Dacă nu ai prins curcubeul


Înşiră-mă pe sârmă,
sau pe aţă, pe iarbă,
pe gânduri,
înşiră-mă… pe sfoară.
 .
Ai grijă, să nu fie ghimpată,
să se irosească,
aşa, ca mine,
înnodată sau cârpită
ca ziua de mâine,
de azi şi mai ales
ca lespedea de ieri.
 .
Înşiră-mă pe suma lacrimilor,
pe conturul nopţilor
care curg prin venele stelelor
argintând şoaptele noastre
într-un tărâm de vis.
.
Ai grijă să nu mă rătăcesc
printre stele incolore,
mi-aş pierde strălucirea,
mi-aş abandona rădăcinile
şi-aş porni spre cetatea intruşilor abandonaţi.
.
Înşiră-mă pe sârmă,
dacă nu ai prins curcubeul
deşiră-l pentru mine,
înşiră-mă pe acele nopţi
când vom trăi
la fel de fericiţi
sub oricare petec de cer,
la fel de împliniţi
sub orice fel de streaşină.
.
Înşiră-mă sub genele tale
şi adoarme-mă surâzând.
 .
Mă voi trezi ca
în fiecare dimineaţă
cu tine-n gând.
.

Reclame

Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!


Voiam să strig, aşa… în gura mare:
Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!
Poftiţi, vă rog, păşiţi… fără de teamă!
iubire caldă, proaspătă, de mamă,
cu sărutări pe creştet… şi pe… fese,
cu patimă şi fără interese,
din suflet neştirbit, peste măsură…
Poftiţi, vă rog, avem iubire pură
exact cât poate să cuprindă zarea,
munţii stâncoşi, pădurile şi marea…

Avem iubire sfântă şi concretă!
Cu cât o daţi? de nu sunt indiscretă!?!
Voiam să strig, dar… vorbele cad goale
în puţul neîncrederii totale.

Voiam s-o dau pe-un vers nevătămat,
dar s-a pierdut în praful înarmat…

Voiam s-alung cerneala nopţii seci
dar am pierdut iubirea pe poteci,
am rătăci-o-n crânguri de trădare…
Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!

De ai maşină, vilă, bani, avere,
un job de frunte, ai tot… şi putere
să cumperi dragoste cu căruciorul,
cisterna plină şi-acumulatorul…

Dar, de nu strigi aşa cum se cuvine,
Avem iubire s-o întinzi pe pâine!
E pură, ca o binecuvântare…
Vei avea dragoste doar de vânzare!!!

Vreau un poem pe ea, de eşti amabil,
preţul iubirii nu-i negociabil,
Stă scris în versuri albe, uimitoare…
Avem iubire, dar nu-i de vânzare!!!

Şi totuşi eşti


Voiam, să-ţi spun că noaptea vine
numai aşa… să nu mă lase
să uit complet, în vis, de tine
sau de-amintirile frumoase.

Voiam, să te ascund sub pernă
ca pe un fulg de nea, plăpând,
să te absorb, fir de lucernă
cu ochii verzi, din al meu gând.

Voiam, să te adun din toate
nopţile albe, şi, să-ţi spun,
că n-ai plecat, că ai dreptate,
iubirii tale mă supun.

Voiam, să-ţi împletesc o altă
istorisire de moment,
dar nici pe pagina cealaltă
nu te-am găsit, erai absent.

Şi totuşi eşti, chiar dacă luna
nu-mi luminează noaptea toată,
vei străluci întotdeauna
precum o boltă înstelată.

Îţi voi destăinui probabil,
cât te iubesc, în altă zi,
că sufletul nu-mi e capabil
să te alunge, orice-ar fi.

Un singur dor nemărginit


A fost odată, într-un vers
Un dor de visătoare,
Un dor cărunt, de eră şters,
Aprofundat în zare.

Născut din vise, nu demult,
Nici nu mai ştiu exact,
De când stelele-n cer consult,
Un joc, infim, abstract.

Un dor avid de infinit,
Rănit pe cord deschis,
Un dor din dor, nemărginit
Apărut chiar din vis…

Sub pleoapă aduna frânturi
Cu şoapte de iubire,
Suflul oricărei picături
Ce nu-şi dorea safire.

Trei zile-n dor nemărginit
Cu versul la-ntâmplare,
Sufletul i l-au otrăvit
Poemul să-i omoare.

Trei nopţi în şir a încercat
Să-i pună-n suflet ger,
Ea-l asculta, neîncetat
Crezând c-ar fi sincer…

El o privea încremenit
Sperând că-i o fetiţă,
O ridica necontenit
La rangul de zeiţă.

A încercat să-i dea curaj,
Să zburde peste nouri
Dar între ei imens baraj
Se ridica-n tablouri.

Metaforele îl vrăjeau
Ca mierea din prisacă,
Dar nici în vise nu gândeau
Că gerul o să treacă.

