E prea târziu


Cum poți să-mi spui că mă iubești
Când tu nici măcar nu-mi zâmbești?
Cum poți să scrii aşa ceva?
Chiar nu te doare inima?
Cum poți să minți la infinit?
Nu pot să cred… Da, s-a sfârșit!
De zeci de ori cred că ti-am spus:
„Vreau adevăr”, tu mi-ai răspuns
Că ești sincer și te-am crezut…
Dar ai uitat să fii, și-ai vrut
Să mă lovești adânc și crud.
De astăzi nu mai vreau s-aud
Cât de mare-i iubirea ta…
S-a terminat cu „dragostea”
Nici de scrii de-o mie de ori,
Din miez de noapte până-n zori
N-am să mai cred aşa minciună,
Chiar dacă vei zbura pe Lună
Şi vei veni cu mii de flori
Dintre stele sau dintre nori,
De azi nu ai să-mi mai lipsești.
Nu-mi mai spune că mă iubești!
Fiindcă de acuma chiar o știu,
E prea târziu…e prea târziu.

Reclame

Vom zbura spre Marte



 
Stelele se-ascundeau, Luna era departe
Iar noi vorbeam, visam despre un zbor spre Marte.
O frânghie-atârnată din ceruri ne-mbia
Să lăsăm tot în urmă și să urcăm pe ea,

Să zburăm peste lacrimi, peste tot ce doboară,
Să-mbrățișăm speranța, cea mai scumpă comoară.
Un zâmbet cald pe chipuri ușor s-a desenat
Dintr-un motiv prea simplu, era adevărat,

Nu am zburat pe Marte, dar cine poate ști
Ce se va-întâmpla mâine, poate ne vom iubi,
Poate vom muta Luna pe a noastră planetă
Sau vom zbura spre stele fără nici o rachetă,

Vom clădi drum prin ceață, norii vom alunga,
Când în sfârșit pe Marte de mână vom zbura,
Printre petale sute și raze argintate,
Vom schimba-n sărbătoare prea înnorata noapte.

 

Undeva… adânc




Undeva, ascuns sub mare,
Undeva la depărtare,
Printre valurile mii
Şi peştiş
orii aurii…
Printre scoici şi melci de-o şchioapă,
Undeva-n ad
ânc de groapă,
Unde luna nu ajunge,
Raza soarelui nu-nvinge,
Nici delfinul n
u se-avântă,
Undeva în marea sf
ântă,
Unde cerul nori nu are
Şi nici strop de alinare,
Unde frunza nu adie,
Undeva-n marea pustie,
Întunecată şi seacă,
Unde nimeni nu se joacă
De-at
âta negură deasă,
Unde rechinul nu
-şi lasă
Nici puii lui să înoate,
Undeva… acolo-n noapte,
Fără vreun cr
âmpei de stea
Se află inima mea.
Lupt s-o scot, dar n-am scăpare
Şi mă doare-aşa de tare
De-aş zbiera… p
ână la cer ,
Însă-n ju
rul meu doar fier
Ca-ntr-o cuşcă , c
ând deschid
Ochii-n zori, sau îi închid
Tot metalu-ngrozitor
Zornăie ruginitor,
Tot întuneric găsesc
Nu
îl las, uşor zâmbesc
Iar în clipa următoare ,
Parcă-aş fi vieţii datoare
Cobor
ând mult mai adânc,
Pl
âng şi plâng şi iarăşi plâng,
P
ână când voi destrăma
Ceaţa din inima mea ,
Sau p
ână vei reveni,
Să pui capăt terorii
În care acum t
răiesc
Doar pentru că te iubesc.

Nu vreau să mă cunoşti


 

 

Uşor e să mă judeci, și-apoi să mă urăşti
Chiar dacă printre rânduri, tu nu şti să citeşti,
Uşor e să-mi priveşti o poză şi să crezi
Că sunt un suflet gol, şi să mă denigrezi,
Să-afirmi că mă complac în tot ce mi se-întâmplă,
Că-mi place, revolverul, să mi-l lipesc de tâmplă,
Cărbuni încinși pe suflet, singură mi-i presar
Și-n cerul gurii, port, de drag un gust amar.
Ușor mă judeci ,,tu” și ,,voi” ce nu mă știți,
Credeți că am pretenții cumva să mă iubiți?
Că lacrima ce curge, de fapt e ipocrita?
Nu vreau să mă cunoști, nici nu mă vreau citită!
Tu, cel ce crezi, că-aș fi ca paiul de firavă,
Problema e la tine, și este mult mai grava,
Și-n cărți , sau pe YouTube oricât ai căuta
Sentința judecății nu o poți pronunța.
Chipu-mi zâmbește-n ciuda sufletului ce-mi plânge
Dar nu știu dacă asta pe tine te atinge,
Nu știu când ai tu timp pe mine sa m-ataci
Și cu rugini deșarte, sufletul să-mi dezbraci,
Nu știu, și nici nu vreau, să știu care ţi-e plata,
În aur? sau de-acum nu-îţi vei mai plăti rata?
Te urcă, chiar te rog, de vrei pe-un piedestal
Și lăsă-mă pe mine să mă înec la mal,
Nu vreau să îmi întinzi colacul de salvare,
Nici sufletul să-mi umpli rostind cuvinte-amare,
Nu-iți cer să-mi fi aproape și nu te-îndepărtez,
În fața ta pistolul nu am să îl armez,
Crucea mi-o voi purta, așa cum mi-a fost dat
Cu zâmbetul pe buze, chiar dacă-am curățat
Țeava, iar revolverul de-acum e pregătit ,
Aștept numai secunda când vei fi adormit.
Iar cum tu nu prea dormi, și bei cafea cu paiul
Să-ți fac pe plac, aștept, să mă calce tramvaiul ,
Să mă lovească trenul, sau poate vre-un căluț…
Poate îţi va părea la iarnă mai călduț…
La vară mai răcoare și toamna mai bogată…

Dar până atunci, eu vreau, să mai zâmbesc odată!