Publicat în Dana Pătraşcu

Doar așa…


Am visat că zburam
pe brațele tale
catifelate, blânde,
din clipă în clipă,
ca albina din petală în petală,
mă încărcam cu energie
și îmi linișteam spasmele sufletului
cu capul pe pieptul tău…

Am visat…
ce păcat că nu am dormit niciodată…
am avut așa de mult de trăit,
de supraviețuit,
de scris,
de lăcrimat,
încât
am uitat
fereastra deschisă
și somnul mi-a zburat
în timp ce-ţi ascultam visele…

au venit zorii…
și ce dacă???

O să-mi treacă…
toate trec…
numai proștii rămân la fel,
eu nu am timp…
zbor…

Zboară cu mine,
doar ți-am dat aripi…
te-am învățat să le folosești,
numai că
acest zbor nu e unul oarecare…
zborul meu…
zborul pe care încerc să ți-l implantez în clipă,
este unul deosebit…
e greu,
știu,
doar aripile mele au fost mereu din stâncă…
și totuși…
Dacă vrei să zbori lângă mine,
mai întâi trebuie să privești Cerul…
El există…
și eu…
suntem fiii Lui…

 

 

Anunțuri
Publicat în Dana Pătraşcu

Iubire veșnică


Lupt cu laptele și mierea să-ndulcesc al vieții chin,
nopțile-mi răpesc puterea de-a mă feri de venin,
lupt cu lacrima pe buze să-mi gust stropii reci de ploi,
dar descopăr că lumina s-a topit în amândoi.

Lupt cu mine și cu zborul care mi-a fost destinat,
descopăr că revolverul spre tâmpla mea-i înclinat.
Lupt cu pașii lumii noastre să-mi descopăr viitorul,
trecutul mă urmărește pătând cu noroi covorul.

Lupt cu teama de-ntuneric și cu spaima de lumini
îngrozindu-mă la gândul c-am să mor printre străini,
c-am să dăruiesc iubire celor ce n-o înțeleg
și-am să primesc la răscruce drumul care să-l aleg…

Lupt cu tot ce mă-nconjoară să-mi pot câștiga menirea,
iarna asta mă-nspăimântă, îmi distruge răstignirea.
Lupii urlă-n haine albe cât îi țin vreascurile,
ploaia curge-n lacrimi dalbe pe toate geamurile…

Lupt cu strada cea pustie să-i despletesc trecătorii,
fiindcă nu a fost să fie lacrimă-n urma ninsorii,
nici crăiese-n strai bezmetic rătăcind din văi în munți,
doar oceane de durere pentru cei ce plâng desculți.

Lupt cu șoaptele pe ramuri și cu rădăcina-n păr
să-mi pun mofturile-n hamuri, viața într-un adevăr,
să m-obișnuiesc cu gândul că oricât îmi e de greu
totdeauna-am fost iubită și voi fi de Dumnezeu.

Publicat în Dana Pătraşcu

Nopți de granit


Aștept să mi se facă seară,
Să-mi scutur ochii de necaz,
Să mă adormi pe prag de vară
Sărutând râul din obraz…

Mi-aș pune zborul pe hârtie
Adăugându-i fulgi de cer,
Nimeni pe lume să nu știe
Ce-nseamnă lacrimă și ger.

Mi-aș pune lacrima pe soare
Să mă ascund sub curcubeu,
Să vă rămân pe veci datoare
Cu versul de la Dumnezeu…

Aștept să mi se facă iarnă
De sub nopți dure de granit
Lumina să mi se discearnă
Din trupul ars în jar mocnit.

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Îndrăznește!


 

Am îndrăznit să visez
conștientă cât sunt de puternică.
Am învins
învingând teama de prăbușire.
Radiez ca soarele!
În miez de zi…
Am voie?
Simt că sunteți de partea mea…

Zburați cu mine de mână.
Vă pot împrumuta o pereche de aripi.
Totul este să aveți încredere în viață,
lumină, pace, Dumnezeu.
De acum puteți zbura…
nimic nu vă poate sta în cale…
nici măcar eu.

Publicat în Dana Pătraşcu

În miezul verii


Zadarnic încerc să explic
unei furnici
cât poate produce mușuroiul
contemplând nimicul…

Noroiul se naște mai întâi în suflet,
apoi în albastru…
nimicind nenumărate candelabre
atârnate de cer.

