Aici se odihneşte un poet!


Am naufragiat din când în când pe norii
ce m-au lăsat să le adun splendoarea,
să o împart mereu cu cititorii,
loviți de dorul ce-a atins visarea.

Nici nu mai știu de câte ori căzut-am,
nici nu mai știu de ce aș fi rămas
îngenunchiată când, pe nori văzut-am
cum pot zbura spre stele pas cu pas.

Am naufragiat pe lună şi pe stele,
cu lacrimile scurse fără soţ,
pe curcubeul smuls din acuarele
şi trandafiri ucişi de primul hoţ.

Zăpezile mi-au înlesnit puterea
de a urca pe stâncile abrupte,
a îngropa în versul meu durerea
ce-mi obliga sufletu-n ger să lupte.

Am naufragiat în aşteptare
c-un geamantan îmbâcsit cu tăciuni,
am lăcrimat simţindu-mă datoare
să găsesc drum fără instrucţiuni

În ţintirim, pe crucea mea va scrie:
„Aici se odihneşte un poet!
Nu-l înveliţi cu flori, ci cu hârtie!
S-a stins punându-şi moartea la respect!”

Reclame

Modernizare


Ieşim din vitrină cu pumni încleştaţi,
Ne ţinem de soartă cu dinţii, căzuţi,
Cerşim orizonturi, de soare furaţi,
Ne vindem pe-o coajă, lihniţi, abătuţi.
.
Ne ştergem durerea cu-o ţoală piloasă
Spărgând derizoriu paharul prea plin,
Lucind de oroare, ne-ntoarcem acasă
Pe pajiştea seacă cu gust de pelin.

E-o sete cumplită-n afişe jilave
Lipite pe ziduri bătrâne, crăpate,
Vopseaua-i prea scumpă, nuanţe mârşave
Acoperă setea, jelim nedreptate.

Firescul, blocat într-un lift, se ascunde,
Vândut într-o doară, la preţ de neghină,
Ca şi omenia, mirajul pătrunde
Prin sufletul lacom, donând ne-lumină.

O cruce cât palma, de clown agăţată
Adună mâl negru în valuri, clădind
O forfotă hâdă-n jurnale serbată
Pe munţi de-ntuneric, a silă duhnind.

Ne seacă prezentul prescris de lichele,
De dragul ieşirii în frunte, răcnim,
Insecte flămânde, în goana spre stele,
Săpăm gropi în suflet, doar praf dobândim.

Prea mulţi Dumnezei s-au născut peste noapte,
Prea mulţi cotizanţi sunt trimişi spre infern,
Ne plouă cu scuze păcatele coapte
Pe somnul flegmatic, costumul modern.

Alegere


Nu vreau să-ntind mâna spre soare,
Să-ţi umbresc drumul cu vreun nor,
Mai bine muşc din depărtare,
Hrănindu-mă cu al tău dor.
.
Aleg să fiu sclavul iubirii,
Orbească dracii toţi, de ciudă,
Că-n timp ce-ngrijesc trandafirii,
Ei, pentru a mă-nţepa, asudă.
.
Aleg să dau vieţii culoare
Din ochii tăi şi geana mea,
Ignorând orice vrăjitoare
Ce nu invocă dragostea.
.
Nu vreau să rătăcesc prin ceaţă,
Mai bine-mi fac prin munte drum
Decât să strâng întreaga viaţă
Saci îmbâcsiţi de ger şi fum.
.
Aleg să-mi pun sare pe rană
Decât să mă înec în miere,
Zaharisindu-mă într-o cană
Cu pereţi căptuşiţi de fiere.
.
Aleg să port în suflet chinul
Şi crucea-n spate, fără teamă,
Decât să dăruiesc suspinul
Uitând că dragostea mă cheamă.
.
Nu vreau să te admir pe tavă,
Aburind, din cuptor, ieşit,
Mai bine sufăr sub potcoavă
Şi te iubesc la nesfârşit.