-nspăimântă
Risipite pe sub plajă,
Zborul meu din nou încântă
Prinde viaţă, plin de vrajă.

Trestia, plângând, se ţine
De o lamă de cuţit,
Versul curge şi revine,
Niciodată n-a minţit.

Sub metafora pufoasă
Lacrima s-a estompat,
Muza n-a fugit de-acasă,
Doar cerul s-a bifurcat.

Izgonit dintr-o poveste
Se înalţă norul sfânt,
El mă susţine pe creste,
Iar Dumnezeu pe pământ.