Publicat în Dana Pătraşcu

În spatele meu


Uneori te aștept
ca și când am dormit
doar o noapte – coșmar,
doar o clipă de ger,
doar o zi de furtuni,
doar o lacrimă-n gând…
ca și când ai plecat
peste munți și câmpii
adineauri… din piept
șoapta mi-ai denumit,
peste gustul amar,
din cuvântul de fier,
într-o noapte de luni
m-am trezit lăcrimând
peste-un dor dezbrăcat
adunând utopii.

.
Uneori simt că ești
unde nu m-am uitat,
unde n-aș fi crezut,
nici nu ai avea loc,
totuși zorile-mi spun,
c-am dormit de ajuns,
că-i târziu să despic
nodul fin… gordian,
să te-aud cum zâmbești
într-un stil argintat
cum nu am mai văzut,
deși lacrimi de foc
mă izbesc și supun,
uneori stai ascuns
într-un hohot pitic
înger plâns de pian…

Anunțuri
Publicat în Dana Pătraşcu

Poem crunt


Am vrut să-ți scriu pe frunte, dimineața,
când șoapta ta-mi sădea în trup fiori
când soarele-mi cerea să-ți dărui viața
deși ți-am dat-o de mai multe ori.

nici nu mai știu cu ce se-nvinge lumea
cu ce se-ngână nopțile, pe rând,
din ce se naște vidul sau mulțimea,
știu doar atât, ești viu în al meu gând.

Am vrut să-ți scriu pe pletele albastre
când marea înceta să mă sărute,
pe firul de nisip căzut din astre,
să luminez zdrobind nopțile mute.

nici nu mai știu de când te-ascult în mine
silabisind tăcerile pustii
și mă ascund de tot ce se cuvine
să nu m-auzi cum te aștept să vii.

Am vrut să-mi șterg iluziile toate
de praful vremilor nepământești,
să-ți scriu din lacrimile-asimilate
poemul crunt în care dăinuiești.

nici nu mai știu unde mi-am pus cuvântul,
sub piatra rece să nu istovească,
dar am zidit pe stele jurământul
să te iubesc cu patimă cerească

Publicat în Dana Pătraşcu

Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!


Voiam să strig, aşa… în gura mare:
Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!
Poftiţi, vă rog, păşiţi… fără de teamă!
iubire caldă, proaspătă, de mamă,
cu sărutări pe creştet… şi pe… fese,
cu patimă şi fără interese,
din suflet neştirbit, peste măsură…
Poftiţi, vă rog, avem iubire pură
exact cât poate să cuprindă zarea,
munţii stâncoşi, pădurile şi marea…

Avem iubire sfântă şi concretă!
Cu cât o daţi? de nu sunt indiscretă!?!
Voiam să strig, dar… vorbele cad goale
în puţul neîncrederii totale.

Voiam s-o dau pe-un vers nevătămat,
dar s-a pierdut în praful înarmat…

Voiam s-alung cerneala nopţii seci
dar am pierdut iubirea pe poteci,
am rătăci-o-n crânguri de trădare…
Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!

De ai maşină, vilă, bani, avere,
un job de frunte, ai tot… şi putere
să cumperi dragoste cu căruciorul,
cisterna plină şi-acumulatorul…

Dar, de nu strigi aşa cum se cuvine,
Avem iubire s-o întinzi pe pâine!
E pură, ca o binecuvântare…
Vei avea dragoste doar de vânzare!!!

Vreau un poem pe ea, de eşti amabil,
preţul iubirii nu-i negociabil,
Stă scris în versuri albe, uimitoare…
Avem iubire, dar nu-i de vânzare!!!

Publicat în Dana Pătraşcu

Nu mai vreau să pier în noapte


Am aşternut clipele-n carte,
printre rafalele de vânt,
venind în mine, dintr-o parte,
am spart oglinzi cu un cuvânt.
.
Mă frământaţi cu aşa migală,
propuneţi totul pentru vid,
din grabă, fără îndoială,
alegeţi lanţul prins în zid.
.
Eu nu mai vreau să pier în noapte
ca un vapor fără ocean,
vreau din tăcere să smulg şoapte
cu strălucire de mărgean.
.
Vrea să iau de pe luciul mării
razele soarelui dansante,
din ochii mei să-ţi croieşti zorii
strălucitori, vii diamante.

Publicat în Dana Pătraşcu

frământări de mormânt


 

 dintr-un colţ te privesc
s
ă-nţeleg ce-am pierdut,
colţul gurii strivesc
într-un alt început.
 
am puterea să-ţi fiu
peste timp pământiu
alinări în pustiu
un curând de târziu
 
eu voi fi peste zi
cer deschis în abis
dezlegând ce-a fost scris
înflorind voi zâmbi
 
dar am fost adăpost
şi surâs de copil
curios
şi febril,
când m-ai luat ieri la rost.
 
am nevoie să-mi dai
aripi reci de mormânt
de la colţ s
ă-mi predai
frământări de cuvânt.
 
 
 

Publicat în Dana Pătraşcu

Într-o zi


 

 

Îmi păstrez aripile frânte
Ştiind că doar al tău sărut
Sufletul poate să-mi încânte,
Nu am nevoie de mai mult.

Desigur, depărtarea arde,
Lacrimile m-au gârbovit
Dar, dintre stele miliarde
Doar ochii tăi m-au cucerit.

Îmi păstrez sufletul curat
Ştiind că vor veni şi zorii
Când inima ce mi-ai furat
Va rupe lanţu-nsingurării.

Desigur, ţi se vor opri
Uimiţi, ca de-obicei, să îmi sărute
Fiinţa toată, când va reuşi
S-adune dorul vârfului de munte.

Îmi păstrez la fel de pură
Inima încătuşată,
Însă fără vreo măsură
Am să te-aştept viaţa toată.

Desigur, într-o zi te vei întoarce
Ca orice trubadur îndrăgostit,
Iar Cerul va-nceta să mai descarce
Atâtea ploi şi-atâta asfinţit

 

 

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Un miez de nucă


De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Mă-nchid în mine tot mai apăsat,
Orbirea lumii sufletu-mi usucă
Şi nu-mi găsesc lichidul adecvat.

De la un timp sunt ca o frunză-n vânt
Mă las lovită de orice furtună,
Ascult uimită groaza din cuvânt
Şi mă întreb, în gând, ce-o vrea să spună.

De la un timp îmi plânge plânsu-n mine
Îmi adâncesc lacrimile pe rând,
Aştept răsplata ce mi se cuvine
Să văd şi eu de fapt ce-ascunzi în gând.

Cu ochii minţii, văd doar sărbătoare,
De iarna crudă chiar m-am săturat,
Nevăzător, cu ochelari de soare
Şi-un ger cumplit în suflet, m-am mutat.

Sub coaja nucii mi-am găsit popasul,
Mă apară de orice lovitură,
Nu-ţi cer bineţe, încă-ţi aud glasul,
Mă calcă apăsat pe bătătură.

De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Adun în mine toată-amărăciunea,
Tu mă loveşti cu ura ta năucă,
Eu mă ridic spunându-mi rugăciunea.