Publicat în Dana Pătraşcu

Aripile tale m-au învăţat să zbor


De mi-ai întinde vorbele pe pâine
din lacrimă n-aş mai ieşi curând,
te-aş dărui uitărilor, de mâine
să te iubesc purtându-te în gând.

M-ai săruta, firesc, înlăcrimată
pe umbra zorilor fără temei,
şi-aş împleti, de stele acuzată
un fruct zdrobit de vers, pe ochii mei.

Târziu, pe creste, aripile tale
m-au regăsit, sfârşită la izvor,
şi-au zugrăvit iluzii inegale
din lacrimă să-nvăţ din nou să zbor.

Publicat în adevar, clipe, Dana Pătraşcu, deminitate, dragoste, gram, iubire, lacrimi, minciuna prezent, risipă, trecut

Nu mă iubi!




Nu mă iubi pentru ce-am fost
Nici pentru ce-aş putea să fiu,
Nu am iubire contra cost,
Nici suflet gol sub pardesiu.

Nu mă iubi pentru-o secundă,
Nu are rost să te consumi,
Nu am nicio lună rotundă
Să dau în schimbu-acestei lumi.

Nu mă iubi pentru o clipă,
Pentru nimic în lume n-am
Să dau iubire în risipă
În schimbul orişicărui gram.

Nu mă iubi pentru suspine,
Mâine pot râde în exces,
De vrei, iubeşte-mă, mai bine
Cum sunt, fără vreun interes.

Nu mă iubi doar din cuvinte,
Te voi simţi, şi-ar fi păcat
Să păşesc singură înainte
În timp ce te-ai împiedicat.

Nu vreau să devin fortăreaţă,
Nu vreau să suferi nicio zi,
Iubeşte-mă pentru o viaţă
Iar eu, pe veci te voi iubi!

Publicat în adevar, Dana Pătraşcu, dor, frunze, iubire, lacrimi, pe culmea norilor, picaturi, soapta, stropi, suflet

Vis adevărat


Te-am absorbit prin ochi, prin pori şi vene,
M-ai invadat cu viaţă, cu tot ce îmi lipsea,
Cu-n verde crud ascuns adânc sub gene
Şi mi-ai redat cu şoapta fierbinte, liniştea.

M-ai ridicat spre stele, zână fără pecete,
Prin aburul iubirii, feeric, m-ai valsat,
Mi-ai dat un strop de soare din ale tale plete
Şi-o aripă de înger, aşa cum am visat.

Mi-ai hrănit noaptea goală cu raze de săruturi,
Zorii încercănaţi, cu seninul de mai.
Revii acum frenetic, cu alte începuturi
Deşi, mai ieri, în grabă, în urmă nu priveai.

Te-am reînnodat din firimituri de lună,
Cu stropii ploii noastre iar, te-am remodelat,
Ai mai rostit o şoaptă, probabil o minciună,
Nici nu mai ştiu ce-a fost, visam adevărat.

Am învăţat să-nnot prin apele sărate,
Să nu mă las învinsă de nici un muritor,
Să beau din cupe, viaţa adeverită-n fapte
Deşi, sunt o nălucă pe culmea norilor.

Mă vei ascunde poate sub frunza ruginită
Strivindu-mi versul care iubire-ţi picura
Dar, n-ai sa poţi uita o şoaptă nerostită
De stropul plin de suflet care te înconjura.

Te voi păstra, în suflet, cum este scris destinul
Sorbindu-ţi clipa surdă din ghearele uitării,
Te voi iubi şi-n lipsă înmiresmând suspinul
Cu dorul de lumină născut în pragul serii.



Publicat în adapost, Dana Pătraşcu, iubire, piept, povesti, raze, stele, suflet, timp, topit

La pieptul tău




Nu te-ntrista, nu m-am schimbat,
Sunt sufletul ce te-a iubit
Şi care mult te-a asteptat,
Topită în dor neştirbit.

Timpul nu a reuşit să spele,
Cu lacrimile lui fierbinţi
Şi nici cu razele de stele,
Iubirea, cu care m-alinţi.

Nu-ţi face griji, nu m-am schimbat,
Sunt tot aşa cum tu mă ştii,
Deşi, un veac am aşteptat,
De amintiri nu pot fugi.

Şi dacă te-ai întors acum,
La pieptul meu să te încălzesc,
Tu pentru mine eşti oricum
Omul pe care îl iubesc.

Nu contează unde ai fost,
Nu-mi povesti, n-am întrebat,
La pieptul tău am adăpost,
Iubeşte-mă, cum am visat!

Publicat în Dana Pătraşcu, distanta, dor, iubire, speranta, suspin, timp

Deşi


Deşi astăzi nu am rostit cuvinte,
Aşa cum procedam de obicei,
Tu locuieşti în suflet şi în minte
Şi-mi este dor nespus de ochii tăi.

Deşi astăzi n-am avut timp de-o frază,
Am vrut să par puternică şi rece,
Numai speranţa mă încurajează
Că timpul ăsta repede va trece.

Deşi astăzi n-am apucat să-ţi spun
Cât mi-e de greu când pleci peste hotare,
Îmi plânge sufletul de dor nebun,
Nu-mi călca lacrimile în picioare!