Îmi cânt iubirea


În timp ce cauţi alinare,
Eu mângâi soarele în zori
Cât timp, pe boltă, mai apare
Şi izbuteşte printre nori.
.
În vremuri grele, de furtună,
Prin ceaţă, eu răzbat uşor,
Mă sfătuieşte blânda lună
Să strălucesc, ca ea, de dor.
.
Prin geruri trec cu amintirea
Clipelor pline de alean
Şi-mi încălzesc, la piept, iubirea
Ca pe un bob de porţelan.
.
În timp ce eu privesc spre munte
Precum un vultur glorios,
Stelele toate vor s-asculte
Versul meu cald, şoptit duios.
.

În timp ce greierii răstoarnă
Mirajul serii în chitări,
Doar cerul, peste pleoapă, toarnă
Visele mele până-n zori.

.

N-am timp să dorm în zorii zilei,
Miezul nopţii nu-mi e duşman,
M-aşteaptă lacrimile filei,
Să le-ndulcesc, fără vreun plan.

.

În timp ce tu îmi dai tristeţe
Şi mă ridici pe-un nor de fum,
Eu îţi voi şopti cu blândeţe
Un singur sfat: vezi-ţi de drum!

.

În timp ce cauţi cu privirea
Să-mi furi din suflet simţământul,
Îmi voi hrăni, aici, iubirea
Iar ea îmi va sorbi cuvântul…

.

Eu sunt iubită peste poate
De-un suflet cald, mărinimos,
Îl cânt în versurile toate
Fiindcă-l iubesc ca pe-un Hristos.

.

Nimeni nu mi te poate lua!


Deschide ochii şi citeşte,
Atâta timp cât mai exist
Nimeni nu te înlocuieşte
Pentru că eu, încă persist.
.
Citeşte-mi sufletul şi gândul,
Ştiu bine c-ai să reuşeşti,
Te-a indus în eroare vântul,
Dar tot aici te regăseşti.
.
Citeşte bine şi ascultă
Ceea ce-ţi spune inima,
Din noi, oricând viaţă rezultă,
Nimeni nu mi te poate lua!
.
Citeşte cerul din cuvântul
Pe care mi l-ai dăruit,
Nu reuşeşti să-ngropi pământul,
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.
.
Acolo-n steaua noastră zace
Printre nori înspăimântători,
Un curcubeu ce numai face
De mult morală vreunei flori.
.
Deschide gura, biciuiește,
Cu sentimentele meschine
Sau lacrima mi-o risipește
Cu gândul pur, adânc, din tine.
.
N-ai cum să pleci, fiindcă revin
Iar, depărtarea se topeşte,
Mă urci pe-un cer cu stele plin
Să-i învăţăm cum se iubeşte.
.
N-am cum să zbor fără aripa
Pe care-ai colorat-o-n cer,
Deschide ochii, prinde clipa,
Metafora nu-i un mister!
.
E doar covorul de petale
Pe care mi l-ai dăruit
Când locuiam în lumi astrale,
Dar nimeni n-ar fi bănuit.
.
Doar noi ştiam, doar noi şi luna
Încă mai ştim ce-nseamnă zbor,
Degeaba-ncearcă, mulţi, întruna
Să-i pună lacăt şi zăvor.
.
Noi vom rămâne peste veacuri
Doi stropi de lacrimă curată
Care-au topit săgeţi şi arcuri
Cu dragostea adevărată.
.

Cuvântul tău


Cu doua vorbe şi-un cuvânt
Mi-ai alungat tristeţea,
Nu mai aveam discernământ,
Îţi căutăm blândeţea.
.
Ca peştele uitat pe plajă,
Mă perpeleam de dor
Dar, glasul tău precum o vrajă
Spulberă orice nor.
.
Cuvântul cald alungă ceaţa
Ce mă împovărase
Şi-mi dăruieşte dimineaţa
Serilor preţioase.

Cel ce-i bun, nu e şi prost!


Printre lespezi fără număr
Mi-am purtat paşii alene,
Buruieni cu măşti de nufăr
Mi-au pus lacrima sub gene.

Le-am donat cuvânt pe pâine
Sufletul să le-ncălzească,
Dac-aş fi hrănit un câine,
Avea cin’ să mă păzească.

