Mulţumescu-ţi, Doamne Sfinte!


Mulţumescu-ţi ţie, Doamne
C-am mâncat şi nu-mi e foame,
Că mi-ai dat ochi să văd cerul,
Să mă ţin de el când gerul
Şi crivăţul mă lovesc…

Că mi-ai dat puteri divine
Şi nu am uitat de tine,
Mi-ai dat suflet şi cuvânt
Să nu fiu frunza din vânt,
Şi-n vară să ruginesc…

Mulţumescu-ţi ţie, Doamne
Că-ntre primăveri şi toamne,
Sfântă vară mi-ai brodat
Şi totuşi nu am uitat
Prin ce-am păşit şi păşesc.

Mi-ai dat braţe să-mpart hrană
Celor care-n ger te-aclamă
Ca şi mine, Te slăvesc
Cu smerenie şi teamă.
Pentru toate-ţi mulţumesc!

Reclame

Însetare


 

 

Mi-e sete de cupa izbânzii depline,
De stele-mpletite împreună,
Mi-e sete iubire, mi-e sete de tine,
Mi-e dor să mă scoţi din furtună!

Îmi e aşa sete de-o cupă de vis
Încât mii de flăcări se sting
Pe cerul mai verde decât e descris…,
Îmi e aşa dor să te-ating!

O trenă greoaie de frunză fierbinte
M-azvârle în ghearele ceţii,
Îmi e dor de tine, ca de-o rugăminte
Ce poartă aroma blândeţii.

 

 

 

Dorul de tine


Am scris pe frunze dorul de culoare
Să desluşesc un tainic curcubeu
Din razele ce-mi dăruiau un soare
Aprins adânc în sufleţelul meu.

Am scris pe adierea lor firavă
Cu-n verde crud, din ochii tăi cules
Să rătăcesc de-a pururi prin dumbravă,
Întrebând Cerul, de ce te-am ales.

Mi-a răspuns vântul, trubadur sălbatic
De secole, prin codrii hoinărind
S-ascundă-n modul cel mai enigmatic
Istorisiri de-o clipă, ce se-aprind.

Mi-a răspuns ciripind o melodie,
Compusă-n premieră pentru mine
Cu triluri lungi, o blândă ciocârlie,
Că-mi pot ascunde-n vers dorul de tine.

Pe aripa iubirii


Eu ştiu deja că-n drum spre soare,
Pot întâlni cioburi de vis,
Pot desluşi umbre sub care
Tăcerile s-au interzis.
.
Ştiu preţul lacrimilor calde
Ascunse-n norii stacojii,
Ce se feresc cu greu să-mi scalde
Obrajii-n nopţile târzii.

Eu știu că roua dimineții
Ascunde-n zori cioburi de stele,
Ce nu-și permit să dea tristeții
Durerea lacrimilor mele.

Știu gustul dorului zdrobit
În freamătul izvoarelor,
Ce zborul mi-au călăuzit
Rupând tăcerea frunzelor.

Eu ştiu că-n zori ciobiţi, m-aşteaptă
Visul nescris în calendar,
Că-n taină, lacrimile-ndreaptă
Tot ce-am crezut că e-n zadar.

Ştiu să-mpletesc din cioburi clipa
Când dragostea va birui,
Iar depărtarea, pe aripa
Iubirii, se va nărui.

Cred că stelelor le pasă


Vara s-a scurs printre suspine,
Toamna mă frânge-n nopţi târzii,
Adorm cu dor imens de tine
Înlăcrimând alţi zori de zi.

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-acest imens covor de frunze?
Chiar crezi că visele mă lasă
Să-mi hrănesc sufletul cu pânze?

Luna şi-a distrus jumătatea,
Soarele-i palid ca şi mine,
Deşi nu mă-ngrozeşte moartea,
Îmi este tare dor de tine!

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-nmormântarea frunzelor?
E clar că toamna mă apasă
Să-mi mistui sufletul de dor.

Purific nopţile cu lacrimi,
Serile-n versuri învelesc,
Probabil am vreo zece inimi
De-aceea supravieţuiesc.

Chiar crezi că stelelor le pasă
C-adorm mereu cu tine-n gând,
Aşteptând să te-ntorci acasă?
Se sting şi ele… rând pe rând.

Te iubesc până la moarte!


Sătulă de întrebări ciudate
Cobor din norii mei tăcuţi,
S-azvârl cu frunzele în toate
Minciunile celor bătuţi.

Bătuţii vieţii împletesc
O lume-a lor, fără substanţă,
Într-un decor absurd, grotesc,
Dând adevărului vacanţă.

Avizi de a purta prin vreme
Vesmântul toamnei ruginit,
Îşi pun pe faţă mii de creme
Să pară puri… la nesfârşit.

Îmi iau expresiile-n palmă,
Le poartă prin dicţionar
Să vadă cât pot fii de calmă
Când mă lovesc cu-al lor coşmar.

Ca frunzele vor să mă ştie
Îngenunchiată în ţărână,
Înveşmântată în mantie
În care toamna n-are-o mână.

Pe chipul meu, o toamnă blândă
Îşi desenează câte-un rid
Ce piere după o izbândă
Chiar dacă mulţi mă pun la zid.

Bătuţii vieţii, curioşi
Cum sunt de fapt de-o veşnicie,
Lovesc uşor, invidioşi
Că nu-mi fac viaţa tragedie.

Plutesc ca frunza arămie
Spre norii mei, să-mi iau culoare
Din ochii tăi, ce-mi dau doar mie
Esenţa vieţii, hrănitoare.

Sătulă de întrebări ciudate
Revin pe norii mei tăcuţi,
Să te iubesc până la moarte,
În ciuda celor orbi şi muţi.

Sunt lut


Sunt lut, modelat în lacrimi,
Curg din barbă spre călcâie,
Praf de stele peste patimi,
Lut, din luna amăruie.

Sunt frunză lovită-n toamnă
De ploile ce s-au scurs
Peste iarna ce înseamnă
Tulpina cu-n alt apus.

Sunt un ghiocel în palma
Lutului nemodelat,
Fulgii iernii curg de-a valma
Dar, cerul mi-e înstelat.

Sunt lut, înfrunzit de viaţă,
Modelat de-un ghiocel
Ce s-a strecurat prin gheaţă
Ciripind un cântecel.