Publicat în Dana Pătraşcu

Datorită ţie


 

 

 

Urcat-am ieri pe norii mei de-o şchioapă
să-mi caut liniştea pierdută-n drum,
să-mi scald privirea rătăcind pe apă,
de lacrimile nopţilor pierdute-n scrum.
.
Urcat-am să presar pe-o lume dură
ce-şi ţine inima sub ambalaj,
îşi afişează fără de măsură
gânduri măreţe, vise, anturaj…

Păşeam cu teamă că ating podeaua
şi-n urma mea las doar frânturi de vise,
un trandafir catifelat ca neaua
îmi contura cuvintele nescrise.

Urcat-am ieri pe norii mei albaştri
să-mi reîncarc cu suflet bateria,
să-mi caut rătăcirea printre aştrii,
iubirea, clipa verde, bucuria.

Urcat-am ieri, la braţul tău, pe stele
am cules suflet pentru-o veşnicie,
să îl îmbrac în versurile mele
şi toate astea datorită ţie.

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Irepetabilă iubire


 

 

 

Prin noaptea neagră mă strecor
să-ţi inund visul rece,
să mă iubeşti, să te ador,
să-mi spui că timpul trece
şi vor veni zilele-acele,
mă voi topi uşor
în ochii tăi, ca două stele
sclipind, să te ador.
.
Spre zorii zilei rătăcesc
să-ţi pun sărut pe tâmplă,
să mă adori, să te iubesc
cum nu se mai întâmplă,
să-mi pansezi sufletul rănit
de timpul trădător,
să mă îmbraci la răsărit
în şoapte: „te-ador!”

.

Din versuri îţi voi împleti
în orişicare seară
nămeţi de vise argintii,
sufletul să-ţi tresară
când vei citi poem de dor,
din dragoste născut,
să mă iubeşti, să te ador
cum nu s-a mai văzut.

 

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Te iubesc şi te ador!


Vai de mine, nu se poate!
Eu i-am spus că peste noapte
nu se poate avânta
însă Moşul îmi cânta
cât îl ţineau  epoleţii
şi ne răsunau pereţii,
de parcă avea motor:
Te iubesc şi te ador!

Vai de mine şi de mine!
Ia pastilă, nu-ţi e bine?
Ai rămas înzăpezit
în copacul desfrunzit?
Taci, te rog, trezeşti copila!
Chiar nu te apucă mila?
Moşul îmi cânta de zor:
Te iubesc şi te ador!

Luna se holba la el…
Slabă, fină… un cârcel
de lună a fost aseară,
am privit-o, într-o doară
şi i-am spus, bineînţeles…
El replica şi-a ales
pentru a-i fi mai uşor:
Te iubesc şi te ador!

Doamne! Cu ce ţi-am greşit
să-mi trimiţi un bântuit
de fluturi şi inimioare?
Voiam o rază de soare
să-mi însenineze viaţa
şi să-mi spună dimineaţa,
c-un zâmbet năucitor:
Te iubesc şi te ador!

Nu un fan îndrăgostit,
odată ce m-a citit
să recite visător:
Te iubesc şi te ador!
Tu mi-ai dat un suflet cald
cu ochii ca de smarald,
ce-mi spune în timp ce zbor:
Te iubesc şi te ador!

Publicat în Dana Pătraşcu

De azi eşti îngerul din vise


  •  

    .
     
     

    E prima zi când te privesc
    fără să-ţi pot rosti ceva,
    zilnic spuneam că te iubesc,
    astăzi ţi-o spune lacrima.
    .
    Tăcerile adorm în gând,
    clipele dor de patru seri,
    mereu erai în primul rând,
    m-ai izgonit deja spre ieri.
    .
    E prima noapte când adorm
    cu lacrimile pe hârtie
    nimic nu pare uniform,
    totul e gol…, ce-ţi pasă ţie?
    .
    Plâng stelele pe cerul meu,
    pe-al tău probabil că zâmbesc,
    aş vrea, dar nu îmi pare rău
    că plâng, din nou, fiindcă iubesc…
    .
    Te-am visat ca de obicei,
    nici zorii chipul nu-mi lovise,
    ţi-am scris poem din ochii mei,
    de azi eşti îngerul din vise.
    .
    Zăpezile mă vor presa
    ca pe o lacrimă albastră,
    ce nu-ţi mai poate agresa
    argintul pus pe steaua noastră.
    .
    Promisiuni în zori de zi,
    n-am să ascult de-ar fi să mor…
    În iarna asta-mi voi topi
    sufletul plin de al tău dor.
    .
    O zi întreagă fără grai,
    privindu-te necontenit…
    O vorbă-ai fi putut să-mi dai,
    am aşteptat, dar n-am primit.
    .
    E vina mea că n-am ştiut
    să-mi ţin şi-acum inima-n chingi,
    de-abia în zori am priceput
    c-ai reuşit să mă învingi.

     .

     

Publicat în Dana Pătraşcu

Visul unor nopţi de iarnă


Din fulg de nea s-a întrupat
un înger fără nume,
ea l-a privit, l-a acceptat
şi au pornit în lume.

Zăpada printre ei cădea
ca şi când cerul mare
v-a readuce dragostea,
aşa, la întâmplare.

El o privea necontenit
ca pe o stea polară,
o îmbrăca în răsărit
şi-n soarele de vară.

Păreau doi crini înzăpeziţi
ţinându-se de mână
ce pot păşi nedespărţiţi
prin iarna cea nebună.

Doi trandafiri imaculaţi
prin vitregia vieţii,
care luptau neajutaţi
să pună punct tristeţii.

Printre nămeţi cu greu păşeau
de scârţâia zăpada…
prin visul lor se rătăceau,
lăsând departe strada.

De mână o călăuzea
şi-n gândurile sale
cu praf de stele-o încălzea
prin era glaciale.

Pădurea se-ntindea, dar ei
nu aveau cum să vadă
adunătura de mişei,
ce-i pândeau din zăpadă.

La colţuri lupii-i aşteptau,
cu rânjetul specific,
dar ei în noapte înaintau
ca marea spre Pacific.

Zorii păreau că se ivesc
când le-a ieşit în cale,
un cuib de vis, împărătesc,
căptuşit cu petale.

Au păşit peste prag uşor,
ca-n orice vis… din vise,
au făcut focu-n dormitor
cu stelele promise.

Au ars un timp îndelungat
ca flacără albastră,
nopţile lungi au îngheţat
toţi spinii la fereastră.

Visul frumos s-a stins în zori.
Gheţarii râd într-una
c-au strivit cele două flori,
ca soarele şi luna.

Dar nu au cum a înţelege
că-n nopţile acele,
din dragostea fără de lege
s-au născut alte stele.

Ele vor străluci cândva
când nopţile vor pune,
la loc de cinste dragostea
îngerilor din lume

Publicat în Dana Pătraşcu

Să ne iubim la margine de lume


 

 

 

Te-aş tortura la margine de lume
să nu ne vadă niciun spic de grâu,
să mă iubeşti când vor să mă consume
ploile picăturilor de râu…

Te-aş tortura cu şoapte de iubire,
cu sărutări şi mângâieri divine,
te-aş tortura chiar de-ar fi să te mire
ce multe stele strălucesc cu mine.

Te-aş tortura ca pe un bob de rouă
câştigat după nopţi caniculare,
te-aş mângâia cu palmele-amândouă,
ca pe un strop de dor născut din soare.

M-aş pedepsi că n-am ştiut a pune
ploilor reci, miraculosul frâu
şi-am rătăcit o viaţă, fără nume
să te iubesc la margine de râu.