La cinci ani


..
De cinci ani, fără încetare
În lacrimi sau pe jar nestins
Îmi pun aceeași întrebare:
Nu cumva este doar un vis?

De cinci ani lacrima mi-e frate,
Tristețea, sora mea, pe veci.
De cinci ani sper să ies din noapte,
Implorând stelele… prea reci.

Implor toţi sfinții să m-ajute,
Pe Maica Domnului Hristos,
Și mă înec în lacrimi sute
De dorul tău, copil frumos.

De cinci ani smulg din suflet jarul,
Dar flăcările se-nteţesc
Întreținând pe veci calvarul
Din care nu mă mai trezesc.

De cinci ani sper, și-mi pierd speranța
C-am să-nţeleg, de ce, copile
Tu ai ales să îți dai viaţa
În timp ce eu mă sting, cu zile…

Reclame

Nici să murim nu mai putem, de avaritatea preoţilor


        Alaltăieri am cumpărat biletele de tren. Pe 28.08 plecăm pe Litoral…dar, ca de obicei, am vrut să las totul în ordine, să plec în vacanţă cu sufletul împăcat. Aşa că, de aseară, mi-am propus să merg şi la fiul meu, la mormânt, să-i smulg buruienile, să-i aprind o lumânare, să-i pun o floare… deşi, nimic nu-l mai ridică de acolo… Am fost şi de ziua lui de naştere, acum 3 săptămâni, dar… azi, când am ajuns, am văzut poza lui căzută de pe cruce. Motivul? Nu mai contează…
       În timp ce smulgeam buruienile şi-i vorbeam printre lacrimi fiului meu răposat, îi spun Anei (fiica mea cea mică) să meargă la câţiva metri de noi, să cheme unul dintre groparii care, tocmai săpa groapa unui alt fericit că a scăpat de această lume. Omul a venit imediat. Sincer, nu-mi amintesc dacă era acelaşi pe care l-am plătit acum doi ani să-mi lipească poza pe cruce… poate da, poate nu…
I-am spus omului pricina deranjului şi l-am întrebat cât îmi cere să o lipească la loc. Omul m-a privit, a privit poza fiului meu, s-a sucit, s-a învârtit, şi mi-a zis:
– Cât vreţi dumneavoastră, doamnă. Cine v-a lipit poza nu a săpat în marmură şi a lipit-o pe deasupra, de aceea a căzut…
– Dacă m-aş pricepe şi la asta… aş fi pus-o eu dar, … cine mi-a lipit-o şi-a luat banul, destul de gras… chitanţă nu am primit nici măcar la cruce, ce pretenţie să am la lipitul pozei?!?
– Vă cred, doamnă… daţi şi dvs cât credeţi şi nu vă las poza nelipită, spuse omul, privind chipul copilului meu… care şi-a luat viata în mână la numai 28 ani şi şi-a agăţat-o într-un nuc, sătul de ceea ce ne înconjoară.
Groparul s-a retras cu poza în mână, deoarece alt mort aştepta în capelă să fie transportat către locul de veci ce-i fusese săpat.
La plecare preotul se afla pe aleea principală împreună cu femeia care „îngrijeşte” mormintele. Am întrebat-o pe dânsa dacă ştie unde este groparul care mi-a promis că-mi lipeşte poza, în ideea să plătesc omul.
Preotul, ţanţoş că un cocoş, mă întreabă, înainte ca femeia să îngaime ceva:
– Da’ ce doriţi de la el?
– Am constatat că poza fiului meu a căzut după cruce şi… mi-a promis că o va lipi dânsul, i-am răspuns eu, ştergându-mi ultimele lacrimi.
– Nu are timp acuma, veniţi luni!… mi-a răspuns preotul… de parcă prezenţa mea acolo deranja odihna morţilor.
– Dar… eu am vorbit cu dânsul să…
– Cu cimentul meu? Să va lipească poza? Nu se poate aşa ceva!
Înlemnită… şi eu şi femeia care nu ştia pe unde să scoată cămaşa că… ne prinsese popa cu poză-n mână… am încercat să mă îndrept spre capela unde era groparul şi să-i dau banul pe care-l stabilisem.
Preotul strigă după mine:
– Nu aţi înţeles, doamnă? Veniţi luni cu 50 lei şi, cel care se pricepe va săpa în marmură şi va pune poza, vă va da garanţie la ea…
– 50 lei? am replicat… de unde? acum doi ani am plătit 80 lei ca să dau acum încă 50 lei? peste doi ani iar vin cu bani şi tot aşa…
În acel moment cortegiul ieşea din capelă şi preotul strigă la omul care căra coşciugul pe umeri:
– Marine, cât ţi-a dat doamna să-i lipeşti poza pe cruce?
– Nu mi-a dat nimic, a… 10 lei… s-a corectat imediat omul, cu care negociasem preţul.
– Cu cimentul meu? se răsti preotul nervos… veniţi luni doamnă… a mai rostit popa, fără frică de Dumnezeul care, tocmai ierta mortul de păcatele pe care probabil le făcuse….
Mi-am luat copila de mână… şi-am plecat… gândind (încă mai am cu ce)… zic eu… oare, acestor păcătoşi, care Dumnezeu le va ierta păcatele? O mâna de ciment… 50 lei… nu le-ar fi ruşine!
Dumnezeu să vă dea sănătate, prieteni sau duşmani ai mei! Dumnezeu să va apere de toate cele văzute şi nevăzute care v-ar putea afecta viaţa în vreun fel! Dumnezeu să te binecuvânteze cititorule!

