Răsărit de vis


Am strâns clipele
în căuşul palmei drepte,
le-am încălzit,
răsturnat în palma stângă
şi
le-am numărat.
 .
Erau toate.
Nu lipseai
decât tu.
 .
Erai între ele lipsind.
Am pus parfumul lor la macerat
şi le-am sărutat
ca pe un fir de iarbă
cu călcâiul plin de rouă.
 .
Lacrimile lor au început a striga
după tine,
erai acolo,
te simţeam, te ştiam cu toate ale mele,
dezlipeam clipele palmei stângi,
le lipeam pe cerul nostru pentru
a-mi lumina infinitul.
 .
Erai acolo, mă priveai cu depărtarea ta,
cu dorul,
tăcerea ta îngustă,
mă priveai cu dorinţele tale îmbibate de mine,
cu suprafaţa mărilor
şi adâncul munţilor,
cu leacul ăsta fără început şi sfârşit,
fără vătămare trupească
ci doar umbrind umbrele luminilor verzi.
 .
Soarbe-mi sufletul,
pune-mi-l la dospit,
îndulceşte-mi-l cu ochii tăi,
pune-i strop de sare din gurile rele.
 .
S-ar putea să fie îmbâcsit de dor
şi să crească sub podul palmei,
la gura fiorului,
sub lespezile nopţilor beteşugite
 .
Adună-ţi clipele în palmă,
în palma mea
sau a ta.
 .
Totuna.
 .
Suntem amândoi în clipele mele,
amândoi în clipele tale,
rezist
până în ziua când vom despleti
clipa supremă peste toată iarba lumii.
 .
Până când voi desluşi venirea
clipei avidă de căldura mâinilor mele.
 .
Îmi voi implora palmele să te atingă,
cerul să te lumineze,
drumul să te îndrume,
paşii să te poarte,
braţele să te cuprindă,
buzele să te dezmierde
 într-un răsărit de vis.
 .
Reclame

Îmi eşti


.
Te port, tu lanţ de vise neclintite
ca pe-o comoară vie, fără preţ,
ca pe-o pedeapsă ce nu-mi mai admite
nici lacrimă, nici zâmbet, nici dispreţ.
.
Te port în suflet ca pe o speranţă,
ca pe o strofă încrustată-n stâncă,
ca pe-un ecou născut în concordanţă
cu taina lumii, nerostită încă.
 .
Te port ca pe-o meteahnă fără seamăn,
ca un balsam, prin mine, dăinuieşti,
nu am cu ce, iubire, să te-aseamăn,
îmi eşti izvor de vers, mă împlineşti.
 .
Te port ca pe o haină de durere,
ca pe un scut în arşiţă şi dor,
ca pe o viaţă plină-ntre himere,
îmi eşti destinul cutremurător.
.

Când totul va fi verde


scrijeleam cu buricele degetelor,
sângerânde,
pictam sub sălcii
dorul, gerul, întristarea.

uneori treceam alene
pe alei aglomerate
peste lacrimi, peste gene,
peste tot şi peste toate.

să nu calc iarba fragedă,
să nu răscolesc pământul
căutându-te…

mi-e frig…!!!
şi ce dacă?
nu te strig…
o să-mi placă.

să mă biciuieşti
zi de zi, oră de oră,
veac de veac.
o să-mi treacă,
să mă înfloreşti.

după ce-mi vei săruta
mâinile îngheţate
îmi voi săruta umbra
răsărită din călcâiele tale.

îmi voi smulge unghiile
cu cleştele de scos stele pe cer,
îmi voi aminti de tine
biciuindu-mă cu sărutări
şi vom înflori sub ape.

scrijeleam versuri albe
pe cerul verde de dor,
acum pun virgule pe catifeaua roşie,
corectându-mă la infinit.

o să-mi treacă,
nu-i aşa?
peste veacuri
când totul va fi verde
de dorul tău.

Să trăiesc în sfârşit


.
Iar plânge toamna-n lacrimi de iubire,
iar mă trezesc în noapte suspinând,
m-ai pustiit fără a-mi da de ştire
că locuieşti numai la mine-n gând.
.
Zadarnic frunza fiartă mă pândeşte
să-mi înfăşoare-n roua ei durerea,
mă strânge miezul nopţii, ca un cleşte,
numai în tine-mi găsesc mângâierea.
.
Iar plânge toamna plăsmuind poeme,
iar număr amintirile… la infinit,
mă răscolesc dar ştiu că mai e vreme
să te întorci, să trăiesc în sfârşit.
.
Mi-au îngheţat mâinile îndreptate
spre tine, îndurare implorând,
priveşte-mi ochii, e o nedreptate
să fi de fapt numai în al meu gând.

Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!


Voiam să strig, aşa… în gura mare:
Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!
Poftiţi, vă rog, păşiţi… fără de teamă!
iubire caldă, proaspătă, de mamă,
cu sărutări pe creştet… şi pe… fese,
cu patimă şi fără interese,
din suflet neştirbit, peste măsură…
Poftiţi, vă rog, avem iubire pură
exact cât poate să cuprindă zarea,
munţii stâncoşi, pădurile şi marea…

Avem iubire sfântă şi concretă!
Cu cât o daţi? de nu sunt indiscretă!?!
Voiam să strig, dar… vorbele cad goale
în puţul neîncrederii totale.

Voiam s-o dau pe-un vers nevătămat,
dar s-a pierdut în praful înarmat…

Voiam s-alung cerneala nopţii seci
dar am pierdut iubirea pe poteci,
am rătăci-o-n crânguri de trădare…
Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!

De ai maşină, vilă, bani, avere,
un job de frunte, ai tot… şi putere
să cumperi dragoste cu căruciorul,
cisterna plină şi-acumulatorul…

Dar, de nu strigi aşa cum se cuvine,
Avem iubire s-o întinzi pe pâine!
E pură, ca o binecuvântare…
Vei avea dragoste doar de vânzare!!!

Vreau un poem pe ea, de eşti amabil,
preţul iubirii nu-i negociabil,
Stă scris în versuri albe, uimitoare…
Avem iubire, dar nu-i de vânzare!!!

Exişti pe veci în versurile mele!


Să nu te îndoieşti niciun minut,
vreo clipă doar din zilele mai grele,
că printre stele reci te-aş fi pierdut!
Exişti pe veci în versurile mele!
 .

Să nu-ţi imaginezi c-ai fost plecat
chiar dacă depărtarea mă striveşte,
în suflet te-am păstrat ca pe-un păcat,
te voi iubi de-a pururi, nebuneşte!

Speram că sufletul mi l-am jertfit,
sacrificându-mă pentru vecie,
că fără mine să fii fericit,
dar inimile nu-s de jucărie…

 

Zâmbind în chinuri


I-am dat, zâmbind, o mână de-ajutor,
i-am ascultat, în chinuri, desfrunzirea,
dar nu i-am dat de bănuit că mor
sub stâncile ce mi-au strivit iubirea…
.
I-am topit suferinţele-n tăcerea
ce-o legănam la pieptul meu, cu trudă,
şi-am înţeles că n-a întâlnit durerea
deşi, de ger, avea retina udă.

M-am întrebat, în astă lume nouă,
în care viaţa nu mai e trăită,
chiar dacă-i frânt sufletul pe din două,
care din noi e cea mai împietrită?

Ea, care-şi poartă încă-n palme viaţa
deşi, sub palma fiului se frânge…,
sau… eu, zâmbind în chinuri, dimineaţa,
depunând stea, pe geana care plânge.