Publicat în Dana Pătraşcu

De la mine la noi



De la imensul „a plăcea”
Pân’ la infimul „te iubesc”
E cât de la un fulg de nea
La întreg globul pământesc.

De la iubirea ce-o trăiești
Până la cea adevărată,
E drumul care ți-l croiești
Dar nu-l vei păși niciodată.

De la iubirea ce-o pretinzi
Până la cea pe care-o simți,
Doar dacă mâinile întinzi,
Sufletul nu ai cum să-mi minți!

 

 
 
 
 
 
 
Publicat în Dana Pătraşcu

Îmi eşti… cât voi trăi


de câte feluri, oare,
port lacrimi pe obraz?
ştii bine cât mă doare…
m-au scăldat, de necaz
că nu te pot aduce
decât în nopţi târzii,
când visul mi-este dulce
şi te pot regăsi.
.
când noaptea mi-este goală
de strigăt vlăguită,
lacrima de pe coală
se naşte împietrită,
când geana te imploră
drumul să-l regăseşti,
noaptea multicoloră,
cu tine, să-mi hrăneşti,
.
când glasul tău renaşte
speranţa de-a zbura,
lacrima recunoaşte
că va mai picura,
în sufletul meu, dorul
de tine, cât voi fi
şi voi păstra izvorul
în locul inimii.
.
când vei deschide cerul
cu-o singură privire,
voi dezlega misterul.
lacrimi de fericire
vor picura pe gură
şi-n piept se vor opri…
sunt doar o picătură,
îmi eşti… cât voi trăi.
 .
Publicat în Dana Pătraşcu

Plini de început


plec, să-mi depăn depărtarea
într-o altă încrengătură,
să realizez că zarea
a început cu-o picătură…

nu se va sfârşi cu mine,
nici nu tine-n rol de spin,
sigur este cel mai bine
să iubesc… şi… nu puţin.

vântul urlă-n miezul verii
ca şi când s-a-ndestulat
de tăcerile durerii
şi de dorul netrunchiat.

lacrimile curg, cu ploaia,
fără seamăn, peste noi
se produce vâlvătaia,
plini de dragoste şi… goi.

Publicat în Dana Pătraşcu

Clasat


Acum e mai bine
dar ieri,
întrebam de tine
sub seri.
.
O voce plăpândă
şoptea
încercând s-ajungă
o stea.
.
în noaptea pustie
aprind
o luna zglobie
şi tind
să-mi pierd amintirea
pe drum
să-ţi ascund iubirea
în scrum.
.
De mâine toţi norii
zâmbesc,
stăpânesc fiorii
şi cresc…
.
Te pun într-un scrin
la presat,
şi-ţi scriu pe copertă:
 clasat.
.
Publicat în Dana Pătraşcu

Zeiţa ce-ţi aşterne vers


Visez cum te caut şi-ades rătăcesc
prin codru de vise, stingher,
în noaptea mai albă ca luna, râvnesc
la stele înşirate pe cer.

Visez cum mă cauţi prin lan de dureri,
prin lacrimi vărsate de chin,
îmi pui alinare pe ziua de ieri
şi-mi cerni stele-n palmă şi flori pe destin.

Visez căutarea pe-un drum rătăcit,
trăgând după ea mii de stele,
răcnesc fericirea că te-am întâlnit
să-mpart toate clipele grele.

Trăiesc pentru seara când vei reveni,
şiraguri de stele eterne
să-mi atârni la gât şi voi deveni
zeiţa ce versuri ţi-aşterne.