De trei ani dus în ceruri


Nu mi-am permis să-mi iau în palme viaţa
să fac cu ea… ce vreau, cum mi-ai rostit,
mi-am lustruit cu multe lacrimi gheaţa,
prin viscol şi nămeţi… şi-am izbutit
să înţeleg ce-ai vrut să-mi pui în cale,
să văd mai clar cât pot să mai răzbesc,
luptând cu urma amintirii tale
pe care n-am curaj s-o îmblânzesc.
.
Mă arde dorul crud, de tine, mamă,
lacrimile n-am cum să le opresc,
de trei ani dus în ceruri, fierb în dramă
nu am curajul tău, nu îndrăznesc…
Aici e întuneric fără tine,
până şi cerul plânge fără glas,
de ce-ai plecat aşa departe fără mine?
Sunt între două lumi fiindc-am rămas.
.
N-am să mai pot zâmbi în veci, măicuţă,
fără de tine sunt un tren pierdut,
mai bine-aş fi călcat pe jar, desculţă,
sau din zăpadă te-aş fi conceput.
De-aş ştii c-acolo sus îţi este bine,
n-aş mai avea motiv să mă-ntristez,
în ochii mei citeşti că fără tine
nici nu mai sunt, chiar nu realizezi?

Sunt bine!


Sunt bine! Cum ai vrea să fiu?
Tăceam… gândind că m-ai uitat…
Am încetat să mă descriu,
să-mi pun jăratec parfumat…

Sunt bine… alţii-s mult mai rău…
Eu cât de cât mă mai descurc
în braţele lui Dumnezeu,
cad, mă ridic, nu zbor dar, urc.

Sunt bine, numai că-ntrebarea,
venită după-atâta drum,
e zbuciumată… precum marea
şi nu găsesc ţărmul să-ţi spun.

Sunt mult mai bine decât luna
ce plânge de însingurare,
eu luminez întotdeauna
pe norii mei, fără hotare.

Nu te-nhăma la griji deşarte,
sunt bine, nici n-aş fi crezut
că vei pleca aşa departe
şi-am să-nţeleg că te-am pierdut.

Mi se întâmplă să-ţi simt umbra,
când mă fereşte de ciulini
încolăcindu-mă ca febra
din creştet până-n rădăcini.

Uneori chiar mă-ntreb în taină
făr-a cerşi umil răspuns,
te opinteşte-a mea căină,
lacrimile care-au tot curs?

Am ascultat un timp cuvinte
rostite cu înţelepciune,
le-am aşezat în a mea minte
pe-un raft, ferit de multă lume.

De-abia acum am înţeles,
când trei decenii au zburat,
c-atunci când drumul e ales
mai bine pleci neanunţat.

Sunt bine… n-am răni la vedere,
nici de reptile nu mă tem,
am înţeles… n-am ce le cere,
în loc de suflet, au un ghem.

Dar…, tu mă ştii, mă ştii prea bine
că sunt o stâncă, nu-i secret.
Îmi e enorm de dor de tine
dar, mi-este bine prin… decret.

Azi am smuls buruieni o groază,
am spart şi câţiva bolovani…
…sunt bine… totuşi mă întristează
că nu-ţi pot spune la mulţi ani…

Rămâi în suflete noastre
chiar dacă-n grabă ai plecat
să zbori acolo printre astre…
Te vom iubi neîncetat!

dedicată fiului meu Doru-Costinel, care astăzi 04.08.2013 ar fi împlinit 30 ani la ora 10.10.
Dumnezeu să-l odihnească!

E prea târziu…


E prea târziu să-ţi spun cum sunt
Sau că aş vrea să-ţi mai rostesc
Vreo vorbă, pe acest pământ
De doi ani nu te mai găsesc.
.
De doi ani nu mai sunt ce-am fost,
M-am transformat într-un vas plin
Cu lacrimi scurse fără rost,
Înăbuşită în destin.

Surâd ca orbul fără soare,
Mă mişc ca un olog, pe nori
Tot ce-ai lăsat e gol şi doare,
Zadarnic te-aştept până-n zori.

Mă rog la Bunul Dumnezeu
Seară de seară, să mă ierte
Că mă topesc de dorul tău,
Zadarnic toţi vor să mă certe.

Nimic pe lumea asta mare
Sufletul nu-mi va consola,
De doi ani sunt o lumânare
Ce arde-n amintirea ta.

N-am să-nţeleg


De când mi-ai luat zâmbetul de pe buze
Luând în ceruri tot ce-aveam mai bun,
Toată suflarea vrea să mă acuze
Că nimănui nu vreau să mă supun.
.
Că numai Dumnezeu îmi e aproape,
Mă protejează permanent de zloată,
Că-n mine fericirea nu încape,
Iar de-o primesc, o-napoiez pe toată.

Ai luat cu tine-n lumea subterană
Tot ceea ce speram să mă ferească
De ceaţa asta dură, pământeană,
Ce-ncearcă zilnic să mă biciuiască.

Ai reuşit să iei cu tine-n ceruri
Tot ce străluce, fără nicio teamă,
Sufletul mi l-ai cufundat în geruri,
Mi-e dor de tine, dor de tine, mamă!

N-am să-nţeleg de ce a fost să fie
Ca tu, copil plăpând, să putrezeşti
Iar eu s-aştern cu lacrimi pe hârtie,
Mi-e dor de tine, mi-e dor să-mi zâmbeşti!

În vise-mi spui că nu e loc de mine
Deşi în lacrimi multe te implor,
Să-mi faci şi mie-acolo lângă tine
Un locuşor, atât, un locuşor.