La picioarele lacrimilor


Spune-mi că vei fi aici când
voi împrumuta în grabă
aripile porumbeilor,
când voi împleti amintirile de ieri
cu cele de mâine și
mă voi topi la pieptul tău
ca un vis.

Spune-mi că n-ai să mă lași
pradă zorilor înghețați,
strivită de singurătate,
înjosită de șinele căilor ferate.

Spune-mi că vom avea
zborul nostru,
scena noastră,
lacrimile noastre
verzi și albe.

Spune-mi că
nu e timpul pierdut,
că mâine
îmi vei descrie zilele
și nopțile care vor urma.

Spune-mi că noi
vom aduce la mal
tot ceea ce s-a rătăcit în larg,
toate iubirile pierdute,
toate lacrimile care-au condimentat
marea și oceanul,
toate stelele care s-au sinucis
aruncându-se în mare
ca mine la picioarele lacrimilor.

Minte-mă pentru prima
și ultima dată,
așa cum eu te mint mereu
că te voi uita,
cândva!

Reclame

Clipa de început


Ieri mi-era teamă să-ți adun cuvântul,
azi mi-ai sorbit șoaptele rând pe rând,
nu ne-a păsat de ce adie vântul,
ne-am împlinit dorințele visând.

Azi toamna pare doar o bagatelă
oricât de ruginită ne-a urmat,
am zburat sus de tot, fără de schelă,
fără de aripi, fără de păcat.

Triumfători ne-am furișat spre stele,
spre culmi de soare și de sentiment,
am alungat hainele lungi și grele
într-o secundă, trăind consistent.

Azi am învins, cum nu am mai făcut-o,
am hrănit soarele cu-al tău sărut,
m-am născut iar, deși n-aș fi crezut-o
am trăit clipa vie de-nceput.

De ce-ai pierdut?


Acum când rătăcesc fără durere
când nu mai ştii de mine mai nimic,
nu îţi mai bat la uşa cu putere,
nici la fereastra rece să-ţi mai zic,

Acum când m-am retras în a mea minte
ca şi-n căuşul palmelor fierbinţi,
când nu-ţi mai pun pe pernă jurăminte
dar nici nu-ţi cer vreo clipă să m-alinţi,

Acum te simt cum îţi doreşti  nemernic
să-ţi bat în geam cu stropii mei de ploaie,
să-ţi fiu liantul stelelor vremelnic
ce curge-n unităţi de mici şiroaie.

Acum mărturiseşti c-aveam dreptate,
pe mine Dumnezeu m-a investit
să mă ridic din spini cu-abilitate,
nu cu minciuni, cum m-ai învinuit.

E prea târziu să-mi dai ce nu-ţi voi cere,
m-am înşelat, ca orice vărsător.
Iubirea e imensa mea avere
iar fără ea, eşti doar un cititor.

Vorbe de dor


De-aş ştii să nu-ţi mai ascult glasul
şoptindu-mi dulce, te ador,
de-aş inventa în noapte ceasul
când nu voi suferi de dor,
.
Aş putea împleti cuvinte
fără de care să măsor,
dorinţa mea cea mai fierbinte,
de-a mă scălda-n vorbe de dor.
.
De-aş învăţa să-ţi pun sărutul
sub cap, când somnul nu-i uşor,
să nu mai sfâşii aşternutul
topindu-mă-n vorbe de dor.
.
Aş învăţa să-ţi strivesc clipa
pe buzele fripte de dor
şi aş îndepărta risipa,
şoptindu-ţi dulce, te ador!

Dragoste fără hotar


Sufletul îngenunchiat îl loveşti cu uşurinţă
Fără-a consulta vreun astru,
Vreun registru mai de soi…
Şi spuneai că ai iubire, bunătate şi credinţă,
Că-n oceanul tău albastru
Îneci lumea dintre noi…
.
Îmi spuneai că visul curge peste toate nopţile
Înnorate, albe, crude,
Îmbâcsite cu noroi…
Că-n iubire pot pătrunde, rupând toate porţile,
Miezul nopţii ne aude
Împărţind lumea la doi…

Veştejeşti toţi trandafirii pe care mi i-ai trimis,
Dai cu pietre fără număr,
Fără să clipeşti măcar…
Poate-o singură secundă mă poţi rătăci prin vis,
Odihni pe al tău umăr,
Dragoste fără hotar…

Purtându-te pe gene


Ştiu să te-mbrac în gânduri
Să nu-ţi îngheţe zborul,
Născut între amurguri,
Astâmpărându-mi dorul.
.
Ştiu să-ţi citesc alene
Fiorii despletiţi,
Purtându-te pe gene
În clipele fierbinţi.

Ştiu să-mi transform secunda
Durerii infinite,
Remodelând izbânda
De-a te purta în minte.

Ştiu să-mi clătesc puterea
În roua ierbii crude,
Îndepărtând tăcerea
Ce sufletu-mi pătrunde.

Dar nu găsesc aleea
Ce drumu-mi micşorează
Spre pieptul tău, de-aceea
Totul mă întristează.

Happy-end


 Eu sunt la fel ca mâine, aşa am fost şi ieri,
Nici nu-mi permit să cumpăr iluzii pentru-o zi,
Deşi găsesc pe gratis costum pentru plăceri,
Stofa boţită strânge şi n-aş putea zâmbi.

Eu stau la fel de bine în metrul meu pătrat,
Chiar dacă-s cam uimită descoperind întruna
Cum se transformă chipul sufletului mascat
Şi ce gust avusese odată mătrăguna.

Eu ştiu că timpul trece cum trec în zbori cocorii,
Mă remontează clipa, liniştea mă cuprinde,
Tu ţi-ai dorit aleea ce-o aleg trecătorii,
Pentru nimic în lume sufletul nu-mi voi vinde.

Eu nu pot să-mi dreg vocea rostind minciuni în trend,
În valuri ipocrite n-aş putea să respir,
Aleg realitatea, zâmbind în happy-end,
Sunt doar o picătură dar, nu-s un chilipir.