Pe trupul ei, atât de cald
N-ajungeau mângâieri,
Doar ochii verzi, ca de smarald
O scăpau de dureri.

Din depărtări se strecurau
Prin noaptea înstelată
Şi dragostea îi picurau
Cu inima curată.

Ea-i aşternea în nopţi târzii
Cu lacrima pe buze,
Săruturi albe, străvezii
Din cele mai confuze.

El depărtarea o sfida
Oricât era de-amară
Şi sufletul îi invada
Vibrând, seară de seară.

Dorul cel crud, nemărginit,
Fierbând de gelozie,
În lacrimi multe s-a gândit
S-o scalde, pe vecie.

Trei zile nori s-au adunat
Deasupra poeziei,
Când stelele s-au îndurat
Şi-au pus punct geloziei.

Nopţile lungi s-au isprăvit
Şi-n prag au apărut
Ochii cei verzi, ce-au îndrăznit
Să-i fure alt sărut.

Un univers, ascuns mereu,
În ochii de smarald,
S-au ivit când era mai greu,
De-aceea-n ei mă scald.

În ei mă regăsesc oricând,
Iubită, protejată
De orice lacrimă şi gând
Ce-au existat vreodată.

Oricâte doruri s-au născut
Din stelele ce pier,
Niciunul nu a perceput
În vers, al meu mister.

Doar ochii lui ca de smarald
Mi-au dezlegat misterul,
Mi-au alungat fald după fald
Să pot regăsi cerul.

Protecţie


Aveam de gând în astă noapte
Să-ţi răpesc dorul din privire,
Să-mi resemnez, cât se mai poate,
Tăcerile din amintire.
   .
Aveam de gând să-mi răstorn dorul
În palma cerului furat,
Dar obosise visătorul,
La ceas târziu, abandonat.

I-am pus, pe aripi, praf de zbor
Să-i ţină liniştea aproape,
I-am împletit din al meu nor
Un vis curat, purtat pe ape.

Mi-a dăruit, de pe retină,
Stropi de iubire neștirbită
Şi-am împletit din ea lumină
Să te păstrez ca pe-o pepită.

Aveam de gând să-ţi spun că somnul
M-a asaltat cu vise reci,
Dar de coșmar m-a ferit Domnul,
Când ai fost nevoit să pleci.

Miracolul ţine de cer


Efectul de seră,
Cu cârje şi leacuri
De ieri, mă disperă,
Mă-ngroapă sub veacuri.

Miracolul pare
Că-n timp se produce,
Un ceai cu mult soare
În pagini te-aduce.

E noaptea prea lungă
Şi versul prea scurt,
Scotocesc prin pungă
Să beau un iaurt.

Secunda aleargă,
Durerile cresc,
Întinsă pe-o targă
Încerc să zâmbesc.

Beau calde speranţe
Din căni de metal,
Să-mi înfrunt instanţe
Din cercul vital.

Mi-e greaţă să-mi plouă,
Mi-e teamă să-mi ningă
Tai nopţile-n două
Să nu mă învingă.

Mă doare durerea
Din cord pârjolit,
Mă-ngroapă tăcerea
Ce s-a scrijelit.

Istoria cerne
Nădejdi cu ecou,
Din nori se discerne
Visarea, din nou.

Simetric se-ascunde
Un gând desluşit,
Pe-aici nu am unde
S-aştern un sfârşit.

Mi-e teamă de zorii
Ce noapte aduc,
Când toţi cititorii
Vor ştii că mă duc.

Mi-e teamă de leacul
Prea scump pentru noi,
Păcat doar de veacul
Scăldat în noroi.

De lespezi prea plină
Mă las într-o parte,
Doar tu-mi dai lumină,
Doar tu, pân’ la moarte.

Descifrez o umbră
Uitată pe ring
Dansând în penumbra,
Cu stelele-o-nving.

Mirajul e-n palma
Ce-ţi scrie plăpând,
Iubire de-a valma
Să-ţi soarbă din gând.

Te-aşez pe-o petală
De nufăr smerit,
Firav ca o coală
Pe-un râu însorit.

Iubirea revine
In orice cuvânt,
Miracolul ţine
De cer şi pământ.

Jocul de-a aşteptarea


Cum să prind aripi în noapte,
Printre vise să vibrez,
Stelele să mă accepte
Fără să le descifrez?
.
Cum să joc un teatru searbăd
Printre roluri definite,
Când sub ceață întrevăd
Zborul viselor unite?
.
Cum să pun sub pernă visul
Care nu s-a împlinit,
Clipelor să le schimb cursul
Spre oceanul ațipit?
.
Cum să împletesc o oază
De iubire și lumină
Când în mintea mea lucrează
Dorul tău, plâns în surdină?
.
Cum să joc pe frunze moarte,
Jocul toamnei fără glas,
Când în fiecare noapte
Mă urmărești pas cu pas?
.
Cum să joc pe scena vieții
Rolul clipelor pustii,
Când din zorii dimineții
Te aștept, știu c-ai să vii…