I-am îmbrăţişat în iarnă,
Când viscolul viscolea
Însă, n-au vrut să discearnă
Căldura şi liniştea.

Vulpi cu cozile stufoase
Au încercat să doboare
Toate clipele frumoase
Ce le parfumam cu soare.

Braţul oferit de mine,
Când norii îi agasau,
Mi l-au smuls cu o cruzime
Pe care-o tot ascundeau.

Mii de pietre şi săgeţi,
Flăcări sute, miliarde
Mi-au aruncat în pomeţi,
Poate, poate mă vor arde.

Mi-au săpat groapă adâncă
Pentru omenia mea,
Neştiind că sunt o stâncă
Şi-au căzut tot ei în ea.

Cum era de aşteptat,
Măştile-n timp s-au topit,
Vulpile-au înmormântat
Ura lor, de neoprit.

Eu n-am ură, am iubire,
Nu le pot plăti la fel,
Le dau, chiar de-o să vă mire
Cuvânt rupt din sufleţel.

Dumnezeu este cu mine,
Aşa cum mereu a fost,
Mă rog, să vă fie bine!
Cel ce-i bun, nu e şi prost!

Ecoul


Te iubesc când noaptea plânge
Cu imensa-i slăbiciune,
Când depărtarea mă-mpunge
Ca pe-un ecou fără nume…

Te iubesc când pui culoare
Peste versul adormit
Şi-mi transmiţi din depărtare
Un cuvânt, cât mai şoptit.

Te iubesc când versul curge
Hrănindu-mi monotonia,
Când noaptea firesc se scurge
Împânzind cu dor hârtia.

Te iubesc când vreau să picur
Lacrimile sub coperte,
Să dizolv şi să asigur
Clipele incoerente.

Te iubesc când cerul frânge
Stelele de al tău dor,
Întunericul îmi smulge
Aripa plăpândă-n zbor.

Te iubesc când depărtarea
Face din mine izvor,
Când cu lacrimi umplu marea
Şi-n flăcări urlu de dor.

Te iubesc când peste noapte
Lacrimile mă topesc,
Împletind visele-n şoapte,
Pur şi simplu te iubesc!

 

Am scris pe stele


Am scris, la început, pe stele,
Din lacrimile-agonisite,
În toate paginile mele
Găseai lentile aburite.
Am scris apoi o utopie
Să-ţi simt uimirea din priviri
Dar, noaptea ce urma să vie
Mi-a derulat vagi amăgiri.
.
Am scris pe frunze şi pe ramuri,
Pe soare şi pe asfinţit,
Pe stropii ploilor, pe geamuri
Am scris, crezând că am greşit.
Am încetat să scriu o vreme
Dar, lacrima mă inunda
Şi-n ciuda marilor probleme
Mi-am încrustat iar lacrima.
.
Am scos cuvântul de sub stâncă
Pe culmi de nori l-am ridicat,
L-ai stins în noaptea cea adâncă
Şi l-ai rănit neîncetat,
I-am pansat aripa-îngheţată
Ferindu-l de lacrimi fierbinţi,
De tot ceea ce-a fost odată
În ploi, suspine, suferinţi
.
De-abia acum am învăţat,
Când viaţa mi-e la jumătate
Şi mii de lacrimi am vărsat
Pentru atâta nedreptate,
Că nu-i poet cel ce animă
Slovele moarte-n vorbe reci,
Ci cel ce din a lui inimă
Rosteşte adevăru-n veci.
.

Lanţ de vise


 .
În noaptea asta aş zbura
Ca struna albă de vioară,
S-adun în palme dragostea
Ce mi-o strecori în călimară.
 .
Să-ţi împletesc un lanţ de vise
Din picături de timp răpit,
Un izvor viu din slove scrise,
Să te iubesc neprihănit.
 .
În noaptea asta ţi-as răpi
Cuvântul dulce, să-mplinesc,
Din miez de noapte-n zori de zi,
Poem de dragoste ceresc.
 .
Să-mi pui aripi nedantelate
Când strunele-mi vei săruta,
Să te iubesc până la moarte
Şi-încă trei vieţi, iubirea mea.
 .
În noaptea asta vreau să zbor
Pe sunete înmiresmate,
Să-ţi pot şopti cât te ador
Chiar dacă eşti aşa departe.
 .