Îmi eşti… cât voi trăi


de câte feluri, oare,
port lacrimi pe obraz?
ştii bine cât mă doare…
m-au scăldat, de necaz
că nu te pot aduce
decât în nopţi târzii,
când visul mi-este dulce
şi te pot regăsi.
.
când noaptea mi-este goală
de strigăt vlăguită,
lacrima de pe coală
se naşte împietrită,
când geana te imploră
drumul să-l regăseşti,
noaptea multicoloră,
cu tine, să-mi hrăneşti,
.
când glasul tău renaşte
speranţa de-a zbura,
lacrima recunoaşte
că va mai picura,
în sufletul meu, dorul
de tine, cât voi fi
şi voi păstra izvorul
în locul inimii.
.
când vei deschide cerul
cu-o singură privire,
voi dezlega misterul.
lacrimi de fericire
vor picura pe gură
şi-n piept se vor opri…
sunt doar o picătură,
îmi eşti… cât voi trăi.
 .
Reclame

şaizeci de clipe


şaizeci de stele într-o geană,
şaizeci de fire de nisip
pe care să le pui pe rană
sau să le sorbi când vreau să ţip.
.
să nu-mi aduci aminte iară
că te-alungam din când în când,
dar te păstram în plină vară
să-mi picuri lacrimile-n gând.
.
şaizeci de file într-o dilemă
din care vei hrăni apusul,
când sub aceeaşi diademă
îţi voi planta, firesc, surâsul.
.
să nu-mi propui desăvârşire
îngenunchiată-n dorul tău,
şaizeci de clipe de iubire
ţi-am împletit, iubitul meu.
.
şaizeci de vise împreunate
pe geana paginilor reci
te vor desprinde dintr-o noapte
din care n-ai ştiut să pleci.

Suflet nemuritor


 

 

Eu am picat cândva din stele,
Un fir de praf  firav, inert,
Cu toate versurile mele
Născute într-un viu concert.

Încă mai rătăcesc prin lume,
Ca licuriciul plin de dor,
Stelele vor să mă consume
Pe geana albă-a zorilor.

Sunt doar un strop plin de iubire,
Prin ploi de stele mă strecor,
Am venit să vă dau de ştire
Că sunt cuvânt nemuritor.

Eu voi zbura curând spre stele,
Un fir de praf rătăcitor,
Dar vă las versurile mele
Şi sufletul nemuritor.

 

 

 

Mai sunt pe lume încă


 

 
 
Mai sunt pe lume pietre, mai sunt pe lume stânci
Mai sunt şi ape tulburi, chiar şi fântâni adânci,
Mai sunt şi lacrimi sfinte curgând pentru un dor,
Mai scriu şi eu o slovă în ciuda anilor.
 
Se împletesc iluzii, se sting pe albe flori,
Se nasc iubiri de-o clipă, se prăbuşesc comori,
Se reclădesc speranţe din florile de măr,
Aştern încă odată un strop de adevăr.

Mai sunt încă speranţe, mai sunt încă minuni
Mai sunt suflete care înveselesc tăciuni,
Mai regăsim iubirea ce se credea pierdută,
Pun un fir de amprentă şi mor ca o redută.

Se pierd atâtea clipe în scrinul nepăsării,
Se duce la osândă umbra însingurării,
Se pune preţ pe-o oală din nopţile târzii,
Pun virgulă-ntre rime cu rang de poezii.

Mai sunt pe lume versuri şi adieri de vânt,
Mai am curaj să sufăr pentru orice cuvânt,
Mai iscălesc o rugă  pe geana stelelor
Şi-apoi în noaptea surdă mă voi topi de dor.

 
 
 

Eu voi pleca


Eu voi pleca pe-o aripă de șoaptă,
Curând, încât nu vei realiza
Că-n roua ierbii care mă așteaptă
Îmi spăl azi dorul ce te-analiza.
.
Eu voi pleca departe pentr-o clipă,
Să uiţi c-am fost un freamăt de izvor,
Că am făcut de dragoste risipă
Şi din iubire, pagină de zbor.

Eu voi pleca pe-o lacrimă fierbinte
Topită-n rugul neputinței mele
De a domni adânc în a ta minte,
Mă vei găsi pe raza unei stele.

Eu voi pleca spre geana dimineții
Încătușată-n zidurile reci
Lăsând în urmă mângâierea vieții
Din care să te-nfrupţi în clipe seci.

Eu voi pleca din lacrimile toate,
Interzicând suspinul necurmat,
Dar voi sclipi în fiecare noapte
Prin praf de stele liber exprimat.

Vei înțelege, când voi fi dorință
Că nu am vrut decât să strălucești
Chiar dacă am plecat în neputință,
Eu voi lipsi, ca tu să mă iubești.

Telepatie


Priveam în gol prin geana udă
Spulberând groaza din tăcere,
Să-mi adun clipa ce asudă
Ne-îndrăznind, mai mult, a cere.
.
Priveam un zid cu carnea groasă
Să-mi pun o singură idee
Sub geana, care nu mă lasă
Să număr paşi pe-altă alee.
.
Priveam un suflet despletit,
Prin flăcări, hărăzit să nască,
Din geana ce s-a limpezit,
Izbânda supraomenească.
.
Priveam oglinda plictisită
De aburul ce-o-nceţoşa
Rece şi dură, împietrită
Dar, nu mă mai înduioşa.
.
Priveam o stradă înfundată,
I-am găsit singura ieşire
Numai la pieptul tău şi-ndată
Mi-am găsit drum spre fericire.

Vei ştii cât te iubesc



Când ne va naşte luna răsaduri de lumină,
Călcându-ne pe vise din ordinul ceresc,
Când tu vei înţelege că nu am nicio vină
Că-a infinit-a oară trăiesc să te iubesc,

Când soarele va fierbe în lacrima tăcerii,
Riscând să-mi împletească din jarul nebunesc,
Un rug doar pentru mine, la poalele durerii
Voi păşi lângă tine, pentru că te iubesc.

Când ceru-mi va întinde o mână peste geană
Să-mi lumineze drumul, să nu mai pribegesc
Iar streaşina iubirii din lumea pământeană
Va înmugurii pământul, vei ştii cât te iubesc.

Când norii mei vor pune la macerat uitarea
Sub munţii de luceferi ce mă adăpostesc,
Când voi învinge lacul sărat, sărutând marea
De vis secătuită, vei ştii cât te iubesc.