Prefer un transfer


 

 

 

 

Azi noapte-am dormit cu capul pe vers,
de-o viaţă o fac dar, azi m-am trezit
cu ochii albaştri de cearcăne, mers
de viaţă prea plină, mi s-a hărăzit.

În noaptea flămândă mi-au curs peste vis
iubiri la secundă cu fast şi alai,
un suflet m-aşteaptă cu geamul deschis
şi braţele pline cu visul din Rai.

Azi noapte-am dormit cu gândul plecat
la poalele erei în care trăim,
mi-e ciudă de noaptea în care-am visat
că totuşi se poate, de dor să murim.

În ziua ce vine mă nasc într-un vis,
prefer altă lume, prefer un transfer,
m-aşteaptă un înger cu geamul deschis
pe norii mei sobri, dar fără mister.

 

 

 

E prea dimineaţă să te mai aştept


 

 

Veninul se-agită, mă doare cumplit,
nici geană pe geană nu pun, am dormit
cu capul pe versul rostit în culori,
în noaptea divină, născută din zori.
.

 Trei colţi mi-au rămas înfipţi în răstimp,
încrederea smulsă din alt anotimp
ridică din umeri, din lipsă de-omăt
doar ochii aceştia-îi zăresc până hăt…

Cu lacrima lunii voi face popas
s-adun libertatea din ce-a mai rămas,
să-i pun lenjerie cu flori de satin
prin bălţi de durere s-o scald de suspin.

Mă leagănă luna pe palmele reci,
când vii ca furtuna şi-n lacrimă pleci,
îi punem cunună de ger toamnei vii
te-aşteptam de-o viaţă dar, n-ai cum să ştii.

Coloană lăsat-a Brâncuşi pe pământ
sub poarta iubirii, mă nasc cât mai sunt,
la masa tăcerii cerşesc adevăr,
nu-i vorba de Eva, de-Adam, ci de măr.

Adam ura mărul, Eva-l diviniza,
iubea adevărul ce-o localiza
în gheara reptilei din jungla cea deasă,
coloana tăcerii invită la masă…

Întinde o mână, din nori să cobor,
alină-mi furtună iscată de dor,
nu ţine în lanţuri speranţe deşarte,
nu vreau să mai zbor, cu şerpii, departe!

Vreau să ating cerul curat şi senin,
mi-e sufletu-n hohot de lacrimă plin,
strivesc spini de gheaţă adesea la piept,
e prea dimineaţă să te mai aştept.

 

 

 

Lapoviţă


 

 

Grăunţe aruncate-n fuioare de chin
lovesc resemnate visări de destin,
bezmetică vreme, lături peste tot,
adunăm probleme cu gest de robot.
.
Fior luminos pe gâtul viorii
un soare distrus sub steaua-mpăcării,
surâd enigmatic cu geana lăsată
în urmele ploii ce-au curs pentru-o pată.

Venit din poveste, luceafăr căzut
pe versul albastru, în dor nevăzut
pe urmele tale vor curge ninsori
când soarele verde visează splendori.

Mi-e liniştea dusă cu-n hohot de râs
mai sus de durere, mai sus, tot mai sus…
fuioarele curg lăsând loc uitării,
bezmetică noapte la poalele mării.

Nu-i rost de furtună doar valuri şi chin,
m-ascund după lună şi sorb din destin
pocalul durerii cu gerul iscat…
îmi las mâna goală şi-aştept… m-a muşcat.