Doinesc


azi mi-a nins un biet mesteacăn
pe umeri, cu gălbenele
arse în doruri și jale,
pentru paginile mele.

mâine, când din stol de fluturi
se va asculta baladă,
pe al lacrimilor muguri
se va naște altă stradă.

sub călcâiele ce astăzi
au strivit galben sărut
se vor desfăta lăstarii
încropind alt început.

ning un vers împleticindu-mi
visele în palma stângă
ca o toamnă ce-și croiește
drum spre cer… doinind să plângă.

Exist numai cu tine


Strivește-mi pe pleoape,
pe buze,  pe tălpi, pe cer
singurul fior
pe care l-am hrănit
de-a lungul anilor
departe de tine.

Pune-mi capul pe perna
umărului tău,
sărută-mi lacrimile,
una câte una,
parfumându-le cu tine.

Vino în fiecare vis,
din oricare colț de lume,
pune-mi culoarea ochilor tăi
în căușul palmei drepte
și adoarme-mi
dorul de tine.

Doar așa voi putea
păși pe gheața stelelor
pe roua primăverilor,
pe flăcările Iadurilor,
amintindu-le tuturor
că exist numai cu tine.

De speranță și dor


Am să-ți scriu
într-o noapte,
când va curge lumina
în stropi mici de-ntuneric,
de speranță și dor.

nuferi albi,
vor impune,
strălucind la ferestre,
să-ți ascult visul fraged
derulându-și firescul.

să-i sărut pleoapa caldă,
să-i pun capul pe pernă,
să-i dau ceaţa deoparte
din iubirea eternă.

Am să-ți scriu
când din ramuri
se vor naște poeme,
când tăcerea luminii,
implorând ajutor,
va-nflori peste vreme
de speranță și dor.

floare albă de nea


 

 
 
 

floare albă de nea
s
ă te-adun de-aş putea
în tăceri de mormânt
s
ă-mi arăţi cine sunt.

să te cern dintr-un nor
peste timp călător
lunecând abisal
cu un alb infernal.

floare albă de nea
spulberând dragostea
unui viscol s
ă-mi pui
dig de foc dorului.

să zideşti în pereţi
drum şoptit de n
ămeţi
cu aromă de stea
floare albă de nea…

 
să mă sting, să adun
ghiocei de sub tun
şi din patima mea
să mă smulgi, de-ai putea.
 
 

Aici se odihneşte un poet!


Am naufragiat din când în când pe norii
ce m-au lăsat să le adun splendoarea,
să o împart mereu cu cititorii,
loviți de dorul ce-a atins visarea.

Nici nu mai știu de câte ori căzut-am,
nici nu mai știu de ce aș fi rămas
îngenunchiată când, pe nori văzut-am
cum pot zbura spre stele pas cu pas.

Am naufragiat pe lună şi pe stele,
cu lacrimile scurse fără soţ,
pe curcubeul smuls din acuarele
şi trandafiri ucişi de primul hoţ.

Zăpezile mi-au înlesnit puterea
de a urca pe stâncile abrupte,
a îngropa în versul meu durerea
ce-mi obliga sufletu-n ger să lupte.

Am naufragiat în aşteptare
c-un geamantan îmbâcsit cu tăciuni,
am lăcrimat simţindu-mă datoare
să găsesc drum fără instrucţiuni

În ţintirim, pe crucea mea va scrie:
„Aici se odihneşte un poet!
Nu-l înveliţi cu flori, ci cu hârtie!
S-a stins punându-şi moartea la respect!”

În ambele mâini


Privesc către stele prin ceaţa iscată
Luându-mi o mostră de zbucium sub braţ,
Visez că, iubirea, în lume plecată
Îmi smulge-o privire, din cea cu nesaţ.

Gândesc că, de ploaie se-ascund, ciripind,
O mână de păsări, la streaşină-n zori,
Să-mi zdrobească visul în care mă-ntind
S-apuc o fărâmă de iarbă din nori.

Mă pierd ca o şoaptă purtată de vânt,
Ca mierea în ceaiul fierbinte de soc,
Îmi strâng rădăcina la piept, şi-n cuvânt
Găsesc alinare, nu-i vorba de joc.

Tu-mi sapi un tunel prin munţi de nisip
Şi-mi dai mătrăgună la micul dejun,
Implor bolta sfântă, şoptind, să nu ţip
De-atâta durere, şi n-am cui să spun.

Sunt flori ce mă-mbată sperând să inspir
Culoarea perfidă cu iz aparent,
Le simt de departe, nu le deconspir,
Încerc să fac jocul, tăcând insistent.

Privesc către stele, un joc de lumini
Ce zburdă purtând firul ierbii în gând,
Mi-aduce răspunsul, în ambele mâini
Am raze din care hrănesc rând pe rând.

Strop de iubire


 

 

 

 

Ţi-aş împleti iluzii pe hârtie
Din toate câte mocnesc pe pământ,
Dar teamă mi-e că-n ziua de simbrie
Voi găsi doar furtună sub cuvânt.

Ţi-aş împleti o arşiţă albastră
Din dorul lunii de a se ascunde
De soarele ce-mi bate în fereastră,
Dar teamă mi-e că-n vise-ţi voi pătrunde.

Chiar m-aş trezi, în zorii verzi, cu gândul
La toate clipele neînţelese
Şi-aş aduna, din ochii tăi, cuvântul
Din care, pod de muguri peste dor, ţi-aş ţese.

Îţi împletesc din şoapte frânte-n zori
Un râu înverşunat în nemurire,
Înăbuşit în roua de pe flori,
Făr-a pretinde-n schimb strop de iubire.