Dor din dor


 

 

Ştii? Într-o zi, m-au tot pus,
spre apus, să le scriu.
Numai ştiu
ce-a ieşit, la sfârşit.
Ştiu c-a fost, contra cost,
zămisliri din priviri
şi zbor lin, cristalin,
străbătut de-nceput.

Primăveri în tăceri,
val de dor peste nor.
Am visat, neîncetat
floare albă cu ghimp.

Între timp
am izbit ger cumplit
de-un ocean îngrozit,
plin de dor, înverzit,
fără leac, nesfârşit.

Şi… m-au pus, în apus
să-mi pun fir, trandafir,
în cuvânt, pe pământ
să presar vorbe dulci, din coşmar.

Fără noimă de-ar fi
regăsite-ntr-o zi
şi pictate pe cer, cânt stingher
cu ecou, asuprit, sub mantou.

Cânt plătit, răstignit,
de un hohot de plâns,
îngrădit, nepătruns,
printre spini, rădăcini
şi iubiri de granit.
Oare când s-a sfârşit?

Oare când a început?
Zborul lui abătut,
ajungând să se-ntindă
pătrunzând prin oglindă.

Cineva la citit…?!?
Înţeles şi trăit?

Sau… s-a scurs, a ajuns
sub mantou, cu ecou,
într-un piept înţelept
şi-a pierit, împietrit…?!?

Ştii? Într-o zi, voi mai fi…,
dintr-un nor voi ciopli
vers de dor cu fior
să te-aline uşor…

Să-ţi ridice un fir
de păr alb… trandafir
să-mi aduci printre duzi, brazi sau nuci,
să te simt… c-un cuvânt să te-alint.

Să-ţi spun vers, adunat
după ce s-a-nserat,
tu să vrei să-l asculţi,
să le-nşiri celor mulţi
că-ntre noi nu a fost
niciun vis fără rost.

Să le spui c-am luat
dintr-un cer înstelat,
îmbibat cu iubire,
argintat cu menire
şi-am depus, cum mi-au spus
într-o zi, să le scriu, orice-ar fi…

nu mai ştiu…
e târziu…

Vântu-n palmă m-a luat,
printre stele să-mi pună
cântul meu nepătat
de-o dorinţă nebună.

Şi-am luat o petală
dintr-o lună vitală,
ce zâmbea îngheţată
pe-o tipsie pătată
cu stropi reci de izvor
şi-am doinit dor din dor.

 

 

 

 

 

Reclame

Iresponsabilitate


Mă doare prezentul că nu-l iei în seamă,
Din lipsă de ceasuri sau pierderi de vreme,
Amarnic mă arde, că-ţi spun cum mă cheamă,
Iar tu-mi pui pe umeri ciudate probleme.

Atârnă rucsacul prea plin, cu trădare,
Cu setea nebună de-a fi ce nu eşti,
Mă arde lumina din bezna ce n-are
Buton de oprire…, tablou de poveşti.

Privesc cum înlături mândria şi fala,
Să nu se aleagă din ele nimic,
Nu-ţi pasă de mâine, îmi refuzi migala,
De pe ai mei umeri, îmi strigi: „eşti prea mic!”

Eu? Udat-am o floare, văzut-au cu toţi,
Tu-mi pui stele-n traistă, închizi cu fermoar,
Mă inviți la cină atât cât mai poţi,
Să-ţi depăn o șoaptă rostită-n zadar.

În bezna prea clară, tu nu vezi tortura,
Doar Cerul mai poate ceva să mai schimbe,
Iubirea curată se stinge sub ura
Ce nu încetează prin noi să se plimbe.

Ne împingem spre vârfuri să punem pe pâine
Un cer rupt de stele, pierdut în venin,
Să punem la plată furtuna de mâine
Şi-n caz de incendiu, paharul cu vin.

Trezirea se lasă de mult aşteptată,
Se-nchide o pleoapă pe când te strecori
S-ajungi sus pe locuri, cum n-ai fost vreodată
Deşi-s trepte multe…, tocite-n culori.

Eu primeam o floare, tu o desenezi,
Să-i soarbă parfumul ai tăi descendenți,
Mai am curcubeul ce vrei să-l pătezi,
Cu el mă feresc de iluștri absenți.

Pe-un picior de plai


 

 

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Unde mulţi trăiesc
Doar din ce cerşesc,
Cel care munceşte
Se-ndobitoceşte,
Iar cel care fură
Fără de măsură,
Trăieşte ca-n rai,
Pe-un picior de plai
Unde multe feţe
Fără să înveţe
Ajung cei mai tari
Din parlamentari,
Unde fără scuze
Ştiu să se amuze
Pe seama tăcerii
Noastre, şi averii
Ce şi-au adunat
Într-un timp ciudat
De scurt, şi-au „plătit”
Taxe, impozit,
Unde-ţi faci palat
După ce-ai furat,
Unde nu mai ştii
Dacă vei primi
Mâine pensia
Sau vei sfâşia
Cămaşa de forţă,
Arzând ca o torţă,
De ciudă c-ai fost
Tratat ca un prost
Şi-acum eşti şomer,
Nefiind şmecher,
Azi l-au condamnat
Pe-un adevărat
Războinic vestit
Că n-a reuşit
Aseară, tiptil
Până-n Israel
Un picuţ să zboare.
Acum la răcoare
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai
Să îţi păzeşti c…
Că tu nu eşti Guru.