Privește! Mi-e inima îndurerată de ger
în miezul verii.
Nu trebuie decât să
deschizi ochii. Privește!

Totul prinde formă
după pleoapele tale…
Dumnezeu ne-a dat trandafirii
să-l putem iubi printre spini.

Tu dormi în ciuda zilelor pe care
le-ai primit drept recompensă
pentru zgomotul pe care-l lași
în urma ta.

Publicat în Dana, Dana Pătraşcu

Un alt concurs câștigat


1_n

2_o

3_n

4_n

5_n

6n

7n

8Pentru cei ce nu au timp, mă vor găsi pe pagina nr 3, locul 115, cu nota 8.

Publicat în Dana Pătraşcu

Insomnia ( fragment din… capitolul 1)


Încerca să adoarmă. Zgomotul însă, nu-i putea îndepărta gândurile care o învăluiau, ca și frigul ce domnea în camera ei. Pilota din fulgi de pinguin nu era destul de capabilă să-i încălzească trupul îngheţat. Gândul îi zbura peste tot, la copiii ei, la el, singura fiinţă care…, la sufletul ei, în transformare. De când se știa pe acest pământ. Singurătatea… o transformase într-un cub de gheață. Un cub fără dreptul de a se topi… niciodată… Un fel de ghețar cu suflet… Nu reușea să-și formeze o schiţă în gând, oricâtă imaginație ar fi avut. Oricât s-ar fi chinuit să adune sloiurile și cioburile din viața ei, nu reușea să le modeleze cumva încât să se poată oglindi în ele și să-și dea seama ce se întâmplă. În jurul ei pluteau sute de semne de întrebare… Niciun răspuns.
Dacă ar fi reușit să-l aducă odată cu somnul, să-i simtă răsuflarea în creștetul capului, să-i încălzească sufletul așa cum o făcea de obicei… era singura ei șansă… una singură care… era prea departe… O șansă la…. zeci de mii de kilometri…
Depărtarea asta… cruntă, crudă, neiertătoare ca și… zgomotul cumplit ce nu se mai sfârșea, asemănător cu… brațele pline de tentacule ale unei caracatițe imense care urca în noapte pe acele scări, la capătul cărora se afla ușa (camerei ei) deschisă…
Nici măcar acest gând nu reușea să o adoarmă, chiar dacă trebuia să se odihnească. Trebuia! Și totuși oboseala o ținea trează ore în șir.
Încropi o altă rugăciune, de parcă cele pe care le știa și pe care deja le rostise de câteva ori în gând până atunci, nu erau de ajuns… De parcă o altă rugăciune, proaspătă, ar fi reușit să-l înduplece pe Dumnezeu să-i aducă somnul și liniștea de care avea atâta nevoie…
Noaptea o strivea pe pernă, gândurile însă îi tropăiau prin vene cu viteza sângelui. Nici măcar nu era singura noapte în care se întâmpla așa. Oare alţii cum reuşeau să adoarmă? Oare el ce făcea la ora aceea? Oare cât era ceasul la el? Nici măcar nu știa sigur cât este ora la ea. Nu era greu de aflat, însă se gândea că, dacă va deschide ochii, oricât s-ar fi chinuit să mai adoarmă până dimineață, nu ar mai fi reușit. Riscă totuși și deschise ochii, puse un deget pe telefon, era ora 3:46. Între ei erau șase ore. Deci la el nu era decât ora 21:46. Nici el nu dormea, nu avea cum, de aceea nu putea ea să…
O clipă încercă să dea vina pe el dar, imediat, un NU imaginar îi apăru în față. Simţea că nu are voie să-i pună lui în spate asemenea vină. Poate că el nici măcar nu se gândea la ea, poate că telepatia nu mai funcţiona între ei, poate el își petrecea cu vreo nouă iubită, nopţile atât de preţioase, pe care le mai avea de trăit după accidentul pe care-l suferise. Un alt ”NU” aproape îi lovi retina și în același timp îi invadă trupul și timpanele…. NU! Nici nu ai dreptul la scene de gelozie, nici nu ai voie să gândești că… Nu! Știi prea bine că totul s-ar sfârși, totul, și cerul și pământul dacă…
Mai bine ai distruge insomnia… mult mai bine… dar cum?