Indiferență


Somnul națiunii creşte
Precum drojdia de bere,
Nonşalanţa ne lovește
Cu cea mai mare plăcere.
Curcubeul se măsoară
În procent multicolor,
Iarna picură amară
Peste gerul carnivor.

Munții smulși din rădăcină
Ard pădurea de belșug,
Scăldă trecutu-n lumină
Decorându-l în coşciug.

Pudrăm posmagii cu sete
În decorul afumat,
Mâzgălind pe un perete
Vitejesc anonimat.

În pofida climei noastre
Ce se schimbă după caz,
Stelele rămân albastre
Și facem haz de necaz.

Reclame

Visul care nu mai vine


În versul meu, de-aș pune miere,
Insectele n-ar mai zbura,
Ar cânta crinul de durere
Iar soarele l-ar cenzura.

În versul meu, de-aș pune sare,
Ar curge lacrima curată
Iar fericirea ar fi datoare
Să plăsmuiască flori de piatră.

În versul meu, de-aș pune vin
S-ar coace pâinea-n miez de iarnă
Când fără glasul tău divin,
Toți norii, lacrimile-mi cearnă.

În versul meu, de-aș pune gheaţă,
S-ar topi stelele-n ferestre,
Când visele ar prinde viaţă
Din sunetul uitat pe creste.

În versul meu, pun doar culoare
Din zumzetul unei albine,
Din curcubeul beat de soare
Și visul care nu mai vine.

Prefer să visez



Mă arde liniștea adâncă
Din gheaţa nopților trecute,
Speranța mă vânează încă,
Punând sechestru zilei mute.

Mă arde haosul eteric
Ce prinde aripi uimitoare
În gheara unui mit feeric
Ce-a înflorit dintr-o eroare.

Îi cer trecutului iertare
Să i-o pot dărui-n vecie,
Aleg aleea spre visare
Să nu simt ce va fi să vie.

Îi dăruiesc nopții iubire
Să-și împletească cer cu stele
Chiar dacă va fi să te mire
Șuvoiul lacrimilor mele.

Îmi ninge pagina cu vise
Din cerul părăsit de ploaie,
Beau lacrimile nepermise
Ce mă transformă în șuvoaie.

Revărs paharul cu uitare
Pe toate paginile negre,
Să privesc clipa ce mă doare
Din colţul camerei integre.

Visez că se va naște clipa
Când curcubeul voi picta,
Și voi împiedica risipa
Nopților, fără șoapta ta.

Visez o șoaptă nevăzută
Pe geana pragului de seară,
Mă frige lacrima pierdută
Sub pașii tăi de astă vară.

Din ceaţă sorb numai o coajă,
Nici nu promit că voi putea
Să cern nisipul de pe plajă
Pe-un așternut de catifea.

Din suflet împletesc cuvântul
Să-aline lacrima din mers
Și nu permit să-ncerce vântul
Să-mi stoarcă dragostea din vers.

Prefer să beau, din cupe, apa,
Oricât de chioară o găsești,
Decât să sparg, sub pleoapă, ceapa
Visând o viaţă ca-n povești.

Prefer să mă ascund sub vise,
Pe norul meu, de mulţi râvnit,
Iar lacrimilor nepermise
Să le pun frâu în asfințit.

Iar de vei râde printre rânduri
De drumul meu catifelat
Și n-ai căzut deloc pe gânduri,
E semn că n-am falimentat.